x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru “Faust” revine la Sibiu

“Faust” revine la Sibiu

20 Feb 2013   •   19:42
“Faust” revine la Sibiu

Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu reia spectacolul de succes “Faust”, realizat după Goethe de Silviu Purcărete, prima reprezentaţie din 2013 fiind cea din 8 martie. Astfel, de la ora 19:00, la Hala Balanţa, chiar de ziua femeii,  publicul este aşteptat să vadă această producţie care a impresionat Europa. Până la sfârşitul stagiunii actuale sunt programate treisprezece reprezentaţii. “Faust” s-a jucat la Festivalul de la Edinburgh, la Festivalul Goethe din Germania, la Bruxelles, unde s-au înghesuit şi parlamentari ai Europei să-l vadă.
În spectacol sunt distribuite 120 de persoane, rolurile principale fiind jucate de Ilie Gheorghe (Faust) şi Ofelia Popii (Mefisto). Din echipa de realizatori fac parte şi Helmut Stürmer (decor şi light design), Lia Manţoc (costume), Vasile Şirli (muzica originală).
Teatrul sibian anunţă pe cei care vor să vadă sau să revadă această producţie teatrală cu ecou în lumea întreagă că “Faust” este programat la: 8 şi 9 martie ¬ ora 19:00;  5, 6, 27 şi 28 aprilie ¬ ora 20:00; 11 şi 12 mai ¬ ora 21:00; 8, 9 şi 16 iunie ¬ ora 22:00; 12 şi 13 iulie ¬ ora 22:00. (M.S.)

×
Subiecte în articol: faust teatrul naţional "radu stanca"