x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Rolando Villazon este înlocuit de Joseph Calleja, în spectacolul programat pe 7 septembrie în cadrul Masters of Classic

Rolando Villazon este înlocuit de Joseph Calleja, în spectacolul programat pe 7 septembrie în cadrul Masters of Classic

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Sep 2024   •   12:00
Rolando Villazon este înlocuit de Joseph Calleja, în spectacolul programat pe 7 septembrie în cadrul Masters of Classic

Joseph Calleja, unul dintre cei mai mari tenori lirici ai momentului, va concerta pe scena Festivalului Masters of Classic, sâmbătă, 7 septembrie, în locul tenorului Rolando Villazon, care a fost nevoit să îşi anuleze concertul, din motive de sănătate.

În ciuda timpului extrem de scurt, organizatorul a făcut toate demersurile pentru ca publicul să se bucure  de un spectacol extraordinar susținut de renumitul tenor originar din Malta, Joseph Calleja.

Despre Joseph Calleja, The New Yorker subliniază: „Doar un singur tenor liric din scena actuală are tonul dulce și stilul plăcut care fac comparațiile cu Pavarotti și Gigli să pară serioase, și acesta este Calleja, bărbatul din Malta”.

În 2012, a fost votat Artistul Anului de prestigioasa revistă Gramophone, iar cariera sa discografică, incluzând cinci albume solo lansate cu Decca Classics, i-a adus și o nominalizare la premiile Grammy.

„Suntem onorați să oferim această surpriză publicului nostru, iar prezența tenorului Joseph Calleja va transforma seara într-un eveniment memorabil. Festivalul a debutat duminică, 1 septembrie, cu un concert de excepție, în premieră națională, susținut de Anna Netrebko și Yusif Eyvazov, alături de soprana Pumeza Matshikiza și baritonul Jérôme Boutillier. Iar pe 5 septembrie, mezzo-soprana letonă Elīna Garanča a ridicat spectatorii în picioare. Au fost două seri memorabile, încărcate de emoție, iar energia publicului a fost cu adevărat extraordinară, pentru care suntem recunoscători”, a declarat Denise Săndulescu, din partea Fundației Music For Life.

Programul concertului:

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, începând cu orele 20:00, Joseph Calleja, alături de Emily Pogorelc

şi de Orchestra Filarmonicii din Sofia, sub bagheta dirijorului Michelangelo Mazza vor interpreta un program variat, cu lucrări reprezentative din repertoriul de operă internațional, structurat în două părți:

Partea I

Georges Bizet: Farandole (din L’Arlésienne Suite No. 2)

Jules Massenet: Ah! Tout est bien fini... ô tout est bien fini... ô souverain, ô juge, ô père (din Le Cid) - Joseph Calleja

Charles Gounod: Je veux vivre (din Roméo et Juliette) - Emily Pogorelc

Georges Bizet: Preludiu (Carmen)

Giacomo Puccini: E lucevan le stelle (din Tosca) – Joseph Calleja

Giuseppe Verdi: E strano. Sempre libera (din La traviata) – Emily Pogorelc

Gaetano Donizetti: Caro elisir! Sei mio! Esulti pur la barbara (din L’elisir d’amore) – Emily Pogorelc & Joseph Calleja

Partea II

Gerónimo Giménez: Intermedio (din La boda de Luis Alonso) 

Joaquín Rodrigo: En Aranjuez, con tu amor – Joseph Calleja

(arr. Alfredo García Segura)

Léo Delibes: Les fillex de Cadix – Emily Pogorelc

Paolo Tosti: Ideale – Joseph Calleja

(arr. Roberto Negri)

Franz von Suppè: Uvertura (Leichte Kavallerie)

Pyotr Ilyich Tchaikovsky: Nyet tolko tot kto znal (None but the lonely heart) – Joseph Calleja

Franz Lehár: Meine Lippen, sie kűssen so heiß (din Giuditta) – Emily Pogorelc

Ernesto de Curtis: Non ti scordar di me - Emily Pogorelc & Joseph Calleja

Organizatorii compensează modificarea în programul festivalului, prin oferirea posibilităţii publicului de a participa la alte două spectacole, la alegere, din cadrul Masters of Classic, care se încheie pe 15 septembrie. De asemenea, publicul poate solicita rambursarea preţului biletului achiziţionat pentru spectacolul din 7 septembrie.

×