Toamna aceasta aduce iubitorilor de folk (şi nu numai!) un proiect ieşit din comun, creat pentru cei care vor altceva. Pentru cei care aşteaptă şansa de a-i vedea de aproape şi de a sta la o poveste şi la o amintire cu artistul preferat. Ce înseamnă, de fapt, Folk La Unu’?
FLU – concept “sit-in&backstage” IntegrArt – este, de fapt, o sufragerie. O sufragerie adevărată, nu o metaforă, cum aţi putea crede, dintr-un bloc interbelic din Bucureşti. În atmosferă de familie, de prietenie, cu miros de iasomie şi de boabe de cafea, la lumina felinarelor de pe bulevard şi a scânteilor din propriile inimi, fără amplificare şi fără fum de ţigară, fără convenţia sacoului şi a pantofilor cu toc, fără zâmbete forţate ascunse în valuri de aplauze. Doar artistul, voi şi, cum scria Adrian Păunescu, “libertatea de a fi frumoşi”…
Departe de a fi un concert convenţional în săli reci, sufrageria Folk La Unu’ este locul în care vă puteţi da întâlnire cu muzica, poezia şi dialogul, pentru a înţelege, aşa cum spun gazdele, că arta nu e barieră, ci destin. Sufrageria nu-i foarte mare şi de aceea numai 15 oaspeţi pot veni în vizită, la fiecare dintre evenimentele organizate.
Undeva, spre Piaţa Rosetti, pe strada Dianei, în spatele unei uşi aparent obişnuite, Folk La Unu’ vă cheamă – cu un curaj pe care doar dragostea de muzică, de teatru, de versuri, de improvizaţie, de cuvinte, îl poate năsoci – “să regăsiţi sensul prieteniilor noi şi vechi şi să vedeţi cu proprii ochi cum un grup de oameni frumoşi poate fi la fel de puternic ca o lume întreagă.”
Următoarea întâlnire e joi 25 septembrie 2014. Pentru detalii, rezervări, întrebări şi răspunsuri, intraţi pe pagina de facebook Folk La Unu’. Acolo vă aşteaptă gazdele. Acolo vă aşteaptă sufrageria artiştilor.