x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Stagiunea muzicală „Iosif Sava” a Fundației ACCUMM la Palatul Suțu – Ultimul spectacol

Stagiunea muzicală „Iosif Sava” a Fundației ACCUMM la Palatul Suțu – Ultimul spectacol

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Iul 2023   •   20:30
Stagiunea muzicală „Iosif Sava” a Fundației ACCUMM la Palatul Suțu – Ultimul spectacol

Muzeul Municipiului București și Fundația ACCUMM invită publicul miercuri, 12 iulie 2023, la ora 19.00, la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2), pentru a participa la aniversarea a 25 de ani de activitate a fundației. Va fi un moment de bilanț și întâlnire cu principalii organizatori și susținători, dar și al „tragerii cortinei de final peste parcursul curajos până la nebunie și frumos până la insuportabil al unei idei care a devenit construcție”, după cum anunță prof. univ. dr. Verona Maier, inima și principalul organizator al Stagiunii muzicale „Iosif Sava” a Fundației ACCUMM la Palatul Suțu.

Stagiunea muzicală „Iosif Sava” a Fundației ACCUMM a demarat în anul 1998. Încă de la început și-a propus să semnaleze, prin intermediul artiştilor invitaţi, cele mai noi tendinţe în arta interpretativă muzicală românească. Concertele au prilejuit întâlniri cu importante personalităţi ale artei muzicale, dar şi cu cei mai talentaţi artişti ai tinerei generaţii, într-un demers coerent de valorificare, atât a artei interpretative româneşti, cât şi a unui spaţiu emblematic pentru istoria Bucureştiului: Palatul Suţu, element central al Muzeului Municipiului Bucureşti.

La programele Fundaţiei ACCUMM, 22 de ani organizate în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, au fost invitați să participe importanţi artişti români şi străini (muzicieni, compozitori, actori, regizori, scriitori, alţi oameni de cultură). Numeroși  tineri artişti au concertat alături de nume consacrate ale artei interpretative, oferind astfel sprijin celor aflaţi la început de carieră. Un accent deosebit a fost pus pe atragerea publicului tânăr spre forme de artă care să îi influenţeze într-un mod pozitiv aspiraţiile şi preocupările.

Având o periodicitate stabilă, evenimentele s-au petrecut în fiecare miercuri seară, iar muzicienii de excepție care au susținut concerte și acustica deosebită a Palatului Suțu au creat în timp o viaţă culturală dinamică, diversificată şi atractivă, la care au avut acces cetăţeni din orice comunitate şi din orice categorie culturală. Pentru aceasta, organizatorii au luat încă de la început decizia de a permite accesul liber la manifestări.

Componenta educativă a acestui proiect cultural a stat la baza deciziei inițiatorului, regretatul cineast și scriitor Petru Maier Bianu, de a pune seria de manifestări sub „patronajul” amintirii eruditului Iosif Sava, a cărui activitate a „produs”, în zeci de ani de muncă neobosită, interes pentru muzică, pentru artă în general și a alimentat aspirațiile spre cultură ale multor generații.

În vreme ce Muzeul Municipiului Bucureşti s-a transformat într-un spaţiu alternativ de spectacole, dar şi într-un model de comunicare şi de empatie pentru mediile artistice ale Capitalei, noi generaţii de artişti şi spectatori s-au format în respect pentru cultură și istorie.

Stagiunea muzicală s-a sprijinit, în cei 25 de ani, pe aportul și prestațiile artistice ale unui număr impresionant de muzicieni, actori, literați, artiști plastici, precum și pe buna colaborare, în regim de parteneriat, cu instituții de învățământ sau alte fundații sau asociații. Între acestea: Universitatea Națională de Muzică din București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea București - Departamentul UNESCO pentru studii  Interculturale și Interreligioase, Școala de Muzică și Arte Plastice «Iosif Sava», Fundația Est-Vest, KamerArt, Ars Ventus, Fundația Dostoievski, Asociația Kitharalogos, Institutul Cultural Maghiar, Japan Foundation, Fundația Regală Margareta a României etc.

„În 1998, Petru Maier Bianu a rostogolit în inima Bucureștiului o dorință care, în 2023, îl urmează «dincolo». Petru și dorința lui ne-au schimbat însoțindu-ne, ne-au înfrumusețat provocându-ne, ne-au crescut oferindu-ne. Oferindu-ne săptămână de săptămână un prilej de căutare și aflare, de reacție și contemplare, de adunare și îmbogățire spirituală.

Vom merge cu toții mai departe altfel decât am fi făcut-o fără acest semn permanent și definitoriu de umanism și omenie, de lumină și iluminare, de încredere și credință pe care l-a reprezentat Stagiunea ACCUMM. Ne vom purta viețile altfel decât am fi făcut-o fără dovada uneori de necrezut a putinței de a face și de a dărui pe care au înfățișat-o publicului artiști de toate vârstele. Au stat laolaltă întru apărarea modelului ce depășește imaginația pe care Stagiunea l-a înfățișat acelora ce ne-am jalonat trecerea dintr-o miercuri într-altă miercuri, timp de 25 de ani. Aproape 1000 de concerte, vernisaje, lansări de carte, proiecții de film, spectacole de teatru sau poezie, conferințe, totul consonând cu plutirea deasupra materiei. Peste 5000 de invitați. Și... 25 de ani. E mult? E puțin? Nu are importanță.

Important e că este bine! Așa să rămână pentru fiecare dintre cei care au trecut pragul Stagiunii ACCUMM, o dată sau de sute de ori, pentru a vedea sau a fi văzuți, a auzi sau a fi auziți, a vorbi sau a li se vorbi. Fundația ACCUMM și-a împlinit rostul, și-a făcut datoria și a bucurat.

«Ce-a fost a fost, ce este este și va mai fi ce se cuvine» spunea Petru Maier Bianu, citând din munții de lecturi ce i-au permis să vadă limpede și departe, i-au plămădit Viziunea și i-au hrănit spiritul. Adică, Viața! A lui și a noastră”, a declarat prof. univ. dr. Verona Maier.

×