Necunoscutul ne provoacă de fiecare dată teamă sau dimpotrivă ne fascinează și intrigă. Oricum ar fi, apetența firii umane pentru necunoscut își are originea într-un etern supliciu al omului care izvorăște din dihotomia cunoașterii de sine și a cunoașterii lumii. Cunoașterea de sine, o poruncă ce își are originile în antichitate și îi este atribuită lui Socrate, se află inscripționată pe frontonul Templului lui Apollo de la Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți!“. Cunoașterea lumii reprezintă pentru fiecare dintre noi drumul inițiatic în această lume și stă la baza scopului vieții omului și a umanității însăși. Suntem prinși între două infinituri: infinitul mare al necunoscutului, care devine un plus infinit și care este menit a sta la baza progresului uman și infinitul mare al cunoscutului, care devine un minus infinit, cel care tinde să ne mărginească orizonturile, aruncându-ne în brațele atotsuficienței și atotștiinței.
Asumarea responsabilităților necunoscutului a fost ilustrată de-a lungul timpului în lumea artistică prin tema plecării în lume, iar figura lui Marco Polo va rămâne, secole de-a rândul, cea mai reprezentivă expresie a acestui laitmotiv.
Secretul lui Marco Polo (Le secret de Marco Polo) este o operetă în două acte și 17 tablouri, de Francis López, al cărui libret a fost scris de Raymond Vincy, premiera având loc la „Théâtre du Châtelet” în Paris la 13 decembrie 1959.
În România, opereta Secretul lui Marco Polo a fost reprezentată pentru prima oară la 4 noiembrie 1966, la Teatrul de Stat de Operetă din București.
Marco Polo s-a născut în insula Rialto din Veneția, cam în jurul anului 1254.
Între anii 1260-1270, tatăl său, Nicolo, negustor activ și foarte întreprinzător, a făcut prima sa călătorie în Asia, stând un timp la curtea împăratului Kubilai Han.
Marco Polo a rămas pe teritoriile împăratului Kubilai mai mult de 17 ani, întorcându-se la Veneția abia în 1295 și aducând cu el în Italia multe comori și „curiozități” care la acea vreme reprezentau noutăți extraordinare pentru Europa - ca de exemplu artificiile.
„Secretul lui Marco Polo” ilustrează un episod din tinerețea călătorului venețian pe care autorii l-au împodobit cu melodii de mare frumusețe, accesibilitate și fantezie. Și de vreme ce compozitorul Francis Lopez și libretistul Raymond Vincy și-au permis să-și dea frâu liber fanteziei și exagerării, acestea sunt pe deplin motivate având în vedere că ele au fost stârnite de opera tot atât de fantezistă a lui Marco Polo.
Regia artistică: Andrei Munteanu
Muzica: Francis Lopez, Libretul : Raymond Vincy, Traducerea textului muzical: Nicușor Constantinescu, Lucia Pascal, Traducerea și adaptarea libretului : Doru Mareș, Dirijor Cor : Aurel Muraru, Costume : Viorica Petrovici, Decor : Vladimir Turturica, Coregrafia : Mălina Andrei, Asistent regie : Sorina Raluca Micșunescu, Asistenți coregrafie : Andreea Toma / Monica Ștraț
MARCO POLO: George Vîrban; MITSOUTI: Patricia; BOULARGOU: Gladiola Nițulescu-Lamatic; PEPINO: Daniel Găină; TARTARINO: Alexandru Onea; PAH SI-FOU: Alexandru Vasile; SING-NAN-SING: Anton Zidaru; LOU-KOU-SONG: Amelia Antoniu; BARONUL COGA: Arnold Mack; KOUBILAI KHAN: Orest Pâslariu-Ranghilof; SOKOTO: Marius Meragiu; LI WONG: Alin Țintea; MESAGERUL: Răzvan Rusu; MAESTRUL DE CEREMONII: George Matei; SE ZI THOU: Septimiu Urzică; FAKIRUL: Relu Dobrin; DOAMNĂ DE LA PALAT: Claudia Deleanu; PRINȚUL KACHAN: Iulian Rădoi; ȚĂRANUL: Mihăiță Radu; ȚĂRANCA: Oana Rusu; OFIȚER: Mircea Crăciun; GARDIENI: Andrei Ciobanu; SERVITOAREA: Sabina Ioniță; CĂPITANUL: Mircea Crăciun ; SANTINELA: Vlad Țențu; DEMNITARI PERSANI: Cătălin Cocheș, Lorendi Rădulescu, Octavian Ștefănescu
Vă invităm pe 07 Octombrie 2023, de la orele 18:00 la reprezentația spectacolului „Secretul lui Marco Polo”, un spectacol despre o călătorie către necunoscutul așteptat.
Informații despre stagiunea 2023-2024, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” le puteți afla de pe site-ul oficial: https://www.opereta.ro/, de pe pagina de Instagram opereta.ro, sau de pe pagina de Facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian. Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile www.opereta.ro și www.startickets.ro cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.