x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Peste 100.000 de români și turiști din străinătate au trăit magia FITS 2024 în primele zile de festival

Peste 100.000 de români și turiști din străinătate au trăit magia FITS 2024 în primele zile de festival

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Iun 2024   •   21:17
Peste 100.000 de români și turiști din străinătate au trăit magia FITS 2024 în primele zile de festival

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025.

Peste o sută de mii de români și turiști din străinătate au trăit ieri magia primelor zile din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) 2024, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume. Prima zi de festival a fost deschisă de Not Once, o instalație video gândită și realizată de artistul emblematic Jan Fabre, în colaborare cu legendarul Mikhail Baryshnikov. Alături de Jan Fabre, pe scena evenimentului de deschidere a FITS 20224 s-au aflat și Constantin Chiriac, președintele FITS, și Raluca Turcan, Ministrul Culturii, care au evidențiat importanța dialogului, dar și rolul FITS ca ambasador cultural al României la nivel mondial.

FITS 2024. Prima zi. Multimedia Show Friendship, a universal language. credit Sebastian Marcovici

Tot în cadrul evenimentului de deschidere, Constantin Chiriac, președintele FITS, a anunțat și lansarea Institutului de Cercetare pentru Artele Spectacolului al Academiei Române, în cadrul Platformei Internaționale de Prezentare a Doctoratelor în Artele Spectacolului și Management Cultural, o inițiativă unică în România. Institutul de Cercetări pentru Artele Spectacolului este primul institut de cercetare pentru artele spectacolului din România și va contribui la dezvoltarea patrimoniului cultural și artistic al marilor festivaluri din țară, cu relevanță la nivel internațional, cum ar fi Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Raluca Turcan, Ministrul Culturii, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, preşedintele ICR, Liviu Jicman, ambasadori ai țărilor participante în cadrul festivalului, dar și sute de împătimiți ai teatrului și artelor spectacolului au avut parte de o experiență memorabilă și emoționantă.

Două premiere mondiale de Tim Robbins și Pippo Delbono, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și concert HOLOGRAF

Prima zi de festival a continuat cu două premiere mondiale, Afrodita și Eliberarea Lumii (Un vodevil muzical grecesc), o celebrare veselă a puterii de a ierta și a tăriei inimii de a vindeca până și cele mai profunde dintre discordii, de Tim Robbins și Trezirea, în regia artistului italian Pippo Delbono care revine la Sibiu cu un spectacol confesiune magistral, incisiv, emoționant și de neuitat.

De asemenea, Tim Robbins și Pippo Delbono au fost prezenți și în cadrul Galei de Deschidere FITS 2024, alături de Constantin Chiriac, preşedintele FITS, și Corul Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” (regia Emil Pantelimon, dirijor Anna Ungureanu), în cadrul unui eveniment de excepție în curtea Muzeului de Istorie din Sibiu, în care trei personalităţi de pe Aleea Celebrităţilor (Constantin Chiriac, Tim Robbins, Pippo Delbono) au recitat fragmente de text care au evidențiat ideea de prietenie, tema ediției din acest an a FITS.

Tim Robbins, una dintre cele mai apreciate și provocatoare voci ale cinematografiei contemporane

Tim Robbins, Director Artistic – The Actors’ Gang, se numără printre cele mai apreciate și provocatoare voci ale cinematografiei contemporane; un talent cu multiple fațete, distins cu premiul Oscar, actor, scenarist, regizor și producător de filme, cum ar fi Dead Man Walking, Shawshank Redemption, Mystic River, The Player, Bob Roberts, Bull Durham, Jacobs Ladder, Hudsucker Proxy, The Secret Life of Words și Cradle Will Rock. Mai mult, Robbins a produs teatru în ultimii 35 de ani ca actor, regizor, dramaturg și director artistic al The Actors’ Gang. Robbins a jucat, de asemenea, un rol important în dezvoltarea și extinderea programelor de educație și de sensibilizare ale The Actors’ Gang – programe de artă care au ajuns la sute de copii din școli, dar și la bărbați și femei din închisorile din statul California.

Pippo Delbono, copilul rebel al teatrului mondial, care a bulversat metodele și regulile și a impus sinceritatea și emoția

Personalitate creatoare complexă, actor de teatru și de film, regizor și autor, Pippo Delbono s-a născut în 1959 în Varazze (Italia), fiind cunoscut, în special, pentru activitatea sa desfășurată pe scena de teatru, alături de compania care-i poartă numele, ce s-a impus în întreaga lume încă din 1987, anul înființării sale. Viziunea non-conformistă despre teatru a lui Pippo Delbono, profund influențată de contactul cu Odin Teatret, Pina Bausch și disciplinele orientale, și-a creat din negarea regulilor și a metodelor o adevărată religie care, propunându-și să înlăture constrângerile convenționale, atacă un nivel subtil al sincerității și al emoției. Pendularea între autobiografie și istorie, eclectismul dintre scheletul superficial al unui musical și premisele textuale ale unui teatru poetic, îmbinarea situațiilor scenice cu fragmente cinematografice ori aplecarea spre singurătatea și izolarea marginalilor societății sunt doar câteva dintre cele mai reprezentative coordonate ale teatrului experimental propus de Pippo Delbono ale cărui spectacole marcante, până în acest moment, sunt Dopo la Battaglia (După bătălie), Orchidee (Orhidee), Vangelo (Evanghelie) și La Gioia (Veselia).

Prima zi de festival s-a încheiat cu un concert live al celor de la HOLOGRAF, urmat de un spectaculos show de drone, completat în acest an de efecte pirotehnice şi un show de lumini, admirat de zecile de mii sibieni și turiști prezenți în Piața Mare din Sibiu.

22 iunie, a doua zi de FITS 2024: Procesul lui Kafka, dansuri africane, un concert de orgă și zece spectacole cu acces liber

Cea de-a doua zi de FITS a adus în fața publicului Procesul lui Kafka, dansuri africane, un concert de orgă, dar și zece spectacole cu acces liber, plus multe alte surprize.

Spectacol Procesul. TNRS

Iată care au fost spectacolele de care publicul s-a putut bucura în data de 22 iunie:

  • Alegereaeste o parabolă prin care Majestățile lor Regele Mihai I și Regina Ana traduc sentimentele unei lumi în derivă
  • Cvartet Kairós Trupă de etno-jazz al căror stil este ancorat în peisajul sonor mediteraneean.
  • DinDor’NdoR O coregrafie materializată și printr-o serie de accesorii-metafore.
  • Soră-sa (online) - un one-woman show sensibil despre durere și vindecare, despre pierdere și speranță.
  • Procesul - Povestea lui Joseph Kafka este povestea noastră zilnică în care, de multe ori, ne lăsăm copleșiți de întrebările viitorului.
  • Concert de orgă – Ștefan Donner Sensibil și poetic – genul de muzică ce depășește orice granițe sau gusturi.
  • Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal În 1953 un scriitor este trimis la spitalul de boli mintale din Moscova pentru a-i converti pe pacienți folosind „arta și literatura”.
  • Prometheus. Beginnings. Un spectacol de dans inspirat de piesele dramaturgului berlinez Kevin Rittberger (spectacol indoor cu acces gratuit)

Spectacole cu acces liber:

  • Ghici, poveste, ce-i? – Spectacolul lansează o provocare celor mici. Mai cunosc ei oare poveștile românești?
  • The Gipsy Marionettist – Un spectacol captivant și simbolic dezvăluie relațiile de familie prin intermediul sforilor mânuite cu o mare îndemânare.
  • Fără complexe – Umorul și poezia sunt principiile de bază ale spectacolelor Colbok
  • Zborul – O paradă excepțională în care ni se dezvăluie o lume imaginară: personaje bizare, păsări rare și maiestuoase, ne invită la dans într-un zbor fantastic pe acorduri de pop-rock.
  • Parada cercetașilor maltezi – O trupa vine în completarea activităților principale ale cercetașilor, permițându-le membrilor să lucreze în echipă, să își respecte angajamentele, să își dezvolte abilitățile muzicale, să aibă un hobby util și să capete încredere.
  • Călători printre amintiri Un spectacol care spune povestea a patru vârstnici călători, într-un univers de obiecte suspendate.
  • Ciudați și colorați Orice loc poate deveni un spațiu de joc, atât timp cât ne oferă un pretext pentru o intervenție stradală impresionantă.
  • Dansul măștilor Acest spectacol de balet colorat încearcă să păstreze esența artei africane, culorile, formele si simplitatea.
  • TRASH! Un spectacol plin de voie bună care combină reciclarea cu percuția, mișcarea și umorul.
  • Pe urmele lui Moby Dick – o adevărată odisee urbană a căpitanului Ahab în urmărirea faimosului cetaceu 

FITS 2024. Ziua a doua. Pe urmele lui Moby Dick. Credit Sebastian Marcovici

Celebrul actor, regizor și scenarist american Tim Robbins: Teatrul rămâne important, esențial de-a dreptul 

Ziua a doua de FITS a adus în fața publicului prezent la Sibiu două noi reprezentații sold out ale premierei mondiale Afrodita și Eliberarea Lumii (un vodevil musical grecesc) de Tim Robbins, câștigător al unui premiu Oscar și a trei Globuri de Aur, una printre cele mai apreciate și provocatoare voci ale cinematografiei contemporane. Ce-a de-a doua reprezentație s-a încheiat imediat după miezul nopții cu minute în șir de aplauze.

Tot pe 23 iunie a fost programat și DinDor’NdoR, un impresionant spectacol semnat de Gigi Căciuleanu. Regizorul român a pus în scenă o coregrafie traversată de ideea că fiecare dansatoare / dansator reprezintă o complexă geometrie a trupului, înscrisă într-un soi de matematică spațială reprezentată de structuri, forme și/sau simboluri, materializată și printr-o serie de accesorii – metafore. 

De asemenea, cu o sală plină a fost întâmpinat și Procesul de Franz Kafka, în regia lui Botond Nagy, una dintre premierele Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu din acest an. Readaptarea celebrului roman semnat de Kafka repune în discuție raporturile interumane contemporane, într-un spectacol dinamic și memorabil despre alienare și absurditatea cotidiană.

Tabloul artistic al zilei a fost completat de spectacolul Pe urmele lui Moby Dick, un grandios număr de circ contemporan în Piața Mare, adus la Sibiu de francezii de la Compagnie de Productions Polymorphes & Populaires, dar și de alte spectacole de circ, gospel, dans și concerte.

Producțiile lui Tim Robbins s-au jucat pe cinci continente și în patruzeci de state americane

Un moment important al zilei de ieri a fost conferința specială dedicată dialogului dintre Octavian Saiu și Tim Robbins, director artistic al The Actors’ Gang – o trupă de teatru pe care a cofondat-o în 1981 și care are în palmares peste 150 de producții artistice și peste 100 de premii. Producțiile realizate de Robbins după Visul unei nopți de vară, 1984 de Orwell, Harlequino: On to Freedom, Embedded și The New Colossus s-au jucat pe cinci continente și în patruzeci de state americane. În plus, adaptarea scenografică a lui Robbins după Culoarul morții, cartea sorei Helen Prejean, s-a jucat în peste 150 de universități din SUA și de peste hotare. The Actors’ Gang au ajutat și continuă să ajute mii de copii prin programele lor educaționale de transformare, iar proiectul lor revoluționar Prison Project a primit recunoaștere națională în SUA și funcționează în prezent în două centre de detenție pentru tineri delincvenți, două instituții de reintegrare și 12 penitenciare din California, SUA și Tecate, Mexico. 

Poți ajunge la milioane de oameni cu o minciună, după cum se vede în cinematografie. Dacă ajungi la 100 de persoane cu adevărul, adevărul se va multiplica. Am văzut acum mult timp o producție regizată de Andrei Șerban la New York și am înțeles atunci că adevărul este central. Să zicem că avem 20 de oameni într-o sală, este esențial să ținem acel spectacol. Nu știm cine este în public și ești dator să faci spectacolul, nu știi cine este prezent și pe cine o să impactezi. Teatrul rămâne important, esențial de-a dreptul. Putem spune unui public: telefoanele la o parte. Fiți alături de noi. E important pentru că din cauza telefonului murim pe dinăuntru, a declarat Tim Robbins în cadrul conferinței. Un rezumat detaliat privind conversația poate fi găsit pe Blog.Sibfest.ro, alături de texte de la toate conferințele din cadrul acestei ediții de FITS.

FITS 2024. Ziua a doua. Octavian Saiu în dialog cu Tim Robbins. Credit Sebastian Marcovici

Artistul italian Pippo Delbono: Simt o prietenie puternică aici. Mi se pare că suntem cu toții frați

Un alt moment emoționant al zilei a fost întâlnirea cu Pippo Delbono, copilul rebel al teatrului mondial, care a bulversat metodele și regulile și a impus sinceritatea și emoția, în cadrul unui dialog facilitat de același Octavian Saiu. Spectacolul său Trezirea, prezentat în premieră mondială la FITS anul acesta, este un spectacol-confesiune magistral, incisiv, emoționant și de neuitat.

Iubesc românii și românii iubesc teatrul meu. Am venit aici, am văzut orașul Sibiu, pe care îl cunosc bine. Eu vă consider frații mei și fac spectacole cu frații mei. Sunt într-un oraș care îmi place. În Italia nu-mi prea place să fac spectacole, în schimb aici în România trăiesc altfel de sentimente. Simt o prietenie puternică aici. Mi se pare că suntem cu toții frați, a declarat artistul Pippo Delbono, în cadrul conferinței.

Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025, un dialog important între țări facilitat de cultură

A doua zi de FITS a reprezentat și un prilej deosebit pentru dialogul intercultural între țări. Ziua a fost deschisă de conferința de presă dedicată Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025, în prezența președintelui FITS, Constantin Chiriac, a Ministrului Culturii – Raluca Turcan, a președintelui Institutului Cultural Român (ICR), Liviu Jicman, dar și a reprezentantelor Poloniei, Hanna Wroblewska – Ministrul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia și Olga Wysocka – Director al Institutului Adam Mickiewicz din Varșovia. Conferința de presă a fost moderată de Octavian Saiu.  

Sezonul Cultural Polonia-România 2024/2025 reprezintă un ciclu de evenimente artistice în cele două țări partenere, derulate în intervalul a optsprezece luni. Sezonul este rezultatul cooperării dintre Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia și Institutul Adam Mickiewicz, cu sprijinul Institutului Polonez din București, și Ministerul Culturii din România, alături de Institutul Cultural Român. Pe parcursul Sezonului vor avea loc sute de evenimente muzicale, teatrale, cinematografice, expoziționale și literare atât în România, cât și în Polonia.

Publicul de la FITS va avea posibilitatea să vadă spectacolul „Angajații”, de regizorul polonez Lukasz Twarkowski, dar și alte trei spectacole ale Academiei din Varșovia. Am avut de asemenea o prezentare de picturi la Muzeul Brukenthal care aduce în fața publicului arta poloneză. Pentru mine a fost foarte important să deschidem Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025 aici la Sibiu, a declarat Hanna Wroblewska, Ministrul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia, prezentă în cadrul conferinței de presă.

People Power Partnership, un proiect de teatru participativ, destinat spațiului public

A doua conferință de presă a zilei a fost dedicată People Power Partnership, un proiect de teatru participativ, destinat spațiului public, care facilitează întâlniri reale și durabile între tineri, într-un context artistic. Pe parcursul proiectului, 104 tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, dezvoltă 13 producții independente, dar și un spectacol final, de mari dimensiuni, ce va fi prezentat în turneu prin cele 13 orașe partenere, în cadrul unor festivaluri internaționale de prestigiu. 

De fiecare dată când derulăm astfel de proiecte ne gândim la variante de participare care includ mulți tineri. De multe ori sunt schimburi de experiențe în care sunt implicați creatori de teatru. Vrem să facem oamenii să-și adreseze întrebări. Când ajungem la public, ceva se schimbă în ei, într-un mod bun. Din punctul meu de vedere trebuie să ne concentrăm pe drepturile omului, ale tuturor. Stânga, dreapta privesc spre trecut. Dar acum ne îndreptăm spre globalism. Niciodată nu s-a întâmplat ca o națiune să soluționeze probleme politice majore. Ce facem noi, prin proiectul nostru, e să încercăm să spunem că e bine să fie diferit, a declarat Matthias Rettner, reprezentantul Aktionstheatre PAN.OPTIKUM din Freiburg (Germania), liderul de proiect al People Power Partnership.

23 iunie, a treia zi de FITS 2024: Zeci de spectacole captivante de teatru, muzică și dans

Cea de-a treia zi de FITS a adus în fața publicului zeci de spectacole captivante de teatru, muzică și dans, dintre care zece cu acces liber.

Spectacolele din 23 iunie:

  • TSCHICK. De ce am furat mașinaO odisee cool pentru tineri
  • Reguli de supraviețuire: omul tigru Un spectacol uimitor de teatru-dans având la bază romanul legendar „Ren Hu Zhuan” (Man Tiger) din timpul dinastiei Tang și o adaptare ulterioară a acestuia intitulată „The Moon Over the Mountain”
  • Opera comică – un spectacol internațional multi-premiat O poveste de dragoste spectaculoasă plasată în universul evocator și uimitor al operei
  • Nocturna Flamenco. Arhitectura insomniei Un pian. O voce. Trupuri în mișcare. O călătorie din zori și până-n seară care evocă misterele simțirii, cugetului și memoriei.

Spectacole cu acces liber din 23 iunie

  • Din Toscana, cu dragoste! – La Montesina este o fanfară alcătuită din muzicieni, majorete și instrumente folk tradiționale.
  • Eulenspiegel un personaj în căutarea libertății – Călătorul în timp ne pune față în față cu viața prin umor.

  • Un Sisif contemporan Un spectacol stradal de comedie fizică, în viziunea și în stilul caracteristic lui Carlo Mô.
  • ¡AAINJAA dice Hola! Percuție, dans și teatru pun bazele transformării fiecărui spectacol într-o frenezie de ritmuri și fuziuni interesante
  • Occident Expresso poveste despre oamenii obișnuiți, un balans permanent între Occident şi Orient, între Est şi Vest.
  • GUEEN Combinând teatrul tradițional noh și muzica rap japoneză, „GUEEN” prezintă eforturile unui tânăr de a se regăsi pe sine.
  • Invitație la balUn spectacol ce ne poartă înapoi în perioada La Belle Époque, unde timpul este trecător și oamenii își dau întâlnire, unde dansul și circul aduc voie bună
  • Bella Ciao – Concert Live o frescă sonoră care povesteste, ca un roman, originile, evoluțiile și protagoniștii istorici și actuali.

FITS 2024. Ziua a treia. Invitație la bal. CreditOvidiu Matiu

Cultura iberică a dominat ziua a treia din FITS. Opera comică a Yllanei, fado și flamenco au ridicat mii de spectatori în picioare

Cea de-a treia zi de FITS, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, a adus în prim plan spectacolul Opera comică în regia Yllanei din Spania. Jucată la Filarmonica de Stat Sibiu, producţia iberică a reprezentat unul dintre punctele culminante ale zilei de ieri. Un spectacol internațional multi-premiat, Opera comică este o poveste de dragoste spectaculoasă plasată în universul evocator și uimitor al operei. Spectacolul combină hituri pop cu ariile favorite ale lumii fiind original, sclipitor și de un comic debordant. Cinci cântăreți excepționali își combină stilurile comice în acest spectacol distins cu Premiul Max pentru cel mai bun musical în 2019. Un spectacol de operă pe gustul tuturor. Muzica: Mozart, Mika, Puccini, Rossini, Frank Sinatra, Whitney Houston, Verdi și mulți alții.

Fado cu Ana Pinhal și flamenco cu Rafaela Carrasco

A urmat fado cu Ana Pinhal la Biserica Reformată Calvină din Sibu. Originară din Porto (Portugalia), Ana Pinha este considerată de mulți unul dintre starurile în devenire ale lumii fado. Aceasta a participat la cursuri de muzică și a luat lecții de canto de la Ana Celeste Ferreira. A studiat, de asemenea, Cante Flamenco la Fundación Cristina Heeren în Sevilla.

Nocturna Flamenco. Arhitectura insomniei în regia Rafaelei Carrasco a completat tabloul artistic iberic din ziua a treia de FITS. Împletind vorbe și mișcări, Nocturna propune o explorare prin dans, muzică și poezie a marilor motive și contradicții ale nopții, văzute prin luciditatea și halucinația celor ce privesc, celor care trăiesc în insomnie: zbuciumul contra calmul. Spectacolul înfățișează noaptea ca o experiență mistică, ca drum vizionar, dar și noaptea ca joc, ca ritual ludic de confuzie a identităților.

Ziua a treia de FITS a continuat cu proiectul Consultații poetice, realizat de Teatrul Național „Radu Stanca” în colaborare cu Théâtre de la Ville din Paris şi Teatro della Pergola din Florența, care își propune să aducă teatrul și activitățile teatrale mai aproape de cetățeni și să contribuie prin cultură la îngrijirea și imaginea orașului pentru locuitorii și vizitatorii săi. O modalitate de a conecta spațiile interne și externe: teatru, piață și locuri neobișnuite din oraș.

La Fabrica de Cultură – UniCredit s-a jucat spectacolul Reguli de supraviețuire: omul tigru în regia lui Zheng Jie. Având la bază romanul legendar „Ren Hu Zhuan” (Man Tiger) din timpul dinastiei Tang și o adaptare ulterioară a acestuia intitulată „The Moon Over the Mountain”, povestea aceasta combină cele două variante într-un spectacol uimitor de teatru-dans.

Show columbian pe pietonala din Sibiu

În ceea ce privește mult așteptatele evenimente în aer liber, publicul de la FITS s-a bucurat de un adevărat festin vizual prin spectacolele de pe pietonala Nicolae Bălcescu, Piața Habermann, Piața Huet și Piața Mare, dar și în parcul Sub Arini, unde cei mici au avut o întâlnire cu Marian Râlea și Abracadabra.

Columbienii de la AAINJAA au făcut un adevărat show pe pietonala din Sibiu, cu spectacolul lor ¡AAINJAA dice Hola!, o mișcare artistică multidisciplinară care vine cu o propunere unică în lume. Percuție, dans și teatru, toate acestea pun bazele transformării fiecărui spectacol într-o frenezie de ritmuri și fuziuni interesante. Un sunet unic ce propune îndrăzneală, caracter și spontaneitate.

FITS 2024. Ziua a treia. AAINJAA dice Hola! credit Nicolae Gligor

Piața Mare din Sibiu a găzduit Invitație la bal de Remue Menage, un spectacol de circ contemporan care a purtat publicul prezent înapoi în La Belle Époque, unde timpul este trecător și oamenii își dau întâlnire, unde dansul și circul aduc voie bună, unde frumusețea ne înconjoară. Poezia personajelor ne aduce aminte de imagini inspirate de sfârșitul secolului. Un mozaic de personaje pe cât de fermecătoare, pe atât de excentrice caută să guste plăcerile unui bal insolit, învăluit de vraja La Belle Époque.

FITS 2024. Ziua a treia. Invitație la bal. Credit  Ovidiu Matiu

 

Seara s-a încheiat tot în Piața Mare cu Bella Ciao – Concert Live – un concert al italienilor de la Italian Folk Revival. Bella ciao este o frescă sonoră care povesteşte, ca un roman, originile, evoluțiile și protagoniștii istorici și actuali.

Matei Vișniec în dialog cu talentatul regizor Łukasz Twarkowski

Cea de-a treia zi de FITS a adus în fața publicului și trei conferințe memorabile. Prima dintre acestea a fost prijlejuită de întâlnirea dintre poetul și dramaturgul român Matei Vișniec și regizorul Łukasz Twarkowski, prezent la FITS 2024 cu Angajații, un spectacol-bazat pe o poveste științifico-fantastică distopică care ne invită să descoperim o experiență intensă și multisenzorială. Angajații este plasat într-un viitor apropiat nedeterminat, pe o navă spațială pe care conviețuiesc oameni și roboți umanoizi. În aceste condiții, o comunitate închisă este nevoită să confrunte chestiuni ce privesc diferențele dintre oameni și creaturile neomenești, precum și esența conștiinței.

Spectacolul este prezentat în cadrul Sezonului Cultural Polonia-România 2024/2025 care reprezintă un ciclu de evenimente artistice în cele două țări partenere, derulate în intervalul a optsprezece luni. Sezonul este rezultatul cooperării dintre Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia și Institutul Adam Mickiewicz, cu sprijinul Institutului Polonez din București, și Ministerul Culturii din România, alături de Institutul Cultural Român. Pe parcursul Sezonului vor avea loc sute de evenimente muzicale, teatrale, cinematografice, expoziționale și literare atât în România, cât și în Polonia.

Publicul a primit foarte bine acest spectacol. Eu sunt foarte mulțumit de rezultat. Cum ne-am imaginat mereu că pe o navă este foarte cald, acum publicul a simțit căldura și în tribune. Nu știu dacă a fost plăcut, dar a fost aceeași senzație. Multe mulțumiri pentru această primire magnifică, a declarat Twarkowski în cadrul conferinței cu privire la reacțiile stârnite de spectacolul său distopic.

Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria despre noua carte Români de seamă din Viena de altădată: 1683-1918: Veți citi cartea cu încântare, sunt convins

A doua conferință a zilei a adus în fața publicului lansarea cărții Români de seamă din Viena de altădată: 1683-1918 scrisă de Preot prof. Dr. Nicolae Dura, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Viena și dr. Dorin-Ioan Rus, cercetător ştiinţific la „Karl-Franzens Universität“ din Graz, născut la Reghin. Evenimentul a fost moderat de Octavian Saiu care a condus discuțiile pe tema lansării cărții, cu Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria, și Lect. Univ. Dr. Emanuel Tăvală în cadrul Facultății de Drept de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Veți citi cartea cu încântare, sunt convins. Este și foarte bine editată. Am și eu câțiva preferați, primul chirurg român, apoi Ilarie Mitrea care a fost doctorul lui Maximilian al II-lea, cel care a descoperit Australia și geologia excentrică a lumii și care a făcut cele mai mari donații, primele la Muzeul Antipa, domnul Hanzu, primarul Sibiului în 1944 și pe care l-au băgat la închisoare; apoi domnul Dănilă Pap, general, fost colonel în armata austro-ungară, erou de război, subordonat al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, ulterior general în armata regală română, ambasador al Regatului României pe lângă Sfântul Scaun și care s-a născut în Bihor și trăia în Sibiu, a declarat Emil Hurezeanu Ambasadorul României în Austria în cadrul conferinței.

Dan Perjovschi și Matei Câlția despre Rezidența Șona AIR

Ultima conferință a zilei i-a adus împreună pe artistul Dan Perjovschi și Matei Câlția, director și fondator al Galeriei Posibile București și inițiator al rezidenței artistice de la Șona, într-un dialog despre artă și patrimoniu, în cadrul Platformei de Arte Vizuale.

Rezidența Șona AIR (Artists in Residence) este un spațiu de cunoaștere alternativă care încurajează explorarea unui proces creativ autentic, susținând munca artistică într-un mod sustenabil, fără așteptări de producție. Abordând modelul rezidențelor individuale, programul își propune să sprijine artiștii în dezvoltarea propriilor proiecte, oferindu-le spațiu, timp și resurse financiare în acest demers. Programul este dedicat artiștilor al căror proces de lucru se bazează pe cercetare și proiecte de lungă durată, din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și încurajează interdisciplinaritatea și colaborarea. Rezidențele au loc de două ori pe an, în primăvară (martie - aprilie), respectiv în toamnă (octombrie – noiembrie), timp în care sunt găzduiți câte doi artiști/duo-uri să locuiască și să beneficieze de resursele programului și ale locului. Rezidențele au o durată între 8-12 săptămâni și se desfășoară în Casa Albastră la nr. 234 din satul Șona, jud. Brașov.

24 iunie, a patra zi de FITS 2024: Spectacole captivante de teatru, muzică și dans, dintre care șase cu acces liber

Cea de-a patra zi de FITS aduce în fața publicului spectacole captivante de teatru, muzică și dans, dintre care șase sunt cu acces liber.

Iată care au fost spectacolele de care publicul s-a putut bucura în data de 24 iunie:

  • Calea Spaniei – Spectacolul spune povestea unor trăiri și ne poartă într-o călătorie plină de aventuri pe meleagurile Spaniei.
  • Neînțelegerea – Una dintre piesele esențiale semnate de Albert Camus, într-o versiune regizorală captivantă
  • ALICE – „Întâlnirile JTI” O lume a minunilor insolită, cu o atmosferă stranie și încărcată de tensiune psihologică
  • Julieta – Povestea Julietei, o femeie plină de experiențe și bizarerii, care pune sub lupă multiplele fațete ale bătrâneții
  • INIMĂ DE TÂMPLARPovestea unui sas transilvănean – O aventură-romanță despre un meșter din secolul al XIV-lea care transformă viețile tuturor celor pe care îi întâlnește – inclusiv a sa

Spectacole cu acces liber din 24 iunie:

  • Ghicim povești în cartierul tău? Actorii trupei Abracadabra împreună cu masteranzii – actori ai Universității Lucian Blaga Blaga din Sibiu au adus la rampă cinci povești învăluite în mister
  • Undeva, într-un teatru de război – Povestea unei trupe detașate într-un sat oarecare, într-un dispozitiv sărac, aflat pe linia frontului.
  • Pe ritmuri de FlamencoO trupă de flamenco din Barcelona care combină eleganța muzicii clasice spaniole cu intensitatea ritmurilor flamenco
  • PeregrinusUn spectacol de teatru ambulant, inspirat de universul poetic al lui T. S. Eliot
  • Gaițele – Un spectacol care nu te lasă să pleci indiferent din sala de spectacol
  • Frida Kahlo – Un spectacol care, prin povestea Fridei, ne îndeamnă să ne transformăm suferințele în sursa principală de inspirație.

 

 

25 iunie, a cincea zi de FITS 2024: Premiera internațională a spectacolului Rohee, Pescărușul lui Cehov, Macbeth de Shakespeare și multe alte surprize

Azi este cea de-a cincea zi de FITS. Ne vom bucura de spectacole captivante de teatru, muzică și dans, dintre care cinci sunt cu acces liber.

Recomandările de spectacole din 25 iunie:

  • La Vie en Rose – Un spectacol gândit ca un dans amoros prin excelență
  • Pescărușul – Pasiuni interzise ies la suprafață, gânduri nerostite răbufnesc, oamenii se aruncă cu disperare în brațele unor străini care le-ar putea oferi iluzia fericirii
  • Tinerii barbari – Nominalizat la UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal – Eva Imre, 2023
  • Rohee – Premieră internațională – Specacolul rememorează încercarea din perspectivele amândurora, estompând granițele dintre ritualuri străvechi și tehnologia modernă
  • Ai mei – Un spectacol despre lucruri tăcute, lipsa dialogului și necesitatea aprigă de a iubi.

Recomandările de spectacole din 25 iunie cu acces liber:

  • Cu scaunul prin oraș – Un spectacolul inspirat de serile acelea de vară, în care femeile în vârstă ieșeau afară, la o sporovăială, cu scaunele după ele
  • Mozart pe note comice – Un concert insolit în care nimic nu este ceea ce pare. O simfonie de poante și situații absurde în care publicul devine complice.
  • Macbeth – „Cât de mult se pot schimba doi oameni la gândul dobândirii puterii?”
  • Dans hypnotic – Doi artiști pășesc pe scenă, jonglând cu pricepere și lăsându-și trupurile să se miște la unison cu obiectele.
  • Arcadia Un sentiment acut de dor – de lume, de artă, de sine – ne ține ca într-o strânsoare până în ultima clipă a acestui spectacol fără cuvinte

 

 

 

×