Robbie Williams, fiul rătăcitor al grupului Take That, a pus capăt unei lungi perioade de speculaţii anunţând în sfârşit că a revenit la trupa care l-a lansat şi lucrează la un nou album.
Robbie, care a părăsit trupa Take That în urmă cu 15 ani pentru o carieră solo de succes, a declarat că se simte ca şi când s-ar întoarce acasă, după ce a reuşit să lase deoparte numeroasele divergenţe pe care le-a avut de-a lungul timpului cu ceilalţi membri ai formaţiei.
Anul trecut, Robbie şi foştii săi colegi de trupă au împărţit scena în cadrul unui concert de binefacere pentru copii, eveniment organizat de fostul lider Take That, Gary Barlow.
Cvintetul, completat de Jason Orange, Mark Owen şi Howard Donald, a început să înregistreze noi piese încă de anul trecut, după cum i-a 'scăpat' lui Robbie într-un interviu radio oferit anul trecut, informează The Telegraph, citat de Agerpres.
Formaţia Take That a dispărut din prim-planul muzical în 1996, când toţi membrii componenţi s-au lansat în proiecte solo, încercând să capitalizeze pe marginea succesului obţinut împreună. Reformată în 2005, fără Robbie Williams în componenţă, formaţia Take That a demonstrat că nu a uitat reţeta succesului, cei patru băieţi, deveniţi între timp bărbaţi, continuând să atragă publicul preponderent feminin şi a urcat rapid în topurile muzicale, având trei piese pe primul loc.
Noul album va fi primul în format complet de la LP-ul lansat în 1995, 'Nobody Else', rezultat în urma unei colaborări cu producătorul Stuart Price, care a mai lucrat cu Madonna şi Kylie Minogue.
Robbie Williams a vorbit despre bucuria de a cânta din nou în formaţia care l-a lansat. 'Mă simt extraordinar de emoţionat când toţi cinci suntem împreună', a susţinut Robbie.
Colegul său de trupă Mark Owen l-a completat: 'Deşi visam să revenim toţi cinci în studioul de înregistrări, părea că acest vis nu se poate realiza. Iar acum, realitatea faptului că toţi cinci lucrăm la un nou album pare un vis. Este extraordinar că putem să fim din nou alături de Rob. Dar tot eu joc mai bine fotbal!', a glumit el făcând trimitere la pasiunea lui Robbie pentru fotbal.
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la formarea trupei Take That.
Citește pe Antena3.ro