Legendara trupă irlandeză U2 a ocupat prima poziţie atât în clasamentul celor mai bune albume ale anului, cu discul "No Line on the Horizon", cât şi în cel al celor mai bune cântece, cu piesa "Moment of Surrender", topuri realizate de publicaţia de specialitate Rolling Stone.
Albumul "No Line on the Horizon" - cel de-al 12-lea disc de studio, lansat în luna februarie este un material cu "simţ al dramei" care nu a putut fi egalat de nici o altă trupă de-a lungul întregului an, sunt de părere criticii revistei Rolling Stone.
Trupa U2 a fost fondată în 1976, când membrii acesteia erau încă adolescenţi fără cunoştinţe aprofundate de muzică. Însă, până la mijlocul anilor '80, trupa a căpătat notorietate la nivel internaţional, remarcată fiind pentru sound-ul său intens şi profund, pentru vocea plină de pasiune a lui Bono şi interpretarea la chitară a lui The Edge. Succesul de care s-au bucurat ca trupă live a fost chiar mai mare decât cel obţinut de pe urma albumelor vândute, până ce discul din 1987, "The Joshua Tree", a ridicat statutul formaţiei "de la eroi la superstaruri", după cum a apreciat revista Rolling Stone.