În premieră în România, dar şi în Europa de Est, supergrupul feminin The Sirens şi-a confirmat prezenţa la Metalhead Meeting 2015, ce va avea loc anul viitor, între 12 şi 14 iunie, la Bucureşti. The Sirens se adaugă listei celor care au confirmat până acum şi anume Amorphis, Primordial, Triptykon. Evenimentul din vara viitoare va însemna trei zile pline de rock şi metal, cu peste 30 de formaţii, dintre care cel putin zece straine (multe în premieră în România) şi trei (posibil patru) headlineri pe zi. Kari Rueslatten (The 3rd and The Mortal), Anneke van Giersbergen (The Gathering) şi Liv Kristine (Leaves' Eyes, Theatre of Tragedy) sunt trei dintre cele mai bune voci feminine din metal. 'Sirenele' s-au născut în urma unei idei pe care Anneke a avut-o înca de la începutul lui 2013, cand i-a propus lui Kari un duet pentru albumul său “Drive”. Se dorea ca Anneke să-i aduca un tribut lui Kari prin aceasta colaborare, dar...piesa nu a fost lansată niciodată. Prietene foarte bune, Anneke şi Liv Kirstine s-au întâlnit în 2013 la festivalul Masters Of Rock din Cehia şi astfel s-a născut proiectul The Sirens. Unde, Kari este catalizatorul, ea fiind sursă de inspiraţie atât pentru Anneke, cât şi pentru Liv.