Foaierul Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" a găzduit săptămâna trecută primul concert din cadrul Stagiunii Cammerata susţinut de talentatul muzician Matei Bucur Mihăescu. Prezent în premieră într-o triplă ipostază de pianist, compozitor şi dirijor, artistul de doar 16 ani, supranumit "micul Bach al României", ne-a demonstrat că este "pur şi simplu un miracol al lumii", după cum l-a descris muzicologul Vasile Donose, care a adăugat că "în România nu sunt numai manele, numai lucruri de isprava mahalalelor, ci sunt valori care sunt încă de la vârstele proaspete cunoscute şi apreciate în toată lumea. El va fi noul Enescu sau Lipatti pe marile scene ale lumii, iar viitorul său va depăşi cu mult graniţele aşteptărilor noastre".
Alături de orchestra Cammerata şi cvartetul Mateo, pe care le-a fondat în 2008, respectiv 2010, tânărul a reuşit în "dialogul" său cu publicul să ofere sunetelor subtilitate, rafinament, originalitate – o construcţie muzicală care-i depăşeşte cu mult vârsta şi care intră graţios în sfera genialităţii. Repertoriul său acoperă peste 400 de ani de muzică cuprinzând lucrări cu stiluri variate şi cu grad ridicat de dificultate din creaţiile compozitorilor clasici, moderni şi contemporani. Compune de la 7 ani lucrări pentru pian, orchestră şi cor, creaţii care au fost interpretate pe scene de primă mărime de artişti de prestigiu; are la activ numeroase premii, iar din 2010 Liceul de muzică "George Enescu" din Bucureşti, al cărui elev este, a instituit şi decernat premiul pentru interpretare pianistică "Matei Bucur Mihăescu".
Considerat "copilul-minune al muzicii clasice româneşti contemporane", membru al Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu, Matei se descrie drept un copil normal, care încearcă să-şi creeze orizonturi cât mai înalte în sfera muzicii, acest "spaţiu de mişcare a sufletului omenesc între minus infinitul întristării şi plus infinitul bucuriei", după cum spunea savantul Dimitrie Cuclin. Compoziţiile lui au reuşit cu brio să ne "pună în mişcare" sufletele în ritm de aplauze. Stagiunea Cammerata este organizată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian". Următoarele concerte vor avea loc în zilele de 20 mai şi 9 iunie, începând cu ora 19:00, în foaierul teatrului.