Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În ciuda faptului că la data de 31 mai 1939 Germania și Danemarca semnaseră un pact de neagresiune, act care a înșelat vigilența regelui danez Christian al X-lea, armata germană avea să invadeze micuțul regat în dimineața zilei de 9 aprilie 1940, fără a se mai obosi să formuleze o declarație de război. Danemarca nu s-a opus, șocul acțiunii naziste paralizând orice rezistență armată. Inițial, înainte să se instaleze foametea și teroarea, cerberii lui Hitler au permis monarhiei daneze o anumită autonomie, respectându-i responsabilitatea de a se ocupa cu rezolvarea sarcinilor cotidiene.
Un viking călare printre biciclete
Urmașii aprigilor vikingi aveau încredere în regele lor de 70 de ani, unul demn, dacă ținem cont de faptul că în plină ocupație nemțească el se plimba călare pe străzile din Copenhaga cu surâsul (amar?) pe buze, îmbrăcat în veșminte militare (avea 1,99 de metri înălțime) și neînsoțit de vreo gardă personală. Era flancat în schimb - și fotografiile de epocă o pot dovedi - de zeci de oameni pe biciclete. Christian al X-lea reflecta (pe verticală) imaginea unei țări supuse, dar demne, și a unui suveran care n-a ezitat să împartă cu propriii supuși mizeria și umilința ocupației străine. La rândul ei, Norvegia era într-o situație (și) mai delicată. Posibilitatea ca Reichul să utilizeze fiordurile ca baze pentru submarine și portul Narvik pentru tranzitarea minereului de fier adus din Suedia pe calea ferată, apoi pe mare până în Germania, era limpede precum apele nordice.
Norvegia, prinsă în cleștele fiordurilor
În plus, ofițerii nemți schițaseră deja strategii îndrăznețe, potrivit cărora urmau să camufleze baze aeriene de elită în văile înguste și stâncoase ale Norvegiei ca rampe de lansare ale unor atacuri către Marea Britanie. Franța și Anglia, înțelegând poziția strategică a regatului supus până nu de mult Suediei (despre Norvegia este vorba), făceau și ele presiuni. În acest context, „Țara Fiordurilor” nu mai avea nicio șansă să-și păstreze neutralitatea. În plus - sesiza istoricul Jean des Cars în volumul „Sceptrul și sângele. Regi și regine în tumultul celor două războaie mondiale” (Editura Trei, 2016) -, politica militară fusese neglijată de guvernul laburist al Norvegiei, care se afla la putere din 1935. Armata norvegiană era prost pregătită, slab echipată, dotată cu armament perimat și cu o aviație derizorie, formată din doar o sută de aparate de zbor, dintre care opt avioane de vânătoare.
Debarcare în șase
„Situația era agravată și de faptul că Germania putea conta pe un fel de «coloană a cincea» alcătuită din militanți ai Nasjonal Samling, partid fascist norvegian înființat în 1933 de către fostul diplomat și ministru colaboraționist Quisling, care visa, printre altele, să stârpească marxismul și să confere țării o măreție doar visată de-a lungul existenței sale. Mișcarea pe care o conducea, fundamental rasistă, era finanțată de la Berlin”, mai amintea istoricul Jean des Cars. Așadar, invadarea și ocuparea Norvegiei n-au fost nici pe departe o misiune imposibilă pentru Germania. În noaptea de 8 spre 9 aprilie 1940, trupele naziste debarcau simultan în șase porturi norvegiene, printre care Oslo și Narvik, în nord-vestul țării.
O palmă peste botul slugilor naziste norvegiene
Regele Haakon al VII-lea, născut prinț al Danemarcei, avea 68 de ani și fusese ales rege al Norvegiei în 1905, după separarea țării de Suedia. Soția lui, Maud, fiică a regelui Eduard al VII-lea al Marii Britanii, decedase brusc în 1938. În condițiile în care capitala Oslo era la un pas să fie cucerită, Haakon a decis să părăsească orașul alături de prințul moștenitor Olav și soția acestuia, Märtha, de membrii loiali ai guvernului și ai Parlamentului. S-au refugiat cu trenul spre nord, cât mai departe spre nord, acolo unde regele Norvegiei a fost somat de ambasadorul Germaniei la Oslo să se retragă și să recunoască atribuțiile trădătorului Quisling, însărcinat de Hitler să umple vidul de putere creat în urma retragerii lui Haakon. „Germania îmi cere, de fapt, să renunț la tron și la drepturile mele dinastice”, le-a transmis regele membrilor guvernului aflat în exil. „Nu se va întâmpla așa ceva niciodată!”.
Comandouri în zăpadă
Decizia fermă a regelui Haakon i-a determinat pe nemți să încerce capturarea sa. Au trimis comandouri pe urmele refugiaților care, la rândul lor, s-au afundat și mai mult în zăpezile nordului. În tot acest timp, francezii și britanicii au încercat din răsputeri să penetreze liniile germane din sudul Norvegiei. În zadar. Abia când și-au concentrat eforturile spre Narvik sorții războiului au început să se schimbe. După șase săptămâni de încleștări grele, francezii conduși de generalul Béthouart au eliberat portul și orașul, retezându-le nemților accesul la „Drumul fierului”, traseul care le permitea să folosească resursele exploatate în Suedia la construirea armelor grele. Regele Haakon și curtea sa s-au retras și ei spre zona eliberată.
Compromisul Suediei și onoarea lui Haakon
În scurt timp însă, germanii, care reluaseră ofensiva, au reușit să pună din nou mâna pe Narvik restabilind rutele comerciale cu monarhia Suediei, al cărei rege, Gustav al V-lea, era un pion important în planurile lui Hitler de a supune Europa. Concret, Suedia fusese de acord să furnizeze Germaniei naziste fier și alte resurse necesare războiului în schimbul promisiunii că panzerele nu vor călca țărmurile Mării Baltice. Suedezii au reușit prin acest compromis nu tocmai lăudabil să rămână neutri (și) în Al Doilea Război Mondial. Cât despre incoruptibilul rege al Norvegiei, Haakon al VII-lea, acesta a izbutit să se îmbarce pe crucișătorul britanic HMS Glasgow și să fugă, cu inima frântă, spre coastele Angliei. Deși a părăsit Norvegia împreună cu fiul său Olav, el a continuat lupta cu Germania din exil, devenind simbolul rezistenței nordice și al legitimității intacte.
„Politica militară fusese neglijată de guvernul laburist al Norvegiei, care se afla la putere din 1935. Armata norvegiană era prost pregătită, slab echipată, dotată cu armament perimat și cu o aviație derizorie”, Jean des Cars, istoric
„Germania îmi cere, de fapt, să renunț la tron și la drepturile mele dinastice. Nu se va întâmpla așa ceva niciodată!”, Haakon al VII-lea, rege al Norvegiei
Ocuparea Norvegiei a fost o misiune facilă pentru Germania. În noaptea de 8 spre 9 aprilie 1940, trupele naziste debarcau simultan în șase porturi norvegiene, printre care Oslo și Narvik.
Suedia, prin regele Gustav al V-lea, a fost de acord să furnizeze Germaniei naziste fier și alte resurse necesare războiului în schimbul promisiunii că panzerele nu vor călca țărmurile Mării Baltice.
Când a plănuit invadarea Norvegiei, Hitler a mizat pe militanții formațiunii Nasjonal Samling, partid fascist norvegian înființat în 1933 de către fostul diplomat și ministru colaboraționist Quisling.
