x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Simple Minds va cânta în premieră în România, pe 15 decembrie

Simple Minds va cânta în premieră în România, pe 15 decembrie

16 Noi 2009   •   00:00
Simple Minds va cânta în premieră în România, pe 15 decembrie

Celebra trupă scoţiană Simple Minds, cunoscută în special pentru hit-ul "Don`t you (Forget about me)", va concerta pentru prima dată în România pe 15 decembrie, la Sala Polivalentă din Capitală, potrivit paginii oficiale de internet a trupei.



Show-ul din Bucureşti este inclus în turneul de promovare a celui mai recent album Simple Minds - "Graffiti Soul".
Trupa va cânta atât hit-urile din cele peste trei decenii de carieră, cât şi materiale de pe noul album.

Până pe 29 noiembrie inclusiv, biletele vor costa 130 sau 190 de lei, în funcţie de poziţionarea în sală. Începând cu 30 noiembrie, preţurile vor creşte la 150 şi, respectiv, 220 de lei.

Nume important al genului rock cu accente new-wave, Simple Minds şi-a început activitatea în 1979 şi a vândut peste 40 de milioane de discuri în toată lumea.

×
Subiecte în articol: muzica