x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Reamonn in deschidere la Aerosmith

Reamonn in deschidere la Aerosmith

de Alex Revenco    |    12 Mai 2010   •   00:00
Reamonn in deschidere la Aerosmith
0-120057-reamonn.jpgTrupa Reamonn, binecunoscuta fanilor din Romania pentru hiturile "Supergirl" si "Tonight" va canta in deschiderea concertului pe care Aerosmith il sustine - in premieră in Romania- la 18 iunie, la Romexpo. Trupa Reamonn vine din Germania si a luat nastere in 1998. Numele e preluat după cel al solistului (irlandezul Reamonn Garvey), iar stilul muzical combina elemente de rock si folk. Alaturi de solist, din trupa  mai fac parte Uwe Bossert (chitara), Mike "Gomezz" Gommeringer (percutie), Philipp "Phil" Rauenbusch (chitara bass), Sebastian "Sebi" Padotzke (clape, saxofon).

Albumul de debut, "Tuesday" (2000), a fost premiat cu Discul de Aur la scurt timp dupa lansare, iar piesa "Supergirl" a ajuns in Top 10 in intreaga Europa, fiind difuzata 'la greu'. A urmat "Dream No. 7", in 2001, iar in 2003, Reamonn da din nou lovitura cu "Beautiful Sky", un album cu vanzari spectaculoase pe plan international, care a stat pe locul 1 aproape un an, in topurile din Germania.  Hiturile "Star" si "Allright" extrase de pe acest album au sporit popularitatea trupei. La discografia lor se adauga albumul "Raise your hands", in 2004. Doi ani mai tarziu, albumul "Wish", cu hitul "Tonight" in poll-position, sparge din nou toate topurile si devine preferatul radiourilor si al televiziunilor de muzica. Cel mai recent album Reamonn poarta numele trupei si a fost lansat in urma cu doi ani. Tot in 2008, Reamonn a sustinut un concert in deschiderea discursului lui Barack Obama din fata "Coloanei Victoriei" din Berlin, in fata a peste 200.000 de oameni.

Biletele la concertul Aerosmith, cu Reamonn in deschidere, pot fi achizitionate online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas) la pretul de 140 lei - Gazon B, 190 lei - Gazon A, 330 lei - Golden Ring si 590 lei - tribuna VIP (locuri pe scaune) Biletele pot fi achizitionate si in trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Eventim din str. Grigore Alexandrescu, nr. 56.

×
Subiecte în articol: muzica