Prince, una dintre cele mai influente şi greu de descifrat personalităţi ale muzicii, a anunţat vineri îşi va publica memoriile, despre care editorul său anticipează că vor fi "nonconformiste", informează AFP.
Cântăreţul în vârstă de 57 de ani îşi va publica prima carte, al cărei titlu nu a fost dezvăluit, la sfârşitul anului 2017, potrivit editurii Spiegel&Grau din New York.
Random House, compania-mamă a editurii, a declarat că lucrarea va fi o ''călătorie noncomformistă şi poetică'' prin viaţa şi muzica artistului. Prince este o figură uriaşă a culturii mondiale şi muzica sa a ghidat nenumăraţi oameni timp de peste o generaţie, potrivit unui comunicat.
Prince a devenit un fenomen global în anii 1980 popularizând muzica funk Minneapolis, în special prin "Purple Rain" (1984), descris adesea ca fiind unul dintre cele mai bune albume din toate timpurile.
"Purple Rain" a fost însoţit de un film semi-autobiografic, dar Prince a fost întotdeauna foarte secret în legătură cu faptul dacă este vorba despre el însuşi, insistând ca jurnaliştii cu care se întâlneşte să vină fără reportofon sau notebook.
Muzicianul, născut sub numele Prince Nelson la Minneapolis, încă trăieşte la periferia acestui oraş. Continuă să fie prolific şi a trecut recent la servicii de streaming, considerând că internetul îi dă mai multă libertate artistică.
Interpretul a mai avut multe alte nume, printre care simboluri greu de pronunţat. Prince a fost nominalizat de 33 de ori la Grammy şi a câştigat 7 premii. Două albume de ale sale - 1999 şi Purple Rain - au fost premiate cu Grammy Hall of Fame Award.
Sursa: AGERPRES