Pentru trupa condusă de Johan Edlund, 2010 va fi un an al cifrelor rotunde. Formaţia suedeză împlineşte 20 de ani de carieră, pe care îi va serba cu un concert de zile mari la Wacken Open Air. Tiamat va cânta, "pentru prima şi ultima dată", toate piesele de pe "Wildhoney", la 15 ani după lansarea albumului cu cele mai mari încasări din istoria grupului.
Germania a reprezentat ţara de adopţie a suedezului Johan Edlund: aici a scos cele mai importante albume, iar cu siguranţă cel mai apreciat dintre ele este "Wildhoney". Melodii ca "Whatever That Hurts", "Visionaire", "Do You Dream of Me?", dar, mai presus de toate, "Gaia" sunt elemente-cheie ale oricărui show Tiamat, însă până acum fanii n-au putut urmări "integrala" "Wildhoney", cântată live într-o singură seară: "Va fi pentru prima şi ultima dată când Johan Edlund şi colegii săi vor cânta întregul album într-un singur show", informează organizatorii festivalului pe site-ul oficial, amintind că tot 15 ani se împlinesc şi de la primul concert în care Tiamat a fost headliner la Wacken Open Air. Ştirea este însoţită de un mesaj video în care Johan Edlund le transmite admiratorilor trupei tradiţionalele urări de sezon şi îi invită la concertul de anul viitor.