x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Shakira încalcă drepturile de autor. Un hit al cântăreței, copie ilegală a piesei unui alt artist

Shakira încalcă drepturile de autor. Un hit al cântăreței, copie ilegală a piesei unui alt artist

21 Aug 2014   •   08:54
Shakira încalcă drepturile de autor. Un hit al cântăreței, copie ilegală a piesei unui alt artist
"Loca", unul dintre hit-urile cântăreței columbiene Shakira, lansat în 2010, este copia ilegală a unei piese compuse de un muzician dominican în 1998, a apreciat un judecător newyorkez, la capătul unui proces pentru încălcarea drepturilor de autor.

Într-o motivare de 40 de pagini, judecătorul federal Alvin Helelrstein a considerat miercuri că 'Loca' este o 'copie ilegală' a unei melodii a cântărețului și compozitorului dominican Ramon Arias Vasquez (Arias), scrie agerpres.

La procesul care a durat 11 zile în lunile iunie și iulie la New York, Arias a declarat că a scris piesa 'Loca con su Tiguere' între 1996 și 1998 și chiar a cântat-o în cadrul unei audieri la tribunal. Cântecul a fost înregistrat în acea perioadă pe o casetă, prezentată la proces.

Piesa a fost reluată în 2007 de un alt solist, Eduard Edwin Bellou Pou (Bello), cunoscut și ca 'El Cata', devenind un succes în Republica Dominicană. 'El Cata', distribuit de Sony, avea să afirme ulterior că era compoziția lui.

'Sale del Sol', albumul Shakirei lansat în 2010, cuprindea două piese, versiuni ale melodiei lui Bello, care cânta părți din ea, a precizat judecătorul.

Mayimba Music, ce deține drepturile pentru cântecele lui Arias, a depus plângere în 2012 împotriva casei Sony pentru încălcarea drepturilor de autor. Judecătorul a considerat, totuși, că versiunea în engleză a piesei, interpretată de Shakira, nu încalcă drepturile compozitorului Arias.

'Loca' a fost un mare succes, iar single-ul s-a vândut în câteva milioane de exemplare în toată lumea.

'Următoarea etapă în acest dosar este de a determina dacă casa Mayimba are dreptul la despăgubiri', a mai spus judecătorul, citat de AFP. 

×