Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dar chiar acest bărbat necizelat și prea puțin instruit din măruntaiele Angliei secolului al XVII-lea să fie autorul bijuteriilor „Hamlet” și „Romeo și Julieta” ori el doar și-a însușit drepturile de autor?
„Ducem toți cu noi un Shakespeare”, cocheta, elegant, anglistul Dan Grigorescu, pentru a completa imediat și caustic: „Unii duc cu ei un Shakespeare necitit și acest fenomen nu e rar chiar în Anglia. Alții, un Shakespeare văzut în două-trei piese… Unii văd într-însul pe barbarul beat al lui Voltaire, mai politicos și mai didactic, un mare romantic, de fapt părintele romantismului european; pentru minți mai critice, dânsul rămâne inventatorul cu patentă al tragi-comicului în artă, al acelei drame cu libertăți care a răsturnat toată estetica clasică, și a făcut ca, de două veacuri și mai bine, nici un autor să nu mai vrea să scrie ca Racine ori Corneille, ci să aspire spre Shakespeare”.
Amețeală cu clovni și bețivi
„Pentru alte minți - specula academicianul Dan Grigorescu în deschiderea Operelor complete ale bardului britanic publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă în 2007 -, e marele realist care ne buimăcește cu clovnii și bețivii lui, cu tragedia de toate zilele a așa-numitului om de stradă; sau numai marele englez, legat de florile pajiștii engleze, de regii și soldații țării lui (…) ori, în sfârșit, e numai ducele Will sau la figurat lebăda de pe Avon, «a sweet tongue», un Limbă-Dulce, adică un magician al verbului care a făcut hore diabolice în vers și a tencuit cu toate diminețile cerului consonanta aspră anglo-saxonă”. Și totuși dincolo și dincoace de aceste etichete deșucheate, cine a fost și cine mai este astăzi William Shakespeare, omul și scriitorul?
(Ne)cunoscut ca Dumnezeu
„Shakespeare e un mare excepțional. Viața și opera lui - luate aparte sau raportate una la alta - sunt o continuă surpriză”, opina regretatul critic și istoric literar Dan Grigorescu. Bine, bine, dar să desfacem pe ici, pe colo această nepieritoare surpriză. „Mai întâi omul. Cel mai mare creator de oameni după Dumnezeu - cum a fost numit - Shakespeare e cel mai puțin existent ca om”. Mai limpede? „Cea mai populară figură după Dumnezeu, Shakespeare e, ca și Dumnezeu, cea mai puțin cunoscută. Dumnezeu în basmele copiilor, travestindu-se în Sfântul Petru sau Moș Crăciun și umblând pe la casele oamenilor, cam aduce, în anonimat și legendar, cu neînsemnatul flăcău de țară care ajuta pe tată-său la tăierea vitelor sau tăbăcirea pieilor, da iama - în zile neîngăduite - prin vânatul de pe moșia lordului vecin, fugea de acasă de frica arestării sau se căsătorea cu o femeie cu opt ani mai în vârstă decât dânsul, fugea de ea și de mizerie și lua calea tavernelor Londrei...”. O comparație ațoasă, fără îndoială.
Sonete tandre pentru un conte blond
Și nu-i nici pe departe gata! „(William Shakespeare) ținea caii nobililor care veneau la teatru, se făcea actor sau numai sufleur și, prins de gustul scenei, se punea să fure cu nemiluita din piesele altora (n.r.: vezi acuzațiile mult mai faimosului în epocă Christopher Marlowe, ucis într-o cârciumă, „Limbă-Dulce” nefiind străin de asasinat - cum s-a vehiculat)”. În plus - mai evidenția Dan Grigorescu -, „Lebăda” a scris sonete de un patos suspect unui tânăr conte blond și serafic, fapt ce nu l-a împiedicat de fel să compună astfel de versuri și pentru o brunetă nurlie de la curtea Elizabetei. În fine, conchidea distinsul anglist, Shakespeare s-a așezat serios pe scris și în mai puțin de douăzeci de ani a finalizat 37 de piese, dintre care cel puțin jumătate sunt cele mai mari lucruri scrise de vreo pană omenească, pentru ca, în culmea gloriei - pentru că Shakespeare a vrut bani și glorie -, să se retragă în satul lui natal, să nu mai scrie nimic, să facă pe burghezul.
Un pat second-hand lăsat prin testament soției
Cum adică? Adică a cumpărat terenuri și case, visând la refacerea numelui și averii părintești - căci John, tatăl care vânduse mănuși, dăduse faliment -, a dat bani cu camătă și i-a urmărit în judecată până la ultimul șiling pe creditori. Apoi, a murit tânăr (la 52 de ani) din cauza unei răceli căpătate în urma unui chef monstruos desfășurat sub umbrarul copilăriei. Ce s-a întâmplat în continuare? „Nimic precis n-a rămas în urma lui, poate decât un testament prin care lăsa soției «al doilea pat al său mai bun» (his second-best bed)” - înțepa Dan Grigorescu, pentru ca ulterior să completeze sec: „O figură de o neînsemnătate, de o lipsă de personalitate, de o mediocritate atât de ștearsă - când nu meschină - încât critica s-a simțit datoare să creeze un nou Shakespeare. Și de la Miss Bacon la d-l Abel Lefranc, au pus opera sa pe socoteala când a lui Bacon, când a vreunui Chapman, scriitor mărunt, când a vreunui lord, ca Derby sau Pembroke, despre care nu se știe să fi scris cu adevărat vreun rând. Aceasta numai și numai ca să evite numele de Shakespeare, atât de șters și de necunoscut în legătură cu o operă atât de proeminentă și de personală...”.
Incompatibilitatea operă-autor
Și-acum, că ne-am lămurit (sau mai degrabă ne-am tulburat) în ceea ce-l privește pe omul William Shakespeare, să desfacem nodurile misterioase ale operei. „Dacă Shakespeare e figura cea mai populară și mai necunoscută după Dumnezeu, opera sa e cea mai populară după Biblie!”, remarca istoricul literar Dan Grigorescu. „Profund omenească - mai sublinia acesta -, ea e aproape anonimă, atât de obiectivă rămâne inspirația poetului în fața magistralei realități omenești pe care ne-o pune în față. De o intuiție și înțelepciune aproape divine, ea e tot atât de simplă și aproape copilărească în unele din aspectele ei. Intrată mai profund decât orice altă operă, după Biblie, în tradiția culturală a omenirii, ea e proporțional și cea mai puțin citită - mulți o cunosc cum cunosc Biblia, fără s-o fi citit, din auzite sau din instinct”. Un unghi interesant, plauzibil.
Două-trei cărți într-o viață
„Dar paradoxalul, inexplicabilul, excepționalul shakespearian - se minuna literatul - devine și mai acut atunci când opera aceasta, așa cum am văzut-o, o raportăm la omul așa cum l-am văzut. Ce contrast izbitor între ea și flăcăul de țară ignar și contrabandist, transformat subit în fiu al boemei londoneze actoricești și apoi în burghez cămătar; ce incompatibilitate între operă și acela ce «nu știa latinește și mai puțin grecește» (potrivit biografului Ben Jonson) și «abia dacă înțelegea franțuzește» (conform lui Nicholas Rowe), care dacă frunzărise din multe piese ale altora cu siguranță nu citise mai mult de două-trei cărți în viața lui”. Dur portret, nu?
Erori de plagiator
Și nu-i finalizat: „Dacă fusese vreodată în Franța sau Germania cu vreo trupă de actori, de bună seamă că Shakespeare nu știa Europa mai bine decât ne arată în Poveste de iarnă, unde pune Boemia la mare și oracolul din Delphos în insula Delphi, în loc de peninsula Phocida (erori și acestea copiate, fiindcă sunt ale lui Robert Greene, din al cărui Pandosto a subtilizat subiectul piesei). Și concluzia: „Ce nepotrivire între un astfel de ignorant și o operă despre care s-a spus pe drept cuvânt că a dat, prin vastitatea materialului omenesc închis în ea, naștere la mai multe științe moderne”.
„Scutură lancea”
William Camden (1551-1623), istoric și profesor la școala de la Westminster, a atribuit primilor purtători ai numelui Shakespeare rădăcini eroice: „Shake-spear”, adică „Scutură lancea”. De altfel, aceste nume e ortografiat în documente în 83 de grafii diverse, cele mai frecvente fiind Shakespeare, Shakespere, Sakspere, Shakespert, Shacasper, Shakesby, Shaxbee, Chacsper etc.
459 de ani s-au împlinit pe 23 aprilie 2023 de la nașterea lui William Shakespeare. În aceeași zi s-au adunat și 407 de ani de la moartea acestui personaj universal
Cea mai populară figură după Dumnezeu - cum s-a spus -, Shakespeare e, ca și Dumnezeu, cea mai puțin cunoscută”, Dan Grigorescu, istoric literar
37 de piese de teatru (unele scrise în colaborare) sunt atribuite lui William Shakespeare
Ce contrast izbitor între operă și flăcăul de țară ignar și contrabandist, transformat subit în fiu al boemei londoneze actoricești și apoi în burghez cămătar”, Dan Grigorescu, istoric literar
