x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Slash: Un excelent disc solo!!!

Slash: Un excelent disc solo!!!

de Alex Revenco    |    14 Mai 2010   •   00:00
Slash: Un excelent disc solo!!!
Sursa foto: A&A Records/Warner Music

După cinci albume cu Guns N' Roses şi câte două cu Snakepit şi Velvet Revolver, unul dintre cei mai buni chitarişti din toate timpurile şi-a lansat primul său album solo, intitulat "Slash&Friends".

Pentru acest disc, Slash a vrut să colaboreze cu artişti diferiţi, astfel încât şi-a făcut o listă de muzicieni. Cei mai mulţi dintre cei de pe lista cu pricina puteau să refuze invitaţia, fiind nume consacrate din industria muzicală, dar, spre bucuria lui Slash, absolut toţi au venit în studioul de înregistrări. Astfel s-a născut un album cu adevărat excepţional, care va fi cu siguranţă printre cele mai bune discuri ale anului.

SOLIŞTI DE TOP
Slash a petrecut aproape un an într-un studio din Hollywood, unde a înregistrat cu producătorul Eric Valentine (cel care a colaborat cu nume mari începând de la Queens of the Stone Age până la The All-American Rejects sau Nickel Creek), basistul Chris Chaney (Jane's Addiction) şi toboşarul Josh Freese.

Dar iată piesele acestui CD şi fabuloasa "constelaţie" de artişti care au răspuns cu promptitudine invitaţiei lui Slash: "Ghost" (Ian Astbury, The Cult), "Beautiful Dangerous" (Fergie), "Nothing To Say" (M Shadows, Avenged Sevenfold). "Crucify The Dead" (Ozzy Osbourne), "Promise" (Chris Cornell), "By The Sword" (Andrew Stockdale, Wolfmother), "Doctor Alibi" (Lemmy), "Saint Is A Sinner Too" (Rocco De Luca), "Watch This" (Dave Grohl & Duff McKagan), "I Hold On" (Kid Rock), (Adam Levine, Maroon 5), "We're All Gonna Die" (Iggy Pop), "Starlight" (Myles Kennedy, Alter Bridge). Chitara lui Slash s-a "mulat" perfect stilului interpretativ al invitaţilor, în timp ce Fergie a demonstrat (încă o dată!) că poate fi oricând solistă rock!

×
Subiecte în articol: muzica