x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură R. Kelly, R & B si moda Star Wars

R. Kelly, R & B si moda Star Wars

de Cristiana Stamatescu    |    11 Iun 2005   •   00:00
R. Kelly, R & B si moda Star Wars

In ultima perioada (cativa ani incoace), o moda incearca sa se impuna in muzica internationala, in special in cea R & B si hip-hop.

Ma refer aici la piesele-foileton, adica acele piese care nu reusesc sa transmita mesajul dintr-o data, aparand nevoia de parti suplimentare. Titlurile de piese ce contin sintagma "chapter 1" sau "part 1" sunt de ceva vreme pe piata, dar de curand s-a ajuns la un punct cat se poate de inedit. Celebrul R. Kelly a inregistrat piesa "Traped in the closet" in nu mai putin de 5 (cinci) parti separate, denumite capitole. Pana acum am avut ocazia sa ascult primele trei capitole, urmatoarele doua fiind inca nelansate.

CONTINUARE. Ceea ce face lucrurile si mai interesante este faptul ca versurile pieselor au o continuare logica de la un capitol la altul, cine ar asculta una din parti, fara sa le fi ascultat pe precedentele, avand toate sansele sa nu priceapa nimic. Mai mult, la finalul capitolului 3, chiar ramai cu un gust amar, pentru ca nu stii cum se termina aventura. Se pare ca moda Star Wars face victime si printre artistii R & B, de unde, probabil, aceasta pasiune pentru trilogii, epopei si creatii fluviu.

PIESELE COMERCIALE LA EUROVISION
Asa cum scriam intr-un articol precedent, iata ca se confirma tendinta Eurovisionului de a lansa piese comerciale. Elena Paparizou, castigatoarea acestui an, isi face intrarea triumfala in clasamentul muzical national al Romaniei cu posibilul viitor hit "My number one". Probabil cu totii stiti ca Elena are in spate o cariera destul de lunga in piata muzicii comerciale, ea facand parte din grupul grec de succes Antique. Asa se explica, in opinia mea, graba cu care radiourile comerciale au adoptat aceasta piesa. Cea mai mare noua intrare a saptamanii este insa "Why go", semnata Faithless & Estelle. Performanta celei mai mari urcari a saptamanii apartine trupei Mandinga (avem si noi Elenele noastre) cu piesa "Soarele meu", piesa ce are de cateva zile si niste remixuri interesante. La varful clasamentului, Voltaj se mentine pe pozitia de number 1 pentru inca o saptamana, dar pozitia le este amenintata de urcarile celor de la Akcent, respectiv Gwen Stefani si Eve. Daca vreuna din aceste piese va reusi sa se "catere" in locul celor de la Voltaj, ramane de vazut. Sanse ar avea, ambele fiind intens difuzate de posturile de radio din tara.

×
Subiecte în articol: cultura