x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Serj Tankian, cap de afiş!

Serj Tankian, cap de afiş!

de Alex Revenco    |    22 Apr 2010   •   00:00
Serj Tankian, cap de afiş!

În prima zi a festivalului de la Sibiu, pe scena din Piaţa Mare vor urca Kamelot (SUA) şi Sisters of Mercy (Marea Britanie), a doua zi, Sirenia (Norvegia) şi Serj Tankian (SUA), iar cât de curând organizatorii vor mai anunţa încă două formaţii.



ARTmania 2010 se desfăşoară între 13 şi 15 august, ultima zi fiind dedicată altor acţiuni culturale, lansări, expoziţii, concerte de club etc.

Kamelot este o formaţie prestigioasă şi influentă în ultimele două decenii, faima ei crescând de la un album la altul. "Cântăm power metal la fel de mult ca şi progressive metal şi gothic metal", spune Thomas Youngblood, liderul trupei.

Trupa britanică Sisters of Mercy s-a bucurat de mare succes în anii '80, cântând gothic metal şi rock cu influenţe clasice. Formaţia a suferit mai multe schimbări de componenţă, dar din 1980 şi până astăzi, solistul vocal Andrew Eldritch şi Doktor Avanlanche, supranumit "the drum machine", au rămas pe loc.

Sirenia a fost înfiinţată în 2001 de Morten Veland, compozitorul, autorul textelor şi identitatea vizuală a formaţiei. După câteva schimbări de componenţă, s-a ajuns la formula ideală: Morten Veland - voce, chitară, Ailyn - voce, Jonathan A. Perez - tobe şi Michael S. Krumins - chitară. Serj Tankian, solistul grupului Sistem Of A Down, şi-a lansat recent excepţionalul album "Elect The Dead Symphony", ce conţine concertul susţinut la Auckland Town Hall, majoritatea pieselor fiind de pe "Elect The Dead" (2007) plus două noi. La Sibiu, Tankian va fi acompaniat de propriul grup la care se adaugă instrumentişti de muzică clasică, la viori, violoncel, corn francez.

Biletele şi abonamentele la ARTmania se găsesc la Germanos, Cărtureşti, Diverta, Vodafone, la www.eventim.ro şi www.myticket.ro. Până la 30 aprilie, biletele sunt 70 de lei pe zi şi 110 lei - abonamentul. În perioada 1-31 mai: 80 de lei pe zi şi 140 de lei abonamentul, 1 iunie-12 august: 90 şi 160, 13-15 august: 110 şi 180. Conform legislaţiei în vigoare, preţurile de mai sus vor fi majorate cu un adaos de ticketing de 6%.

×
Subiecte în articol: muzica