x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Ruxandra Donose cântă în 6 limbi diferite în Turneul Național Melodie Dor Magie  Urmează concerte la Brașov, Iași, Deva și Bistrița

Ruxandra Donose cântă în 6 limbi diferite în Turneul Național Melodie Dor Magie  Urmează concerte la Brașov, Iași, Deva și Bistrița

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Dec 2024   •   13:20
Ruxandra Donose cântă în 6 limbi diferite în Turneul Național Melodie Dor Magie   Urmează concerte la Brașov, Iași, Deva și Bistrița

După ce au triumfat pe scena Ateneului Român de la București, în concertul de gală al proiectului Turnee de Poveste... pretutindeni, unde, alături de sopranele Leontina Văduva, Teodora Gheorghiu și bas-baritonul Sorin Coliban, împreună cu pianiștii Cătălin Răducanu și Diana Ionescu, au ridicat sala arhiplină în picioare, mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu, au pornit în turneul naţional Melodie Dor Magie.

Primul concert a avut loc la Galați pe 5 decembrie, iar sâmbătă, pe 7 decembrie cei doi muzicieni, pe care îi leagă o prietenie de peste un deceniu, îi invită pe brașoveni să intre în atmosfera magică a sărbătorilor alături de ei și cadoul muzical pe care îl vor oferi.

Concertul va începe de la ora 19:00, la Sala Patria din Brașov.

Turneul Melodie Dor Magie este o călătorie emoționantă care adună melodii celebre din toate timpurile și colțurile lumii, repertoriul cuprinzând creații în șase limbi diferite, spune Ruxandra Donose:

Ce au în comun Händel sau Bizet cu Florin Bogardo sau Doina Badea? Sau cu colindele noastre tradiționale? Este sufletul melodiei, care ne străbate ființa chiar mai presus de cuvinte, transcende istorie, stil sau limba și ne trezește emoția frumosului, de care avem atât de mare nevoie în aceste zile, de sărbători și nu numai. Este sentimentul de a ne uni într-o trăire elevată, luminoasă, de pace și bine. (Mezzosoprana Ruxandra Donose)

De la muzică barocă, până la pop contemporan, publicul va asculta capodopere ale unor compozitori celebri precum Händel, Schubert, Bellini, dar și piese dragi românilor, semnate de Florin Bogardo și Marius Țeicu. O combinație de genuri, trecând cu eleganță de la operă la operetă, romanță și chiar muzică pop.

După Galați și Brașov, cei doi artiști vor oferi câte un recital și în alte orașe precum:

  • Iași, pe 10 decembrie, la Palatul Culturii.
  • Deva, pe 12 decembrie, la Teatrul de Artă.  
  • Bistrița, pe 13 decembrie, la Palatul Culturii.

În 2025, la București, pe 17 februarie, de la ora 19:00, Ruxandra Donose și Sergiu Tuhuțiu vor susține un concert la Ateneul Român.

Turneu naţional

7 decembrie – Braşov, Sala Patria

10 decembrie – Iaşi, Palatul Culturii

12 decembrie – Deva, Teatrul de Artă

13 decembrie – Bistrița, Palatul Culturii

 

17 februarie 2025 – Bucureşti, Ateneul Român

Program muzical Turneu Naţional

Georg Friedrich Händel - Lascia ch'io pianga

Franz Schubert - Ständchen

Tiberiu Brediceanu – Bade, pentru ochii tăi

Gabriel Fauré - Après un rêve

Gioacchino Rossini - Canzonetta spagnuola

Vincenzo Bellini - Vaga Luna

Doina Badea - Când eram copii odată

Ruxandra Donose - Colindul Colindelor

Valentin Teodorian - Legănelul lui Isus

Ștefan Hrușcă - Fiul Domnului

Dumitru Georgescu Kiriac O, ce veste minunată!

Victor Herbert - Art Is Calling for Me

Jean-Jacques Goldman / Céline Dion - S'il suffisait d'aimer

Serge Lama / Alice Dona - Je suis malade

Andrew Lloyd Webber - Memory

Georges Bizet - Habanera

Florin Bogardo - Tu ești primăvara mea

BIOGRAFII

Mezzosoprana Ruxandra Donose

Printre cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din generația sa, Ruxandra Donose a captat atenția publicului și a criticii de specialitate în teatre de operă și săli de concerte din întreaga lume. Asociată inițial mai mult cu stilul Belcanto, muzica lui Mozart sau muzica franceză, în ultimii ani s-a îndreptat spre repertoriul dramatic german și italian, bucurându-se de un enorm succes în rolul Kundry din opera „Parsifal“ de Wagner cu Filarmonica din Berlin sub bagheta lui Sir Simon Rattle, în Elektra din opera „Orest“ de Manfred Trojahn la Opera din Zürich sau Sieglinde în „Walkiria“ de Wagner, la Londra, sub bagheta lui Vladimir Jurowski.

Într-o carieră care se desfășoară de peste 30 de ani la nivel internațional, Ruxandra Donose a lucrat cu dirijori precum Sergiu Celibidache, Claudio Abbado, Mariss Jansons, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Zubin Mehta, Charles Dutoit etc. Renumita mezzosoprană a interpretat și a înregistrat și mult repertoriu baroc pentru EMI, Deusche Gramphone, Decca, Naive și alte importante case de discuri, cu orchestre ca Armonia Atenea, La Cetra, Concerto Köln, I Barrochisti etc. Repertoriul său mai cuprinde și multe lucrări vocal simfonice sau lieduri. Înregistrarea ei cu Stabat Mater de Dvořák sub bagheta lui Giuseppe Sinopoli a fost nominalizată la cea de-a 44-a ediție a premiilor Grammy.

Printre proiectele sale recente se numără recitaluri de lied la Viena, opera "Tristan și Isolda" de Wagner la Tokio, sub bagheta lui Marek Janowski și premiera americană a operei "Innocence“ de Kaija Saariaho la opera din San Francisco.

Pianistul Sergiu Tuhuțiu

A absolvit studiile de licență la Universitatea Națională de Muzică din București în 2006, și două programe de Masterat în interpretare pianistică la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Stuttgart și la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În 2011 primește o bursă de studii și se stabilește la Londra, iar în iulie 2013 este distins cu Artist Diploma la Royal College of Music. În anul 2018 obține diploma de Advanced Music Production and Sound Engineering la Abbey Road Institute din Londra, iar în 2022, titlul de doctor din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Sergiu Tuhuțiu este un artist plurivalent care în afara activității concertistice compune muzică clasic-minimalistă, muzică de film sau pop-jazz cu influențe electronice, face fotografie, producție muzicală, inginerie de sunet, scrie poezie și eseu. Este deopotrivă pasionat de sunet și de artele vizuale.

Este fondator și președinte al asociației Lipatti Music Production și inițiatorul proiectelor In Memoriam Dinu Lipatti, Piano Colours și Leading Young Musicians. În 2015, Sergiu Tuhuțiu împreună cu cântăreața americană Peisha McPhee au lansat un nou proiect de duet muzical crossover numit Chopin Meets Broadway. Acest spectacol unic a devenit curând popular, având debutul la Hollywood în octombrie 2016. Au urmat alte spectacole în Europa, New York și California, având invitați de renume precum actrița și cântăreața Katharine McPhee și violoncelista Bingxia Lu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: ruxandra donose