Cântăreaţa americană Tina Turner a declarat într-un interviu recent că ar putea susţine încă un turneu mondial, chiar dacă pentru moment preferă să stea acasă, să gătească şi să ducă o viaţă lipsită de stres.
Aflată la Paris, la prezentarea de modă a designerului Giorgio Armani, legendara cântăreaţă americană în vârstă de 70 de ani a fost la fel de strălucitoare ca întotdeauna.
"Multe persoane au dorit să mă vadă şi multe dintre ele ţineau pancarte pe care scria «Mulţumesc»", a declarat Tina Turner, referindu-se la turneul ei mondial din 2008 - anunţat la vremea respectivă drept turneul de retragere al artistei, care a generat încasări de 47,7 milioane de dolari.
"Nu am luat încă o decizie", a răspuns cântăreaţa, întrebată dacă va susţine încă un turneu mondial. "Nu mi-am făcut planuri pentru un turneu mare, pentru concerte susţinute pe stadioane mari. Nu spun că nu o voi face, că nu le voi suna pe dansatoare pentru a face ceva împreună, însă nu am hotărât nimic deocamdată", a adăugat aceasta, informează Reuters, citată de Mediafax.
Tina Turner a fost timp de multe decenii una dintre cele mai de succes cântăreţe din lume, devenită celebră graţie unor piese precum "Simply The Best", "What's Love Got To Do With It" şi "Proud Mary".
Chiar dacă nu există planuri imediate pentru o serie de concerte, fanii Tinei Turner s-ar putea consola cu promisiunea unui nou album al divei americane.
"Să înregistrezi un album este întotdeauna mai uşor decât să susţii un turneu mondial. Nu m-ar deranja deloc să înregistrez acum un album, însă deocamdată nu am compus nicio piesă nouă, iar lucrurile sunt foarte bune aşa cum sunt", a declarat Tina Turner.
Deşi adoră să apară în public, Tina Turner a mărturisit cu această ocazie că nu poate să nu aprecieze şi avantajele unui stil de viaţă mai liniştit.
"Merg la diverse evenimente, pot să merg la petreceri. Ai parte de mai multă libertate atunci când nu lucrezi. Pur şi simplu acum savurez viaţa pe care o am", a adăugat Tina Turner.
Pe numele său real Anna Mae Bullock, Tina Turner s-a născut pe 26 noiembrie 1939, în Brownsville (Tennessee). Tatăl ei lucra pe o plantaţie de bumbac, iar mama ei era de origine indiană. Cântăreaţa a trecut, de altfel, la budism în 1970.
După liceu, Tina Turner s-a mutat la Saint Louis, atunci capitala blues-ului, unde l-a întâlnit pe Ike Turner, un chitarist cu opt ani mai în vârstă decât ea. Primul lor single - "Fool in Love" - a urcat pe primul loc în topul Hit Parade.
Consacrarea ei în cariera solo a venit în 1966, odată cu lansarea piesei "River Deep Mountain High", compusă pentru ea de Phil Spector.
Căsnicia ei a început să se degradeze după ce Ike Turner a devenit dependent de droguri şi abuziv, Tina Turner părăsindu-l pe 2 iulie 1976 şi luând cu ea cei patru copii ai cuplului, dintre care doi pe care soţul ei îi avea dintr-o relaţie anterioară.
În timpul divorţului, ea a renunţat la orice sprijin din partea lui Ike şi la drepturile asupra melodiilor comune. Şi-a început cariera solo în 1984, la New York, când avea datorii de o jumătate de milion de dolari şi trăia doar din ajutorul social. În acelaşi an, la vârsta de 45 de ani, Tina Turner a câştigat patru premii Grammy pentru albumul de revenire "Private Dancer" şi a apărut, alături de Mel Gibson, în filmul "Mad Max - Beyond Thunderdome".
A mai jucat în numeroase filme şi a lansat alte 10 albume muzicale, primind numeroase premii.
Citește pe Antena3.ro