x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Băiatul văduvă”, spectacol despre realitatea stigmatelor sociale, semnat de Eugen Jebeleanu, intră în repertoriul Teatrelli

„Băiatul văduvă”, spectacol despre realitatea stigmatelor sociale, semnat de Eugen Jebeleanu, intră în repertoriul Teatrelli

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Ian 2022   •   16:06
„Băiatul văduvă”, spectacol despre realitatea stigmatelor sociale, semnat de Eugen Jebeleanu, intră în repertoriul Teatrelli

Parte a seriei de producții work in progress inițiată și produsă de creart/Teatrelli anul trecut, spectacolul „Băiatul Văduvă”, semnat de Eugen Jebeleanu, unul dintre cei mai reprezentativi regizori ai momentului atât în plan național, cât și în plan internațional, intră – la cererea publicului  –, în repertoriul Teatrelli. În rolurile principale sunt patru actori de excepție: Vlad Bîrzanu, Mihaela Sîrbu, Alexandru Chindriș și Cosmina Stratan (plus câinele Uber).

Spectacolul„Băiatul Văduvă” propune o perspectivă curajoasă asupra intimității relațiilor interumane și a stigmatelor încă prezente în societate, fiind conceput după textul autorului Michel Marc Bouchard, intitulat „Tom à la ferme” și ecranizat în anul 2013 de băiatul rebel al cinematografiei, regizorul multi-premiat Xavier Dolan. Patru actori de excepție – Vlad Bîrzanu, Mihaela Sîrbu, Alexandru Chindriș, Cosmina Stratan & câinele Uber – dau viață personajelor care se zbat între tandrețe și violență, jonglând cu statutul de victime și de călăi, mânați de dorințe înăbușite și porniri animalice. În prim-plan se află povestea tânărului Tom şi călătoria sa în micul oraş de provincie de la ţară, unde locuieşte familia iubitului său, decedat într-un accident de maşină.

Eugen Jebeleanu, artist apreciat atât la nivel național, cât și în plan internațional și laureat UNITER în 2020 pentru cea mai bună regie, este cel care semnează conceptul și regia spectacolului „Băiatul Văduvă”, proiectul fiind conceput în mai multe etape de creație, pe structura unui laborator teatral cu public. Montarea lui Eugen Jebeleanu își propune să vorbească despre rănile intime și politice ale lumii în care trăim.

Cred că introducerea spectacolului «Băiatul văduvă» în repertoriul Teatrelli reprezintă (re)confirmarea unei schimbări sau evoluții în programul artistic al acestei instituții. Mă bucur să văd că există din ce în ce mai multe instituții de stat care susțin și promovează proiecte artistice care tratează subiecte sensibile și cu siguranță necesare pentru a oglindi lumea contemporană de azi. Spectacolul nostru face parte din programul proiectelor Work in Progress, însă – datorită cererii publicului – această primă etapă s-a transformat într-un spectacol finalizat. Dincolo de temele importante pe care textul lui Michel Marc Bouchard le surprinde, cum ar fi doliul, asumarea homosexualității, sindromul Stockholm sau, pur și simplu, toxicitatea unor povești de iubire, de cuplu sau în sânul familiei, proiectul are în distribuție patru actrițe și actori fabuloși, care reușesc să trezească empatia prin jocul actoricesc între tandrețe și violență, teatru și film. «Băiatul văduvă»se poate defini acum ca fiind un spectacol de teatru «site specific», urmând ca în a doua etapă de work in progess a proiectului meu să lucrez pe un alt text care abordează teme similare cu cele amintite mai sus, din alte perspective, de această dată ale autorului francez Edouard Louis.”, declară pentru presă Eugen Jebeleanu.

Producția „Băiatul Văduvă” este realizată în parteneriat cu Institutul Francez din România și a fost prezentată inițial la Teatrelli în luna iunie 2021, ca primă etapă de lucru în cadrul proiectului work in progress, distribuția fiind selectată în urma unui casting la care s-au înscris aproximativ 200 de actrițe și actori.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Băiatul văduvă - concept și regie : Eugen Jebeleanu

după „Tom à la ferme” de Michel Marc Bouchard

 

Cu: Vlad Bîrzanu, Mihaela Sîrbu, Alexandru Chindriș, Cosmina Stratan & câinele Uber 

Sound design& music live performance: Ovidiu Zimcea

Traducerea: Diana Nechit & Eugen Jebeleanu

×
Subiecte în articol: Eugen Jebeleanu Teatrelli