Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scenarist, regizor, actor şi...chiar producător. Este cavdrupla ipostază în care o întâlnim pe Delia Antal care tocmai a lansat în acest week-end “D’ORA: imigranta româncă”.
Subiectul care s-a dezvoltat in carte, apoi in film….ce are la baza? Cum ai ajuns la el? Cate elemente autobiografice exista in el?
Viata. Experientele mele personale si ale celor din jurul meu in perioada de inceput la Londra.
D’ORA a prins viata in vara anului 2008 in cadrul programului de 5 saptamani intensive de actorie in Los Angeles la The Meisner Center, unde trebuia sa si scriem mici scene pentru colegi si sa le regizam. Am fost sfatuita de profesori mei de actorie sa scriu povestea pentru ca lor li s-a parut fascinanta. Am avut aprecieri foarte multe si odata intoarsa la Londra am inclus tot ce am scris acolo, in carte, si am creat alte povesti pe baza unor realitati sau memorii, mai bine zis. Cartea “D’ORA” porneste de la realitatea mea, o realitate care, desi a fost neagra pentru o perioada de timp, imi da astazi sansa sa ma bucur si sa cred ca din tot ce mi s-a intamplat rau in viata a iesit ceva pozitiv, si mi-am vazut visul implinit. O parte foarte mare din film este autobiografica, daca nu as fi trait acele momente sau nu as fi vazut inainte acele scene nu aveam cum sa scriu, sa regizez, sa produc si sa joc rolul principal in filmul meu de debut. Practic, am reedita ceea am trait/vazut si nu a fost greu deloc pentru ca am lucrat cu o echipa care a iubit povestea si a avut incredere in mine si in ce am avut de spus. Dumnezeu ne pune la incercari, si ca sa ajungem acolo unde ne dorim, trebuie sa avem anumite experiente si sa trecem prin asa-zisele probe ale vietii.
Cartea a fost scrisa intr-un an, filmarile au durat 2 luni, iar finalizarea filmului, 3 ani, apoi a urmat perioada de promovare si lansarea acestuia la Londra. De aproximativ un an lucrez la lansarea filmului in Romania si va urma Premiera de Gala de la Los Angeles. Cartea, povestea Dorei a fost publicata pentru prima data in Statele Unite chiar de ziua mea, pe 26 ianuarie in 2010.
Povesteste-ne cate ceva din experienta ta londoneza. Din perioada sa zicem “mai gri”. Primii ani…
Londra fost o pura coincidenta, dupa licenta in economie obtinuta in august 2004, simteam o sete de reusita, de altceva, simteam ca locul meu nu mai era Romania, poate si datorita faptului ca varul meu era deja la Londra. Asa de pe o zi pe alta, m-am trezit cu bagajul impachetat si am pornit spre o noua lume.
Cand am ajuns la Londra, la Luton mai exact, mi s-a parut totul atat de gri, trist, inclusiv drumul pana la varul meu in Leytonestone a fost urat, si ma intrebam, ce naiba cautam eu aici, credeam ca Londra e un mic Paradis, dar pe tot acest traseu vazusem o Londra cu mult mai urata ca orice oras din Romania. Si nici o secunda nu imi trecea prin cap ca greul si disperarea era destinul meu pentru inceput, ca mai apoi sa se transforme, la insistentele mele si munca de caine, intr-o viata de Paradis. Sigur, am suferit enorm la inceput, si de fapt, din cauza unor romani lipsiti de educatie si cunostinte ale sistemului englezesc in care traim de fapt, care m-au indemnat si sfatuit foarte prost la inceput si am intrat in tot felul de scene neplacute, dar, in sfarsit am reusit sa ii inteleg si sa ii iert odata cu mediatizarea foarte proasta facuta romanilor in Anglia, declansata de politicienii englezi fara scrupule, care ne-au umilit atat de mult. Eu iubesc romanii si mai mult, i-am iertat pe toti ce mi-au facut rau si imi doresc sa fim uniti mai mult ca oricand. Sigur, exista si unele adevaruri din ceea ce spun acei politicieni, dar stim la fel de bine ca in fiecare tara sunt probleme, sau ca nu exista padure fara uscaturi. Si ei au probelemele lor, de altfel.
Am inteles ca bugetul filmului a fost de 230.000 de euro. Cand ii scoti din buzunarul tau este enorm. Cand ai finantare din alta parte, nu e prea grozav. 230.000 de euro e mult, e putin?...
Pentru o persoana noua in industria filmului si 1000 de euro este foarte mult, va spun si de ce. Ca sa obtii bani de la institutii trebuie sa ai un anumit punctaj, care se calculeaza in functie de vechime. Eu fiind la primul film produs si regizat aveam 0 puncte, de aceea, singurul field care imi aducea castiguri era actoria, deoarece am jucat in mai multe productii. Deci, sanse ca tanar doritor de afirmare nu ai in industria filmului, ca de altfel in viata, totul e politic. Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul ca am insistat, m-am umilit, si am muncit enorm sa conving oamenii sa investeasca si sa sponsorizeze acest film. A durat 4 ani sa ajung cu el pe marile ecrane datorita finantelor, daca as fi avut bani pusi pe tava, probabil ca ar fi durat, 4 luni. Nu imi este rusine sa cer, sa spun ce imi doresc in momentul in care cred in ceea ce fac, iar povestea Dorei este una in care oricine se regaseste ,intr-un fel sau altul, este spusa atat de simplu si onest incat nu are cum sa nu te atinga.
Ai cateva roluri ca actrita, ai debutat acum in regie si productie. Care crezi ca o sa fie drumul tau de acum incolo?
Unul lung si frumos, succesul este un parcurs frumos care trebuie savurat din mers. Eu stiu sigur ca voi face multe filme de acum incolo inspirate din realitate, din viata mea si a apropiatilor ei, si pentru mine nu exista sa nu poti ajunge undeva. Exista o traiectorie in fiecare domeniu, pe care daca o urmezi, este imposibil sa nu te conduca spre destinatia aleasa. Cel mai important in viata, indiferent ce ai face, este sa contribui la a schimba lumea, de a o face un pic mai buna, mai iubitoare, mai intelegatoare, sa le dam oamenilor incredere in ei , iar prin filmele mele voi face aceste lucruri. Eu provin dintr-o familie modesta, am trecut prin foarte multe intamplari mai mult sau mai putin placute. S-a intamplat ca nu am avut ce manca la Londra, am dormit in strada, am lucrat muncile de jos, in conditiile in care eu plecasem din Romania cu o facultate si fiind sefa departamentului de marketing al unui casino. Atat in filmele mele dar si in viata particulara pot sa spun ca ma sacrific sa fiu judecata prin simplul fapt ca sunt o carte deschisa, si nu mi-e rusine sa spun ca sunt o persoana care a trecut prin multe rele, pentru ca sunt convinsa ca multi oameni se vor regasi in povestile mele, si totodata vor intelege ca fiecare dintre noi trece pe parcursul vietii prin momente mai negre, si ca nu trebuie sa le ascundem, sa ne fie rusine de ele sau sa ne simtim inferiori fata de cei din jurul nostru. Cu totii suntem egali si cu totii avem dreptul de a reusi, indiferent cum alegem sa facem asta. Aceste lucruri le veti gasi in filmele mele de acum incolo. VA INVIT INCEPAND DIN 25 APRILIE LA CINEMA, SA VIZIONATI ” D’ORA: Emigranta Romanca”.
Consultand genericul am vazut ca in film au jucat inclusiv mama si tatal tau. Gresesc?
Doamne... cum am spus, filmul D’ORA este atat de real incat chiar mama si tata joaca in el, sunt parintii eroinei, adica parintii Dorei. Parintii mei nu au trebuit sa faca altceva decat sa –si joace propriul rol, pe al lor, acela din viata reala, si au jucat foarte bine… o sa vedeti. Abia astept sa o vad pe mama pe scena la Premiera de Gala de joi, 24 Aprilie orele 19.00 la Cinema Studio. Tata, din pacate nu mai este, dar a vazut filmul cu o luna inainte de a pleca pe lumea cealalta si el mi-a dat Oscarul deja . Asa ca acea destinatie mult ravnita de toti actorii sau producatorii de film, a venit singura la mine, de aceea poate ca sunt foarte fericita si implinita. Weistein Company a vrut sa refaca filmul, sa ma mentina ca regizoare si actrita in rolul principal, dar au vrut sa il filmeze in stil Hollywoodian si i-am refuzat, chiar daca au insistat, si le-a placut povestea la nebunie. Ei nu au vrut sa scoata aceasta versiune pe piata, sa nu epuizam povestea, iar eu le-am spus ca sunt de acord sa refacem filmul dar aceasta versiune trebuie sa fie vazuta, pentru ca parintii mei jucau in film. Ei mi-au propus sa ramana actori in filmul nou, dar din pacate, tata nu mai era in viata si am fost nevoita sa refuz oferta. Ironia sortii, Harvey Weistein este nascut in aceeasi zi cu tata, 19 Martie.
Titlul D’ORA vine de la tata, el se numea Dorel. Dora este numele pe care eu mi l-am dorit, pentru ca il iubeam mult pe tata, si ii seman foarte mult, sunt exact ca el. Desi nu era foarte afectuos, el mi-a spus odata ”Delia mea, orice vei face in viata, vei reusi”, si eu asta am in cap, indiferent ce obstacole imi apar in viata, eu il aud pe tata spunand aceste vorbe. In limba greaca, ”Dora” inseamna ”trimisa de Dumnezeu”.
Ai un accent ardelenesc delicios. Cadrele cu “viata la tara” au fost trase chiar la tine in curte?
Multumesc. Daca m-ati auzi cum vorbesc cu mama nu ati mai intelege nimic. Chiar vorbesc ca o ardeleanca de acolo, desi locuiesc la Londra de 10 ani. Eu, de fapt sunt Salajeanca din Zalau, sunt oraseanca, dar mie mi-a placut la Bihor, in satul Ciutelec, la bunica din partea tatalui, unde mi-am petrecut toate vacantele, am si filmat o parte din D’ORA acolo, sunt foarte putine secvente din curtea bunicii, insa am inchiriat o casa mai autentica care ar fi putut reprezenta mult mai bine casa Dorei.
Film de autor se cheama cand semnezi scenariul si regia. Sau chiar joci – de multe ori cazul lui Sergiu Nicolaescu. Dar tu produci si iata, faci si distributia. Evident doua intrebari. De ce? Nu cumva e prea mult?
Sunt foarte onorata ca ai facut aceasta comparatie. Maestrul Nicolaesu a fost si va ramane istorie in intreaga lume pentru cariera spectaculoasa. Nu as indrazni sa ma compar cu el, eu sunt o incepatoare muncitoare si dornica de demonstra ca se poate atunci cand vrei cu adevarat. Nu este prea mult sa ai mai multe roluri intr-un film, este un caz nefericit, pot sa spun pentru ca dureaza mult mai mult timp si spun asta pentru ca eu imi doresc sa fac doar actorie si m-am abatut de la aceasta, pentru a ajunge cu D’ORA pe marile ecrane. Daca acest film ar fi fost produs cu un buget mare, atunci eu as fi fost doar actrita si scriitoare, dar pentru ca nu am avut buget am fost nevoita sa fac si restul rolurilor, si foarte ciudat, acum imi place! Sentimentul de a face un film cap coada este urias, it feels like it’s your baby, if you know what I mean.
In filmografia ta mai gasim un film indian (Jhootha Hi Sahi), unul britanic (Nice Guy) dar si aparitia (necreditata) in cateva productii (Street Dance 3D, Baseline, Swinging with the Finkles). Ne poti lamuri?
Sunt doar aparitii cu roluri foarte mici. Probabil ca daca nu m-as fi concentrat pe realizarea propriilor filme, as fi avut si 10 roluri pe an, de acest gen, dar nu imi ofera aceeasi satisfactie. Mie imi place puterea, sa decid, sa construiesc, sa creez, sa ma impun, sa conduc .Nu ma multumesc cu putin si atunci normal este sa incerci sa faci cat mai mult pentru a ajunge cat mai sus. Nu vrea sa ma epuizez asteptand la coada la casting-uri, odata ce voi avea cateva filme in rol principal vrea sa fiu invitata personal de regizorii cu care vreau sa lucrez la casting. Chiar mi-am calculat numarul din numerologie si imi iese nr 1, asta inseamna ca sunt un leader, nu un follower.
Citește pe Antena3.ro
