x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Travka se reuneşte!

Travka se reuneşte!

de Alex Revenco    |    11 Apr 2010   •   00:00
Travka se reuneşte!

După aproape doi ani de pauză, George Gâdei - solist vocal, Alexei Ţurcan - chitară, Misha Gâlcă - chitară, Răzvan "Mizdan" Rusu - bass, şi Cristian Chirodea - tobe, îşi reiau activitatea şi vor susţine primul concert joi, 15 aprilie, în clubul The Silver Church.



Grupul Travka s-a înfiinţat în 2002 la Focşani şi până în prezent a avut peste 250 de concerte şi a lansat două albume: "Corabia Nebunilor" (2005) şi "Vreau să simt Praga" (2007). Dacă în 2005 George a mărturisit: "Albumul acesta este tot ce-am făcut noi mai bun, în patru ani. Ne-am dorit mult acest produs şi acum nu putem decât să ne bucurăm de el. Este un album sincer, care chiar spune ceva. Fiecare piesă are povestea ei, are povestea creaţiei ei, e special".

Doi ani mai târziu, grupul a hotărât să-şi "publice" noul album, "Vreau să simt Praga", pe internet. Cu acel prilej, Mizdan a declarat: "La noi, se pare că metoda cea mai bună de promovare este pirateria... iar pentru că suporturile CD şi DVD vor dispărea la un moment dat, viitorul stă în download-ul de pe internet". După doi ani care au părut o veşnicie, în sfârşit, Travka e din nou împreună! "A trecut ceva timp de când Travka s-a desfiinţat... ori a vrut să se desfiinţeze.

Îmi dau seama, după un an şi jumătate, că Travka nu s-a desfiinţat, ci mai degrabă s-a dezbinat într-un moment, ca să se reunească în alt moment. Aşadar, cumva mi se pare firesc să spun simplu că Travka se reuneşte. Se reuneşte pentru cei care primesc acest lucru firesc...

Sunt multe de povestit şi de cântat, într-un an şi opt luni s-au întâmplat destule care ne provoacă. Şi cât mai există ceva timp, o să încercăm să intrăm în el cu cei care au rămas şi aşteaptă ceva. Un răspuns, un gând...", a spus George.

×
Subiecte în articol: muzica