x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Recital Oxana Corjos – Petru Pane la Ambasada României din Berlin

Recital Oxana Corjos – Petru Pane la Ambasada României din Berlin

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Oct 2021   •   09:37
Recital Oxana Corjos – Petru Pane la Ambasada României din Berlin
Sursa foto: Virgil Oprina

Ambasada României la Berlin şi Institutul Cultural Român din Berlin invită publicul în seara de 26 octombrie 2021, de la ora 19 la un recital susţinut de pianista Oxana Corjos si clarinetistul Petru Pane în sala Ambasadei României din Dorotheestraße 62-66, Berlin.

            Evenimentul va fi prefaţat de excelenţa sa doamna Adriana Stănescu, ambasadoarea României în Germania şi de domnul Claudiu Florian, directorul Institutului Cultural Român din Berlin. Programul va cuprinde lucrări de  Dan Dediu, Claude Debussy, Igor Strawinsky, Sergei Prokofiev, Darius Milhaud, Tiberiu Brediceanu, Bela Bartok si nu numai.

OXANA CORJOS - pian

 

            Oxana Corjos relevă prin fiecare apariţie scenică un remarcabil talent muzical dublat de o tehnică pianistică desăvârşită. Crescând într-o familie de muzicieni, Oxana Corjos şi-a însuşit primele noţiuni muzicale din copilărie, studiind cu Ioana Minei şi Ana Pitiş. A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore.

            A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma (1991) şi Barcelona (1986). In anul 1992 a fost distinsă cu Premiul Cella Delavrancea pentru activitate meritorie desfășurată în domeniul culturii. A apărut în numeroase emisiuni de radio şi televiziune şi a realizat înregistrări speciale pentru Radiodifuziunea Română cu lucrări de Bach, Mozart, Beethoven, Mussorgski, Debussy, R. Strauss, Prokofiev etc., unele dintre ele fiind preluate de Radiodifuziunea din Bruxelles.

            În paralel cu activitatea concertistică predă la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Considerată una dintre cele mai importante prezenţe pianistice ale generaţiei sale, Oxana Corjos este printre puţinii muzicieni români afirmaţi după 1990 cu o activitate concertistică de anvergură şi un repertoriu impresionant - de la Bach şi Mozart şi ajungând la Rachmaninov şi Ravel - fiind apreciată în mod special pentru interpretarea celor două concerte de Brahms.

            De-a lungul timpului, Oxana Corjos a avut prilejul de a colabora cu dirijori precum: Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi, Misha Katz, Petre Sbârcea, Adrian Sunshine, Gheorghe Costin, Emil Simon, Ovidiu Balan, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu etc.

În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu.

            Turneele în Elveţia, Republica Moldova, Spania, Macedonia şi Italia au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice. În ultimul an, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de Orchestra Română de Tineret şi maestrul Cristian Mandeal atât în Bucureşti cât şi în sala Academiei Santa Cecilia din Roma, totodată fiind invitată să susţină deschiderea/închiderea Festivalului Toamna Muzicală Clujeană 2014/2016 cat si concertul de deschidere al Festivalului Gustav Mahler de la Toblach (Dobiacco), iulie 2015. În iulie 2018 concertează la Festivalul Alto Adige și in octombrie deschide “Seria Enescu” la Londra cu un recital de succes.

 

Petru Pane

Biografie

 

                Născut in anul 2004 într-o familie de muzicieni, Petru Pane începe de timpuriu studiul pianului ca elev extern la Liceul "George Enescu", clasa profesoarei Ana-Maria Ciornei. După patru ani, interesul său se îndreaptă către clarinet, studiind acest instrument cu pasiune la clasa admirabilului profesor Ovidiu Căplescu, la Şcoala de muzică nr. 3. In această perioadă susține recitaluri la "Muzeul Enescu" București, la Sala Patria - Filarmonica din Brașov, la Palatul Suțu in cadrul stagiunii ACCUMM și la Universitatea Națională de Muzică.

                Participă la concursuri naționale, câștigând mai multe premii: Premiul de excelență la concursul de interpretare instrumentală "In memoriam Yehudi Menuhin", Premiul II la concursul national Iosif Sava, Premiul II la Olimpiada de muzică, Premiul I la concursul "In memoriam Dinu Lipatti".          A participat la cursurile de vară "Summer Academy Kronstadt", Brașov 2017 și 2018 unde a lucrat cu clarinetiștii Emil Vișenescu și Horia Dumitrache (Elveția) și dirijorul Horia Andreescu.

                In noiembrie 2018 îşi face debutul solistic cu Filarmonica “Mihail Jora” Bacău dirijată de Ovidiu Bălan, după care cântă ca solist cu Orchestra Inginerilor București. Câștiga premiul I la Concursul național “Victor Giuleanu” (2019). Este selecționat de Fundația “Remember Enescu” pentru a participa la concertul de gală ce a avut loc in luna mai la Filarmonica “Ion Dumitrescu”. Este selectionat in Orchestra Simfonietta ca cel mai tânăr suflător din istoricul orchestrei, iar din 2021 face parte din Orchestra Română de Tineret, cu care a concertat la Festivalul Internaţional “George Enescu”.

                In septembrie 2019 este invitat in cadrul prestigiosului festival "George Enescu" pentru a sustine doua scurte recitaluri, iar in luna octombrie debuteaza ca solist la Ateneul Roman in cadrul stagiunii "Clasic e fantastic".       Anii 2020 si 2021 aduc tanarului clarinetist participarea la turneul national "O harpă de poveste", în care cântă alături de Maria Bâldea, Adriana Cîlţea şi Oxana Corjos.

                În decembrie 2020 câştigă Premiul I la prestigiosul concurs international “Sava Dimitrov”, jurizat de personalitati de prim rang ale scenei international.   

            Petru Pane este bursier UNIMIR 2021. Ca solist a susținut în 2021 un turneu naţional inedit în stagiunea filarmonicilor din Sibiu, Râmnicu Vâlcea și Târgu Mureş, sub bagheta lui Gheorghe Costin şi a lui Adrian Petrescu. Turneul a fost promovat de Institutul Polonez din București, având în centru prezentarea lucrării lui Witold Lutoslawski - Preludii dansante pentru clarinet şi orchestra.

 

×
Subiecte în articol: Oxana Corjos Petru Pane