x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Să ne îmbătăm cu Ada Milea!

Să ne îmbătăm cu Ada Milea!

de Dana Andronie    |    31 Ian 2013   •   07:35
Să ne îmbătăm cu Ada Milea!

A reuşit imposibilul. A făcut ceea ce însuşi poetul  nu credea că se poate! A realizat un album cu multe grade (probabil, o fi şi de la nume, de la “Alcool”) pe versurile lui Ion Mureşan care sunt imposibil de transpus în muzică. Cum s-a putut aşa ceva? “Ciopârţind – explică Ada Milea. Îmi plac enorm textele d-lui Mureşan şi sufeream pentru fiecare bucată de poem la care trebuia să renunţ pentru că nu-i găseam “glasul”. Pentru cele “înghesuite” într-o formă cantabilă m-am bucurat să pornim munca de cercetare şi am stabilit “vocea” Alcool-ului ca fiind două voci. Ele merg împreună pe tot discul ca şi cum ar fi cântate de aceeaşi gură-n acelaşi timp, după cum spune unul din poemele domnului Mureşan: “Dar ce puteam face cu două voci în gură?” (n.r. - “Înălţarea la cer”, din “Cartea de iarnă”). Spre norocul declanşării harniciei mele, de care aveam mare nevoie, dl. regizor Mihai Maniuţiu urma să facă la Teatrul de Artă din Deva un spectacol cu aceste cântece şi astfel m-am mobilizat datorită proiectului. Trimiteam schiţe de cântece poetului, regizorului şi colegilor, iar reacţiile lor au fost foarte utile”. Într-adevăr, reacţiile au fost utile. Dacă acestea n-ar fi existat, Ada Milea n-ar mai fi devenit posesoarea “Alcoolului” (un album reuşit, care poate fi găsit în Librăriile Cărtureşti).  

Muncă multă, fără nici un strop de energizant!
“Alcoolul nu e neapărat ţuica sau vodca de la cârciumă, ci e mai degrabă un fel de agheasmă sau tămâie, dezvăluie o subiectivitate, la mine un loc al confesionalului e cârciuma. E o mărturisire a subiectivităţii fiecăruia, la cârciumă se dezleagă limbile”, a declarat poetul Ion Mureşan. “Alcool” a primit, în 2011, premiul pentru cea mai bună carte de poezie din partea Uniunii Scriitorilor din România, iar la sfârşitul anului 2012 a obţinut premiul Academiei Române.

Am avut dintotdeauna curiozitatea să aflu ce face Ada dimineaţa mai întâi? Exerciţii de dicţie şi apoi se spelă pe ochi? Am întrebat-o şi ea mi-a răspuns astfel: “Ha-ha, de fapt... cuvintele sunt atât de bine aşezate în poeme, încât curg ca şi cum noi am avea o dicţie extraordinară”. Frumos! Or fi cuvintele bine aşezate în poeme, dar e nevoie şi de muncă, muncă şi doar muncă, fără nici un strop de energizant! Recunosc, i-am suspectat pe Bobo Burlăcianu şi pe Ada că beau astfel de licori, de tot vorbesc pe repede înainte fără să-şi “scrântească” limba. M-a asigurat, cu riscul că o să fiu dezamăgită, că “e doar hărnicia noastră din timpul repetiţiilor”.

O duşcă de... Ion Mureşan
Rămâne de văzut cât de bine va fi înghiţit “Alcoolul”. Dacă se va îmbăta careva de la el... În orice caz, Ion Mureşan a declarat că îi este recunoscător Adei Milea, fiindcă a făcut o punte către cititori, care nu citesc poezie, dar sunt amatori de muzică...
“Se pare că mulţi sunt foarte încântaţi de “Alcool”, spune mândră autoarea. M-am aşteptat, pentru că textele sunt superbe. De fapt, discul acesta e “traducerea” mea cântată a unor poeme care îmi plac enorm. Am mai “tradus” în cântec şi din alţi autori: Cervantes (“Don Quijote”), Naum (“Apolodor” şi “Insula”), Gogol (“Nasul”)...”.
Şi o ultimă întrebare pentru Ada Milea: “Cultura românească are nevoie de o duşcă de....?”. Răspunsul: De o duşcă de Ion Mureşan, cu siguranţă!”. Deci, să bem! Să ne îmbătăm cu Ion Mureşan şi, de ce nu, şi cu Ada Milea! Hai noroc şi la mai mare!

×
Subiecte în articol: Ada Milea