x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Doliu în teatrul românesc. Actrița Anda Caropol a murit

Doliu în teatrul românesc. Actrița Anda Caropol a murit

de Vali Deaconescu    |    13 Dec 2023   •   15:32
Doliu în teatrul românesc. Actrița Anda Caropol a murit
Sursa foto: FB Teatrul Notarra

Actrița Anda Caropol a murit la vârsta de 84 de ani. Anunțul a fost făcut de colegii de la Teatrul Nottara.

„Teatrul Nottara este în doliu. 
Actrița Anda Caropol a trecut în eternitate. De o desăvârșită discreție, inocență și iubire pentru meserie, Anda Caropol și-a petrecut în Teatrul Nottara peste cincizeci de ani, timp în care a jucat roluri cuceritoare, alături de unii dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc, de la George Constantin la Ștefan Iordache, de la Gilda Marinescu la Alexandru Repan.

Născută în 1939, Anda Caropol a absolvit în anul 1960 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, specializarea „Arta actorului”, la clasa profesorului A. Pop Marţian. A debutat în „Sonet pentru o păpuşă“ de Sergiu Fărcăşan, în regia lui Lucian Giurchescu. În „Hamlet”, în regia lui Dinu Cernescu, a fost Ofelia unui Hamlet celebru, interpretat de Ștefan Iordache. A mai jucat în „Au fost odată două orfeline”, în regia Sandei Manu, „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, în regia lui Lucian Giurchescu, și „O casă onorabilă” de Horia Lovinescu, „O lună la țară”, de Turgheniev, „Bună seara, domnule Wilde!”, și a interpretat încă multe alte roluri, atât în teatru, cât și în film.

„Am fost mereu timidă și foarte, foarte modestă. Dar am fost muncitoare și perseverentă. Nu m-am luptat niciodată pentru vreun rol. Am muncit toată viața cu pasiune și dăruire, fără să mă gândesc sau să aștept de undeva vreo recompensă. Rolurile au venit ele la mine.”

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face mâine, 14 decembrie, între orele 11.00 – 14.00, în foaierul Teatrului Nottara, pe scena căruia a debutat și căruia i-a rămas fidelă timp de 58 de ani. Apoi, Anda Caropol va fi depusă la capela Cimitirului Străulești 2, unde va fi înmormântată”. 

×
Subiecte în articol: anda caropol teatrul nottara a murit