Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Imaginea raiului, așa cum este cunoscută din Scriptură, e cea a unei grădini (Edenul). În majoritatea limbilor europene, începând cu greaca și latina, numele este redat prin «paradis». Un termen persan ce se tălmăcește prin «grădină înconjurată de ziduri», loc al desfătării în care omul se simte în siguranță - astfel de grădini fiind descrise de greci și numite, totodată, în Persia «grădini regale»/ «ale regelui». Termenul va fi preluat de Septuaginta - alături de numele Edenului în evreiește”, a evidențiat etnologul Gheorghiță Ciocioi, profesor la Facultatea de Litere din București.
Sciții și grădina (indiană) a regelui
Cedăm din nou cuvântul specialistului: „În contact cu sciții, care stăpâneau nu doar nordul Mării Negre și Dobrogea (bună parte dintre ei pierzându-se în întreg spațiul dacic), ci teritorii întinse până în Afganistan și India, străromânii și slavii vor împrumuta de la aceștia un alt termen pentru paradis”. Anume? „Conglomerat de popoare indo-iraniene, cultivând cultul morților, eroilor și strămoșilor, sciții vor folosi pentru lumea fericită tot imaginea unei «grădini a regelui», desemnând-o cu un nume indic: «ārām raja». Prescurtat: raja/ raia. Rai’”.
Dinspre iranieni, înspre daci
În continuare: „Contribuția «călugărilor sciți» la Sinoadele Ecumenice și dezvoltarea credinței creștine în primele veacuri, desigur, ne este bine cunoscută. Cât vor fi însemnat etnic sau ca nume al teritoriului de proveniență la acea dată greu de spus însă. Cert rămâne un singur fapt: slavii sunt siguri că au preluat numele raiului de la acești iranieni ce au stăpânit vreme de veacuri teritorii imense din ținuturile lor de astăzi. Cum legăturile sciților cu dacii au fost unele chiar mai strânse decât cele cu slavii, fără doar și poate, vom fi folosit cuvântul rai cu cel puțin un mileniu înainte de introducerea slavei vechi în Biserică”. Impresionant, nu?
„Io” este o prescurtare
Mai departe, întru lămurirea unei alte chestiuni specifice spațiului nostru: ce semnifică, de fapt, formularea „Io” dinaintea unui nume? Profesorul Gheorghiță Ciocioi este la post: „Particula Ιω («Io»), socotită la noi titlu nobiliar (de voievod, despot, domn), e o interpretare târzie, eronată, în sensul dat, fiind vorba, de fapt, de numele de Ioan. O dispută fără temei, așadar. Pur și simplu, în acest mod era scris, prescurtat, în medio-bulgară, numele de Ioan, fie în cazul unor nobili, al unor domni, sau oameni de rând. Accentul șters, ori netrecut în vreo însemnare, nu însemna nimic tainic. Tot astfel, în mod cât se poate de obișnuit, în Evangheliile slave, aflăm numele Mântuitorului prescurtat: і͠с. Numele țarului Ioan (Alexandru) de la Târnovo (1301-1371) este redat în cornici prin forma Ιω. Se pot aduce numeroase exemple, în scris, fie că e vorba de numele prorocului Ioan, de un sfânt, ori de un slujbaș”.
Nume cu înțelesuri uitat: Tismana și Putna
Mănăstiri faimoase în România, Tismana și Putna își trag denumirile chiar din seva locurilor: „Tismana este nume de râu, localitate și mănăstire”, subliniază profesorul Ciocioi. Apoi, explicația: „Numele vine de la arborele de tisă ce creștea în zonă. Cea dintâi biserică a Mănăstirii Tismana ar fi fost construită din rezistentul lemn de tisă (în slavă: «tisăm’» - «din tisă»), fiind numită în scrierile medio-bulgare «Tisămăna»/ «Tisămena»”.
Râu cu drum. Sau drum cu râu?
Dar Putna, celebra ctitorie a lui Ștefan cel Mare? „Putna este și el nume de râu, localitate (Suceava și Vrancea) și mănăstire. Putna se tălmăcește prin «râul drumului», «râul cu drum», însoțit pe parcursul său de un drum. Din slav: put/ păt= drum. Vestita mănăstire își trage numele de la acest râu”, a mai evidențiat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Înțelesurile profunde ale expresiei „buricul pământului”
Vreme de mai bine de un mileniu, inima Imperiului Bizantin, inima lumii după credința urmașilor lui Constantin, a bătut pe Bosfor, în orașul înființat de primul împărat roman creștin în 330 e.n. „Inima” lumii/ „omphalion”, „buricul pământului” nu însemna însă doar centrul economic, administrativ, financiar și politic al unui spațiu imens, întins timp de sute de ani pe trei continente. Nici măcar după căderea cetății în mâinile hrăpărețe ale cruciaților... Dar să cedăm cuvântul profesorului Gheorghiță Ciocioi: „Niceea rămâne vestită nu doar prin cel dintâi și cel de-al șaptelea Sinod Ecumenic, care ne vor pecetlui definitiv credința, ci și prin faptul că va deveni în două rânduri capitală: a Imperiului niceean (1204-1261) și a sultanatului de Niceea (pentru o scurtă perioadă, începând cu 1331)”. Așa…
Unde se găsește astăzi „omphalionul”
„După cucerirea Constantinopolului de către latini (1204), sediul Patriarhiei Ecumenice va fi strămutat și el la Niceea. În vechea biserică Sfânta Sofia (ctitorie a împăratului Justinian), va fi așezat - eveniment cu mult mai important decât cele menționate anterior în legătură cu vestita cetate - omphalionul («buricul pământului»), simbolul sacru ce desemna centrul lumii, loc al încoronării împăraților (unși de către patriarh), prin care era exprimată voința Divinității pe pământ (Constantinopolul fiind stăpânit de «schismatici», va pierde pentru o vreme dreptul de a mai fi centrul/ «laboratorul» faptelor raportate la dreapta credință)”. Ultima tușă: „«Centrul lumii»/ omphalionul se mai păstrează și astăzi la biserica Sfânta Sofia din Niceea (Iznik în turcă), devenită, după cucerirea musulmană, moschee”.
Miloș, dragul meu
Ce rădăcini are cuvântul „miloș”, în prezent nume propriu sau prenume? Profesorul Gheorghiță Ciocioi e prompt: „Miloș = iubit, drag; vine din medio-bulgară, unde se scrie «mil»”. Un nume cu semnificație frumoasă, nu?
Conglomerat de popoare indo-iraniene, cultivând cultul morților, eroilor și strămoșilor, sciții vor folosi pentru lumea fericită tot imaginea unei «grădini a regelui», desemnând-o cu un nume indic: «ārām raja»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Cum legăturile sciților cu dacii au fost unele chiar mai strânse decât cele cu slavii, fără doar și poate, vom fi folosit cuvântul rai cu cel puțin un mileniu înainte de introducerea slavei vechi în Biserică”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
Particula Ιω («Io»), socotită la noi titlu nobiliar (de voievod, despot, domn), e o interpretare târzie, eronată, în sensul dat, fiind vorba, de fapt, de numele de Ioan”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
Numele Tismana vine de la arborele de tisă ce creștea în zonă. Cea dintâi biserică a mănăstirii ar fi fost construită din rezistentul lemn de tisă
În vechea biserică Sfânta Sofia va fi așezat omphalionul («buricul pământului»), simbolul sacru ce desemna centrul lumii, loc al încoronării împăraților, prin care era exprimată voința Divinității pe pământ”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
