x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Premiant la Golden Gods vine la Râşnov

Premiant la Golden Gods vine la Râşnov

23 Iun 2014   •   19:14
Premiant la Golden Gods vine la Râşnov

După ediţia de anul trecut, cu Gojira cap de afiş, şi în acest an, publicul festivalului Rockstadt Extreme va avea şansa de a urmări live cele mai apreciate trupe ale momentului. Dacă în 2013, formaţia franceză (“Best Live Band” la Metal Hammer Golden Gods Awards) a susţinut primul concert din Europa de Est pe scena festivalului de la Râşnov, anul acesta un alt headliner a câştigat un premiu important, oferit de prestigioasa revistă britanică. Este vorba despre grupul Behemoth (foto), intrat în galeria Golden Gods, la secţiunea “Best Album”. Reamintim că ceilalţi headlineri sunt   Obituary din Statele Unite – care a scris istorie pe scena death metal încă de la începutul anilor '80 şi Sodom din Germania- pionieri ai thrash metalului din Germania, tot în aceeaşi perioadă (după 1982). Alte nume internaţionale importante care vor evolua la Rockstadt Extreme Fest sunt Katatonia (Suedia), Rotting Christ (Grecia), The Agonist (Canada), Belphegor (Austria), Born From Pain (Olanda). Pe afiş mai sunt Skeletonwitch (SUA), Grandexit (Suedia), Misery Index (SUA), Mors Principium Est (Finlanda), Eryn Non Dae (Franţa), Fleshgod Apocalypse (Italia), Arsonists Get All The Girls (SUA). Pe scena Rockstadt Extreme Fest 2014, vor urca şi formaţiile româneşti Dordeduh, Indian Fall, Kultika, Code Red, Hteththemeth, The Dignity Complex dar şi excelenta trupă din Republica Moldova, Infected Rain, a cărei solistă, Lena,  impresionează în mod special. Reamintim că festivalul de la Râşnov are loc între 14 şi 16 august.

×
Subiecte în articol: Rockstadt Extreme Festival Behemoth