x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Şi ce dacă-i criză? Eurovision nu renunţă la ediţia din 2011!

Şi ce dacă-i criză? Eurovision nu renunţă la ediţia din 2011!

de Dana Cobuz    |    27 Mai 2010   •   00:00

În ciuda faptului că în 2010 patru ţări nu au avut bani să participe la Eurovision şi că nu se prognozează vremuri financiare fericite pentru bătrânul continent, oficialii European Broadcast Union (EBU) afirmă că vom vedea şi în 2011 concursul, ajuns astăzi la cea de-a 55-a ediţie.

Cel mai probabil, cele două semifinale vor avea loc la 17 şi 19 mai, iar finala la 21 mai 2011, a anunţat în urmă cu puţin timp Svante Stockselius, executive superviser EBU, într-o conferinţă de presă la Oslo. Referitor la zvonul conform căruia anumite ţări au prezentat piese slabe în mod deliberat, pentru a nu se trezi în situaţia de a câştiga şi de a organiza concursul de la anul, Stockselius a ţinut să declare că este sigur că orice ţară ar câştiga, va face tot posibilul să fie gazdă pentru ediţia din 2011. În continuare, oficialul EBU a amintit că Eurovision Song Contest poate aduce chiar şi profit, cum s-a întâmplat în cazul Greciei, acum câţiva ani.

Nu au lipsit informaţiile din culisele primei semifinale, care s-a desfăşurat marţi seară. Între cea de-a 10-a piesă calificată şi prima "picată" a fost o diferenţă de doar 3 puncte. Televotingul a funcţionat bine doar în 16 din cele 17 ţări care au avut drept de vot. Pentru statul în care oficialii EBU au considerat că nu a fost îndeplinit standardul de securitate al televotingului, au fost luate în considerare doar punctajele stabilite de juriul de specialitate. Din acest an, sistemul de notare a fost modificat, atât în semifinale, cât şi în finală, punctajele fiind stabilite de televoting şi jurii de specialitate, în proporţie de 50 la sută fiecare. Tot în premieră, din acest an se aplică o altă regulă a televotingului: telespectatorii nu mai sunt lăsaţi să aştepte până la sfârşitul spectacolului, ci pot vota pe tot parcursul show-ului.

Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu vor concura în cea de-a doua semifinală, de la 27 mai, având numărul 10 de intrare în concurs.


×
Subiecte în articol: muzica