x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Festivalul „Lumini Sonore” by Ozana Barabancea. O rampă de lansare pentru cântăreți și compozitori

Festivalul „Lumini Sonore” by Ozana Barabancea. O rampă de lansare pentru cântăreți și compozitori

de Diana Scarlat    |    29 Feb 2024   •   06:40
Festivalul „Lumini Sonore” by Ozana Barabancea. O rampă de lansare pentru cântăreți și compozitori

Celebra cântăreață Ozana Barabancea organizează un eveniment pentru toți cei care vor să se afirme, fiind cântăreți talentați. Festivalul „Lumini Sonore” a fost conceput pentru a descoperi și a lansa talente, fiind deschis pentru participanți de toate vârstele.

Artista spune că ideea a pornit de la nevoia de a promova mai ales copiii și tinerii care cântă sau compun, dar pot avea mari șanse de promovare în lumea muzicii de calitate toți cei care vor să participe la festival, de orice vârstă ar fi, pentru că în cadrul evenimentului se organizează un concurs cu mai multe secțiuni. Juriul va fi format din profesioniști ai muzicii.

Ozana Barabancea este cunoscută ca interpretă de jazz și music hall, artist liric al Operei Naționale Române, dirijor, dar și jurat al celebrului show „Te cunosc de undeva!”. „Festivalul își propune să descopere și să promoveze noi talente, să încurajeze și să cultive iubirea pentru muzică mai ales în rândul copiilor și adolescenților, respectul față de interpreți și de actul artistic, precum și curajul de a-și urma visurile”, spune artista. 

Concursul este organizat pe categorii de vârstă, pornind de la cei mai mici interpreți, cu vârste de 4-5 ani, apoi grupele de 6-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani, 16-17 ani, ultima categorie fiind a celor cu vârste peste 18 ani. Notarea concurenților se va face de către fiecare membru al juriului. „Criteriile de jurizare vor avea în vedere calitățile vocale, tehnica vocală, tehnica interpretativă, prezența scenică”, explică organizatoarea. 

Pop, Jazz, Clasică sau Populară

Pentru secțiunea Pop Românesc, fiecare concurent va trebui să prezinte o melodie la alegere, din repertoriul național, de orice formă sau gen, lentă sau ritmată. Pentru secțiunea Pop Internațional sunt cerințe similare, dar din repertoriul internațional. 

La secțiunea Muzică Clasică Vocală, concurenții vor prezenta o lucrare muzicală, arie sau lied (preclasic, clasic, romantic, modern), acompaniați de negative. Pentru Muzică Populară Vocală, fiecare concurent va prezenta doar un cântec integral, cu acompaniament pe negativ sau live. Poate fi aleasă și o baladă sau doină, iar costumul popular este obligatoriu. 

În secțiunea „Centenar România” vor fi prezentate cântece patriotice românești, live cu suport negativ orchestral, pe suport digital sau acapella. Cei care se înscriu pentru secțiunea Jazz vor prezenta melodii din acest gen muzical, din repertoriul românesc sau internațional, pe care le vor cânta live, cu suport negativ orchestral. 

Concurs pentru studenții compozitori

Există și o importantă secțiune de creație, care a scos la lumină mai multe talente din toată țara în ultimii ani. Această secțiune este destinată studenților de la Universitățile de Muzică din România, secția Compoziție Muzică Ușoară/Jazz, care vor putea prezenta o lucrare compoziție proprie, în limba română, cu tematica „Cum sună primăvara”. Compoziția trebuie să aibă cel mult 5 minute și să fie în prima audiție, înregistrată digital. Organizatoarea a explicat că se va juriza întreaga producție, de la versuri, linie, instrumente, armonie, modulații, modificări de metru (ritm axac), dificultăți vocale, diferențe de tempo. Așadar, se va juriza creația per ansamblu, nu doar interpretarea. Există mai multe premii, pentru participanți, iar la această secțiune, marele câștigător va obține și un premiu surpriză, din partea juriului. 

Câștigătorii fiecărei secțiuni vor primi câte un premiu și un trofeu, cel mai râvnit în fiecare an fiind Marele Trofeu „Lumini Sonore” by Ozana Barabancea. În fiecare an s-au lansat în muzică artiști de toate vârstele, din toate zonele țării, prin intermediul acestui festival. În afară de câștigul imediat, respectiv premiul primit, cântăreții și compozitorii talentați care participă la festival devin cunoscuți și au șansa apoi să colaboreze cu organizatori de spectacole sau cu studiouri de înregistrări. 

Experiență scenică și socializare

Chiar și cei care nu câștigă premii au ocazia să intre în lumea spectacolului, să înțeleagă ce apreciază atât publicul, cât și un juriu format din profesioniști, află ce reguli trebuie să respecte, atunci când participă la astfel de concursuri, dar au și ocazia să cunoască artiști care le pot deveni apoi parteneri și colaboratori.

La festival se înscriu anual grupuri de muzică din toată țara, coordonate fie de profesori de la școli și licee, fie de instructori de la casele de cultură. Cei mai mulți își doresc să facă performanță în lumea muzicii și în showbiz, iar prin prezența la aceste concursuri capătă experiență. Copiii sunt încurajați să cânte în fața unui public numeros și să socializeze, legându-se prietenii între grupurile de interpreți care uneori pot ajunge să lucreze în proiecte comune. 

Un moment important al festivalului este și cel final, al festivității de premiere, în cadrul Galei Lumini Sonore, pentru care toți participanții se pregătesc și cu o ținută specială. „Este un exercițiu foarte bun pentru toți cei care participă, dar în special pentru copii. Am participat și noi la aceste evenimente și există o efervescență extraordinară, o dorință a copiilor de a străluci, indiferent de rezultatul concursului. Se simt foarte bine pe scenă, muncesc foarte mult pentru a arăta cât sunt de talentați, iar la final se bucură de atmosfera de gală”, spune Mariana Ionescu, instructorul grupurilor de copii de la Casa de Cultură Găești, din județul Dâmbovița.

Evenimentul a ajuns, anul acesta, la ediția a VII-a, și se va desfășura la București, pe 17 martie, înscrierile fiind deschise până pe 3 martie, la adresa luminisonore@gmail.com, de unde se pot cere și alte detalii legate de eveniment. Documentele de înscriere vor fi completate de părinți, pentru copiii care doresc să participe. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×