Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gasconul Pierre Bourdieu își face studiile secundare la liceul din Pau, apoi la liceul „Louis-le-Grand” din Paris. Urmează École Normale Supérieure și primește numirea ca profesor de filosofie în 1955. După un an de învățământ la liceul din Moulins, devine asistent la Facultatea de Litere din Alger (1958-1960), la Universitatea din Lille (1961-1964), apoi la Paris, unde, în 1964, este numit director de studii la École Pratique des Hautes Études. La 2 noiembrie 1962 se căsătorește cu Marie-Claire Brizard, cu care va avea trei copii. Iată, succint, traseul de cetățean al lui Pierre Bourdieu. Mai departe facem loc, sub îndrumarea cercetătorului Alexandru Matei („Dicționarul scriitorilor francezi”, Polirom, 2012), traseului de sociolog, ziarist și eseist: „În Algeria, Bourdieu realizează o anchetă asupra claselor sociale algeriene împreună cu P. Darbel, P. Rivet și C. Seibel, precum și una asupra țărănimii algeriene, cu A. Sayad. În Franța, Bourdieu își continuă cercetările de etnologie rurală având ca obiect regiunea sa natală, Béarn. Începând cu 1961 conduce, în cadrul Centrului de Sociologie Europeană și al revistei Actes de la recherche en sciences sociales (revistă pe care o înființează în 1975), anchete asupra educației, culturii și claselor conducătoare”.
Rezistență intelectuală
Mai multe repere profesionale: „Este director al Centrului de Sociologie a Educației și Culturii între 1964 și 1984. Este director de studii la École des Hautes Études en Sciences Sociales din 1964. Predă sociologia la Collège de France din 1981. Din 1972 este invitat de către diferite institute de învățământ superior din Europa și Statele Unite ale Americii pentru a susține cursuri și conferințe. Desfășoară o bogată activitate de «rezistență intelectuală». În 1981 lansează, împreună cu Michel Foucault, un apel în favoarea sindicatului polonez «Solidarnoœæ», în urma declarării stării de război în Polonia. În anii care urmează, participă la crearea unei asociații care să se ocupe de problemele societății algeriene (CISIA) și apoi a alteia având ca specific învățământul superior și cercetarea (ARESER). În 1988 ia apărarea noului prim-ministru francez, Michel Rocard, într-un articol intitulat «La Vertu civile» («Virtutea civilă») și publicat pe prima pagină a cotidianului Le Monde. În 1995, Bourdieu devine «o adevărată figură politică» (Ariane Poulantzas): contribuie la fondarea, de către Philippe Corcuff, a clubului antiliberal «Merleau-Ponty»; susține multe dintre grevele de amploare națională (lucrătorii căilor ferate, 1995; șomerii, în 1998)”.
Creator al unor concepte indispensabile astăzi
Iată un intelectual implicat în viața cetății, nu? „De-ar fi totul… În 1996, odată cu publicarea lucrării Sur la télévision (Despre televiziune), inaugurează o nouă editură Libre-Raison d’agir (sub patronajul editurii Seuil), care va începe publicarea unor opuscule vândute în tiraje foarte mari. În sfârșit, atitudinea sa antiliberală este marcată și prin publicarea, în 8 aprilie 1998, a articolului «Pour une gauche de gauche» («Pentru o stângă de stânga»), în care critică «troika neoliberală Blair-Jospin-Schroëder». Despre Bourdieu s-a spus în primul rând că perpetuează modelul intelectualului francez, întruchipat, mutatis mutandis, de la Voltaire încoace, de Zola, Gide, Sartre. Opera sa propune câteva concepte indispensabile astăzi în cadrul științelor umane, cum sunt «capital simbolic» (concept central, acest capital determinând raporturile de putere între deținător și cei cu care acesta interacționează: de exemplu, capitalul simbolic al democrației americane), «putere simbolică», «habitus», «distincție», «câmp social», «piață», concepte care datorează însă mult pozitivismului marxist”.
Între subiectivismul lui Sartre și obiectivismul lui Lévy-Strauss
În continuare: „Activitatea sa de intelectual este manifestarea unei strategii pentru menținerea unui permanent ascendent simbolic prin preocuparea pentru imaginea sa publică mereu activă, catalizatoare, provocatoare. Una dintre lucrările sale de referință, Le Sens pratique (Simțul practic) (1980), reprezintă - simptomatic pentru intelectualul Bourdieu - un efort de depășire a alternativei între subiectivismul reprezentat, paradigmatic, de Sartre, și obiectivismul lui Lévy-Strauss. Acest efort se realizează prin intermediul unei teorii a practicii care să stabilească, în cursul mecanicii societare definite ca interacțiune între câmpuri - economice, culturale etc. -, rolul și locul «agenților sociali» (alias indivizi raliați la cauze comunitare) și al puterilor simbolice deținute și exercitate de aceste câmpuri - veritabile cercuri concentrice alcătuind infrastructura sistemului social. Această viziune sintetică, subiectiv-obiectivă, asupra societății retrasează cadrul sociologiei ca știință”.
Substanțialism și relaționism
Concret? „Bourdieu constată că, în cazul științelor sociale, progresul în cunoaștere presupune un progres în cunoașterea condițiilor cunoașterii. Se reia astfel o chestiune abordată în L’Esquisse d’une théorie de la pratique (Schiță a unei teorii a practicii) (1972), lucrare în care autorul se arată interesat și de etnologie, și apoi în La Distinction (Distincția) (1979), lucrare care privește societatea ca pe un proces de distingere și diferențiere. Epistemologia bourdieusiană recomandă o reflecție asupra raportului subiect cunoscător-obiect al științei care să permită «obiectivarea mai exactă a raportului obiectiv și subiectiv cu obiectul». Aici, Bourdieu subliniază rolul structuralismului în înnoirea științelor sociale, acela de a fi insistat asupra unui mod relațional de gândire care-l înlocuiește pe cel substanțialist anterior. Astfel se pune de fapt în discuție valoarea filosofiei, adepta substanțialismului, și statutul științei (în speță cea socială), adepta relaționismului. Sociologul încearcă să demonstreze de-a lungul întregii sale opere că știința este superioară filosofiei”.
În slujba omului
Argumente: „Știința ar fi acea producere a cunoașterii capabilă de a se salva de la orice parti pris, fiind singura în stare să se gândească pe sine ca pe propriul său obiect. Numai știința poate deci să gândească legitim omul. Ajuns în acest punct, Bourdieu întreprinde de fapt critica științelor umane, prin aceea a carențelor de metodă și de deontologie ale acestor științe. Bourdieu gândește omul ca agent social sau ca sediu al habitusului. Pentru a sugera avantajele și dezavantajele efortului neobosit de sintetizare și depășire al autorului, se poate cita definiția acestui concept așa cum se găsește ea formulată în Le Sens pratique: habitusurile sunt «principii generatoare și organizatoare de practici și de reprezentări care pot fi obiectiv adaptate scopului lor fără a presupune un calcul conștient al obiectivelor și stăpânirea expresă a operațiilor necesare pentru a le atinge, obiectiv reglate și regulate fără a fi prin nimic produsul conformării față de niște reguli și, rămânând ceea ce sunt, orchestrate colectiv fără a fi produsul acțiunii organizatoare a unui șef de orchestră» (Le Sens pratique). Habitusul reprezintă așadar înscrierea în structura socială a fiecărui individ a unor legi supraindividuale, imposibil de controlat în totalitate”.
Kant, corectat
Pierre Bourdieu este și un gânditor, din perspectivă sociologică, al limbajului, mai ales în lucrarea Ce que parler veut dire (Ce înseamnă a vorbi) (1982). „Situat în cadrul larg al unei abordări pragmatice, autorul insistă asupra interdependenței dintre actul de limbaj și contextul sociopolitic sau instituțional al enunțării. Astfel, «puterea cuvintelor rostite nu este altceva decât puterea delegată a purtătorului de cuvânt», adică limbajul își primește funcția de act de vorbire de la instituția care joacă rolul de enunțător. Iar instituția supremă este statul, un «metacapital» economic și cultural. Astfel, nu există propriu-zis acte de vorbire care să poată fi apreciate independent de structurile sociale, de putere, considerate a avea monopol asupra valorii lor performative (opinii combătute de S. Felman sau, de pe o poziție simetrică, de A. Beredonner). În La Distinction, Bourdieu aduce corecții Criticii facultății de judecare a lui Kant, căci nu putem vorbi despre categorii estetice independent de modul lor de existență în procesul de receptare de către anumite categorii sociale. Cu alte cuvinte, simplificând, categoria socială predetermină categoria estetică (Sartre spusese «existența precedă esența»)”.
Bourdieu, jurnalist
Fundamentată pe concepte astăzi notorii, opera lui Pierre Bourdieu are în dimensiunea sa jurnalistică teritoriul cel mai spectaculos și cel mai adecvat personalității sale. Încă o dată cercetătorul Alexandru Matei: „Activitatea unui intelectual, în general, se caracterizează prin luări de poziție. Iar Bourdieu este unul dintre cei mai intreprizi intelectuali - din acest punct de vedere - pe care i-a avut Franța. Pe de o parte, sociologul întreprinde o critică a modului în care mass-media reprezintă realitatea socială, postulând existența acelorași constrângeri structurale la nivelul câmpurilor sociale, pe care le întâlnim pe tot parcursul operei sale. Se denunță în special efectele negative ale dominației unui neoliberalism acaparator, ale logicii economiei de piață și ale performativității economice. Este criticată transformarea jurnalismului și a produsului său în marfă ca urmare a diverselor presiuni exterioare, de ordin mai ales economic (dar și interioare - patronii sau «producătorii culturali»). Câmpul jurnalistic, aprecia Bourdieu, tinde să paraziteze cultura și s-o reducă la simple spectacole, iar prezentatorul de televiziune are o audiență cu atât mai mare cu cât «formulează luări de poziție în termeni clari și sclipitori fără să se încurce în cunoștințe complexe»”. Sună cunoscut, nu?
Don-quijotism intelectual
Mai aproape de încheiere: „Contraofensivele sale jurnalistice merg în aceeași direcție de amendare dură a globalitarismului neoliberal care tinde să ia alura unei dictaturi a economicului de pe urma căreia să câștige numai puținii interesați (apar aici nume ca George Söros sau Bill Gates). Acest program politic neoliberal, crede Bourdieu, n-ar fi decât o utopie care desconsideră existența colectivelor și o privilegiază doar pe aceea a indivizilor, ignorând dinamica relațională a societății în favoarea uneia segregaționiste. Se remarcă, de cele mai multe ori, justețea criticilor, dar nu întotdeauna și dimensiunea lor constructivă. Tocmai de aceea putem vorbi de un don-quijotism intelectual - câteodată și teoretic - al lui Pierre Bourdieu care, cu fervoarea ce-l caracterizează, nu critică o stare de fapt pe care ar înțelege-o în prealabil, ci, inventariindu-i defectele, îndeamnă la schimbarea acesteia într-un transparent spirit marxist”.
24 de ani se vor împlini în 23 ianuarie 2026 de la moartea sociologului Pierre Bourdieu.
„Despre Bourdieu s-a spus în primul rând că perpetuează modelul intelectualului francez, întruchipat, mutatis mutandis, de la Voltaire încoace, de Zola, Gide, Sartre”, Alexandru Matei, cercetător
Opera lui Pierre Bourdieu propune câteva concepte indispensabile astăzi în cadrul științelor umane, cum sunt „capital simbolic”, „putere simbolică”, „habitus”, „distincție”, „câmp social”, „piață”.
„Pierre Bourdieu încearcă să demonstreze de-a lungul întregii sale opere că știința este superioară filosofiei”, Alexandru Matei, cercetător
Fundamentată pe concepte astăzi notorii, opera lui Pierre Bourdieu are în dimensiunea sa jurnalistică teritoriul cel mai spectaculos și cel mai adecvat personalității sale.
„Pierre Bourdieu, sociolog de primă mărime, încearcă, prin întreaga sa operă, o revoluționare a științelor sociale, o transformare a societății”, Alexandru Matei, cercetător
Citește pe Antena3.ro
