x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Povestirile lui Hoffman, o poveste despre rătăcirea unui spirit liber pe scena Operei Naționale București

Povestirile lui Hoffman, o poveste despre rătăcirea unui spirit liber pe scena Operei Naționale București

26 Oct 2022   •   13:10
Povestirile lui Hoffman, o poveste despre rătăcirea unui spirit liber pe scena Operei Naționale București

Joi, 27 octombrie, ora 18.30, scena Operei Naționale București va găzdui spectacolul ”Povestirile lui Hoffman”. Hoffmann, asemenea lui Michelangelo, simte că a văzut îngerul în piatră și trebuie să sculpteze până când îl va fi eliberat. Pentru a elibera îngerul trebuie să parcurgă lungul și anevoiosul drum al creației. Poate fi această călătorie izbăvitoare sau este doar o altă rătăcire a unui spirit liber care visează să se elibereze de dogme și tipare, de tipologii și de șabloane, de mituri și de eresuri.

Oamenii sunt construiți în așa fel încât vor blama cu orice prilej pe cel care se abate de la drumul bătătorit, arătând un drum nou. Hoffmann este un deschizător de drumuri, un spirit care se lasă călăuzit de muza protectoare Niklausse. Fie că am simțit sau nu, fiecare dintre noi are un mic Niklausse care ne însoțește în clipele de glorie, dar și în cele de declin, pentru că până la urmă închipuirile și reveriile noastre sunt deopotrivă stăpânele erorilor sau clarității minților noastre, grăbind sau amânând rezultatul creației.

Opera fantastică „Povestirile lui Hoffmann” este compusă de J. Offenbach, pe libretul lui Jules Barbier și Michel Carré, după nuvelele fantastice ale scriitorului german E.T.A. Hoffmann. Admirația lui Offenbach pentru scrierile lui E.T.A. Hoffmann a reușit să dea naștere unei opere care îmbină cât mai multe elemente din acestea, iar personajul principal devine un simbol pentru abnegația cu care artistul reușește să-și desăvârșească opera, dar și pentru infinita măiestrie de a aduna elemente neșlefuite și informe pentru a le așeza într-o capodoperă pentru care omul este o creație de dorință.

Regie, mișcare scenică, lighting design: Matteo Mazzoni, Scenograf decor: Elisabetta Salvatori, Scenograf costume: Roberta Fratini, Coregrafie: Beatrice Șerbănescu, Video design: Luca Attilii, Asistent regie: Claudia Machedon, Asistent scenograf decor: Giacomo Callari.

Dirijor: Ethan Schmeisser

Maeștri de cor: Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Lindorf/Coppélius/Miracle: Iustinian Zetea, Dapertutto: Cătălin Toropoc, Hoffmann: Daniel Magdal, Olympia: Mădălina Barbu – invitată, Giulietta:
Oana Andra, Antonia: Alla Vasilevitsky – invitată, Niklausse: Mihaela Ișpan, Spalanzani: Liviu Indricău, Nathanael: Ciprian Pahonea, Crespel:Filip Panait, O voce: Sorana Negrea, Luther:Daniel Pop – invitat, Andrés, Cochenille, Franz, Pitichinaccio: Andrei Lazăr, Hermann: Florin Simionca, Schlemil: Daniel Filipescu.

Cu participarea Orchestrei, Corului, a Baletului Operei Naționale București și a elevilor de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”

Vă invităm în seara de 27 Octombrie 2022, ora 18:30 la spectacolul Povestirile lui Hoffmann, o poveste despre elementele creației universale, pe scena Operei Naționale București.

 

×