x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Ediția 2021 a Concursului Național de Dramaturgie are un câștigător

Ediția 2021 a Concursului Național de Dramaturgie are un câștigător

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Sep 2021   •   21:20
Ediția 2021 a Concursului Național de Dramaturgie are un câștigător

Ediția 2021 a Concursului Național de Dramaturgie are un câștigător! După o deliberare strânsă, juriul a decis că textul care va fi montat pe scena Teatrului Național din Timișoara este Copiii nopții  de Radu Andrei.

 

Juriul Concursului Național de Dramaturgie a fost alcătuit din prof. univ. dr. Nicolae Mandea, teatrologul Călin Ciobotari și Codruța Popov, consultant artistic al Teatrului Național. Din cele 30 de propuneri intrate în concurs, juriul a selectat următoarele texte: Stockholm de Ana Sorina Corneanu, Medeea. Furie de Radu Popescu, Noul profet de Radu Popescu și Copiii nopții de Radu Andrei. Cele patru texte au fost dezvoltate în cadrul FEST-FDR, în seria de ateliere de dramaturgie Atelierele CND, în echipe formate din actorii și regizorii Teatrului Național din Timișoara; la ateliere au participat și autorii, atât fizic, cât și on-line. În perioada 2-5 septembrie, cele patru piese au fost prezentate în lectură publică, în cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic, proiect cultural cuprins în programul cultural TM 2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului și al Consiliului Local Timiș.

 

Între cele patru texte finaliste a fost o competiție puternică, toate având reale calități dramaturgice și un foarte mare potențial pentru punerea în scenă. Astfel, monodrama Stockholm transcende docudrama printr-o construcție dramatică foarte bine susținută, incluzând supratema memoriei și având toate datele pentru un recital actoricesc emoționant și complex.

 

Noul profet este un text ofertant, pentru doi actori, un text cu o rigoare dramaturgică  admirabilă care, creionând relația dintre un declasat și un reprezentant al middle class corporatist aflat într-o criză existențială, reia o temă de mare actualitate, evadarea din „sistem” și sindromul burnout, dar și, în subsidiar, insistă asupra nevoii de epifanie a unei societăți alienate.

 

Medeea: furie deconstruiește mitul și îl reconstruiește astfel încât să servească o serie de teme lansate de autor: rasism, paternitate, sexualitate etc.  Textul este de interes și ar putea fi suportul unui spectacol care depășește speculația filozofică asupra subiectului prin imagine teatrală și sensibilizare a percepției.

 

În procesul de jurizare, membrii au apreciat parcursul pieselor de la literatură la text dramatic, precum și impactul acestora la publicul prezent la lecturile din cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic. În acest context, Copiii nopții a fost piesa care, în lucrul cu actorii, a susținut și a dezvoltat cel mai bine din punct de vedere scenic temele și forma abordată, acesta fiind un indicator determinant în stabilirea textului câștigător.

 

„Radu Andrei debutează în dramaturgie cu această piesă plasată în mediul tinerei generații care, iată, găsește în el o voce clară, puternică și – important în contextul polarizării discursului public (fie el și cultural) – caldă, empatică. Personaje între 20 și 30 de ani, lumea garsonierelor și a camerelor de cămin, dar și o lume a ficțiunilor, a muzicii, a nevoii de emoție, o lume în care personajele mai au candoare și mai pot trăi miraculosul, chiar dacă el apare, improbabil, pe un coridor de cămin studențesc, în miez de noapte. Cu un simț ascuțit al constructului scenic și al dezvoltării temelor, autorul vorbește în Copiii nopții despre maturizare și o face cu lumina și întunericul, cu idealismul și cu acea falsă blazare proprii vârstei tinere, cu încrederea și cu spaimele despărțirii de mediul familial și intrării în lumea adulților”, se precizează în Argumentul anunțat de președintele juriului duminică seara, la Sala 2, în închiderea FEST-FDR. 

 

Cele patru texte din cadrul proiectului Teatru-lectură în Parcul Civic se reîntorc la autorii lor, îmbogățite prin experiența reprezentării în spectacole-lectură. Variantele finale vor fi publicate în volum, iar Copiii nopții de Radu Andrei va fi prelucrat în continuare în dimensiunea practicii de scenă, proiectul urmând să fie finalizat printr-un spectacol produs de Teatrul Național din Timișoara.

×