x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 2022 REPERE – ZIUA 5

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 2022 REPERE – ZIUA 5

de Magdalena Popa Buluc    |    09 Noi 2022   •   21:44
FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 2022  REPERE – ZIUA 5
Sursa foto: Amedeia Vitega

25 de evenimente își așteaptă publicul în 9 noiembrie, cea de-a cincea zi a Festivalului Național de Teatru 2022.

Între acestea:

 

Conferința NEXT ON STAGE. Perspective în scenografie, ediția a 2-a

(producător: OISTAT România, în parteneriat cu FNT)

Coordonator: Adrian Damian

Curatori: Viorica Petrovici, Iuliana Gherghescu și Andrada Chiriac

Project Management: Elena Belciu

Cea de-a doua ediție a NEXT ON STAGE. Perspective în scenografie, este un eveniment organizat de OISTAT România (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru) în parteneriat cu FNT 32, care își propune să analizeze situația actuală a scenografiei în România și încearcă să identifice soluții specifice ce pot îmbunătăți sistemul de creație și producție. Conferința urmărește să evidențieze aspecte ale colaborării scenografului cu regizorul, coregraful, autorul și alți membri ai echipei de creație și să dezbată relația acestuia cu ceilalți artiști ce contribuie la realizarea imaginii scenice, designeri de lumină sau video.

Subiectele abordate în cele două zile de conferințe se înscriu în tema generală a FNT 2022 – Granițe fragile. Istorii fluide și urmăresc concepte ce stau la baza creației scenografice dar mai ales metode și mijloace de a transforma aceste idei în realități scenice. Conferința este structurată în serii de talk-uri de câte 15 minute la care participă scenografi, profesori, proaspăt absolvenți, directori de instituții și stakeholderi din industrie dar și producători de decoruri și furnizori de materiale sceno-tehnice.

Fiecare zi a manifestării are invitați speciali – nume importante ale scenografiei românești, care vor prezenta subiecte de mare interes pentru această breaslă.

11.00 – 17.00 ARCUB, Sala Coloane (transmisă online pe www.fnt.ro și Facebook FNT)

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

 

 

Cine mai scrie despre teatru?” (ateliere de critică teatrală online). Timp de 5 zile, studente și studenți ale/ai secțiilor de Teatrologie din facultățile de teatru se întâlnesc virtual sau fizic cu critici de teatru și teoreticieni/teoreticiene din zona artelor performative, pentru a explora modalități de abordare multiple din critica și teoria teatrală. O vor face pe o platformă special creată la care vor avea acces studenți ai secțiilor de Teatrologie din întreaga țară. Scopul acestor ateliere este de a încuraja actul critic al studenților, de a oferi noi perspective asupra a ceea ce înseamnă să fii „critic de teatru”, de a nuanța profunzimea relației pe care teatrul o întreține cu... critica sa. Atelierul din 9 noiembrie (orele 12.00 – 14.00) va fi susținut de Claudiu Groza.

EVENIMENT CU CIRCUIT ÎNCHIS

 

 

Turnul #urmatorulnivel” –  de: Ionuț Sociu, Alexandru Mihăescu și Teatrul Basca

(producători: Teatrul Basca și StageOn)

Regia: Alexandru Mihăescu

O experiență inedită de teatru-film în VR despre care echipa de creație și producție preciza: Ne-am concentrat pe unghiuri multiple, detalierea sau distanţarea, viziunea panoramică sau apropierea până la ultimul amănunt, focalizarea pe individ sau pe dinamica grupului, iar filmarea în 360° îi permite spectatorului să vadă într-un mod inedit cum cele șase personaje își analizează viețile.”

 

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii Instalații performative, creații online și VR

Orele 14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00 ARCUB, Sala Bolților

Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

 

 

Și astăzi spectatorii din FNT 2022 sunt invitați să asiste la o lectură performativă, prezentată în cadrul modulului INTERSECȚII ÎN FNT: Fragil. Dramaturgiile prezentului:

Superglue” – de Tim Crouch

(producător: Festivalul Național de Teatru, 2022)

Coordonator: Bobi Pricop

Superglue” spune povestea unui grup de activiști de mediu care se adună la un mormânt dintr-o zonă împădurită pentru a își lua adio de la un prieten care a murit în timpul unui protest. Pe măsură ce se adună apar și niște bannere, și oamenii încep să discute despre trecutul și viitorul lor, despre acțiuni pașnice versus acțiuni violente, despre cum societatea nu îi ia în seamă și le subevaluează misiunea. Inițial, avem impresia că acești activiști sunt de vârsta actorilor care le joacă rolurile. Pas cu pas ne dăm seama că e povestea unui grup de activiști de mediu mai în vârstă – personaje vârstnice interpretate de actori tineri fără a mima bătrânețea. Se nasc paralele între vârsta înaintată și adolescență într-un spectacol care ne invită cu delicatețe la o înțelegere inter-generațională a viitorului planetei noastre.

 

Spectacol-lectură urmat de discuții cu publicul.

Ora 16:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Media

 

 

 

VERNISAJ în FNT: Ora 17.00 ARCUB, Sala Coloane

NOD ÎN CINCI” – o expoziție de fotografie de teatru

(însoțitoare a volumului „Nod în cinci. Câteva abordări în teatru” de Cristina Rusiecki)

Femei în diferite ipostaze și în diferite epoci. Cu gesturi diferite și atitudini diferite, de la frumusețe clasică la activism. De la vis la revendicare. De la iluzie și grație la umilință și pericol. Când am început să selectez fotografiile pentru expoziția însoțitoare a volumului Nod în cinci. Câteva abordări în teatru, nu intenționam o expoziție tematică. Așa cum în volum nu mi-am propus să urmăresc ce anume îi leagă pe creatorii analizați, ci să subliniez tocmai diversitatea în care evoluează teatrul românesc contemporan, nici expoziția nu era menită să trateze un singur subiect. Dar iată că expresivitatea ipostazelor feminine au făcut ca încet-încet femeia să ocupe prim-planul”. – Cristina Rusiecki, critic de teatru

 

Expoziția se poate vizita până în data de 13 noiembrie 2022, între orele 12.00-20.00 la Hanul Ganroveni-ARCUB, Sala Coloane. Intrarea este liberă

 

 

Puzzle

(producător: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală)

Regia: Ianoș Petrașcu

Spectacolul relatează povestea a trei personaje care sunt obligate să trăiască conform regulilor impuse de societate, însă fiecare are dreptul să viseze, să fie împlinit! Definiția libertății personale și a fericirii impuse de mulțime creează formule false conform cărora aceste personaje trebuie să interacționeze. Societatea plină de dogme nu oferă actorilor libertatea de a alege modul în care și cum și-ar dori să trăiască. Un spectacol în care publicul poate hotărî cum evoluează povestea. Deciziile luate de spectator ar trebui să fie asumate și corecte pentru că rezultatul lor ar putea fi dramatic sau chiar tragic. Trei povești în care fiecare își are propriul adevăr…. Cine își asumă postura de judecător? Are dreptul cineva să judece și să-și dea cu părerea referitor de viața altcuiva?

 

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii dedicate Facultăților de Teatru din România

Ora 17.00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Mică

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

 

Visul unei nopți de vară” – după William Shakespeare

(producător: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Arte)

Adaptarea, regia, scenografia și light design: Radu Horghidan

 

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii dedicate Facultăților de Teatru din România

Ora 17:00 – Teatrul Odeon, Sala Studio

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

 

Pata oarbă / Blind spot” –  de: Cosmin Stănilă și Ionuț Sociu

(producător: Teatrul Național Sârb, Novi Sad – Serbia)

Regia: Andrei Măjeri

Coregrafia: Andrea Gavriliu

„Pata oarbă” / „Slepa Mrlja” este un text dramatic care urmărește destinul Antigonei, creat după teme din tragediile antice Oedip Rege, Antigona și Bacantele, pe care regizorul Andrei Măjeri a fost invitat să-l monteze pe scena Teatrului Național Sârb din Novi Sad – oraș declarat Capitală Europeană a Culturii în 2022.

Antigona noastră e pasărea care cântă metafizica disperării. Plânsul ei se multiplică în multe altele. Un grup de femei îi aude vocea și invadează orașul, prevestind o schimbare socială. Un joc periculos. Poate că Antigona nu e o adevărată eroină, dar ea răspunde dorinței puternice a celor care vor să-și facă vocile auzite. Având un flashback din trecut (uneori dintr-o perspectivă parodică), ea încearcă să regândească rolul femeii în societate. Chestionând imaginea tatălui ei (Oedip), Antigona e lovită de cel mai groaznic sentiment: neputința.” – Andrei Măjeri

Spectacolul a avut premiera absolută în 15 aprilie 2022, la Teatrul Național Sârb Novi Sad

 

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii dedicate spectacolelor straine

Spectacol în limba sârbă cu traducere în limbile engleză și română

Ora 18.00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio

 

Tatăl” – de: Florian Zeller

(producător: Teatrul Bulandra București

Regia: Cristi Juncu

Detalii https://fnt.ro/2022/tatal/ ,

Ora 19.00 Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor)

 

Medeea: Furie” – de Radu Popescu

(producător: Teatrul Apropo București)

Regia: Radu Popescu

Ora 20.00 – Teatrul Apropo

 

2023 Smart-Family” – de Marina Hanganu și Bianca Trifan

(o co-producție: Teatrul „George Ciprian” Buzău (România) și Industria Scenica – Italia)

Regia: Marina Hanganu (RO) și Camilla Brison (IT)

Regia video: Armine Vosganian (RO)

O poveste din anul 2032 despre părinți, copii și roboți: După ce Laura suferă un infarct, fiica ei, care locuiește în Italia, îi cumpără un robot social și conectează locuințele lor îndepărtate printr-un sistem inteligent de comunicare. Ogmios Z42 și camerele video pătrund, astfel, în viața familiei dispersate geografic. Implicațiile etice și de relaționare umană ale tehnologiei încep să iasă treptat la iveală.

Spectacolul este unul telematic, pentru că se joacă simultan în România și Italia, cu actori și public în ambele țări. Actorii din cele două spații interacționează în timp real prin Internet.

Piesa explorează tema migrației și se bazează pe interviuri cu emigranți români și părinți vârstnici rămași acasă. Etapa de documentare pentru realizarea robotului a inclus ateliere de creație cu adulți și copii din România, Spania și Italia.

 

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii Instalații performative, creații online și VR

Spectacol în limbile română și italiană cu traducere în limba engleză

Ora 20.00 – online pe www.fnt.ro (livestreaming)

 

Münchausen” – de Alexa Băcanu

(producător: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava)

Regia și light design: Ovidiu Caița

Münchausen” e povestea din spatele poveștilor, o reimaginare psihologizată și ironică a aventurilor celebrului baron. Monologul surprinde încercarea lui Münchausen de dezvrăjire – de recunoaștere a minciunilor și împăcare cu lumea, de confruntare a societății care l-a batjocorit și de reintegrare în ea, prin confesiune sinceră. Confesiunea e, în același timp, o ocazie de reevaluare a relației sale cu realitatea, dar și de regăsire a echilibrului tulburat de incongruența dintre imaginea proprie despre sine și felul în care e perceput de ceilalți.

Ora 21.00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala Atelier

 

Cancún” – de Jordi Galcerán

(producător: Teatrul „Nottara” București)

Regia, light design și ilustrația muzicală: Felix Alexa

Ora 21.00 – Teatrul Nottara, Sala „George Constantin”

 

Carnavalul” – după opera lui I.L. Caragiale  (episodul 3, premieră)

(producător: Teatrul Naţional Radiofonic, 2022)

Scenariul radiofonic, regia și ilustrația muzicală: Alexa Visarion

Spectacol în cadrul secţiunii Intersecții în FNT: FNT ON AIR. Premieră

Ora 23.00 – Radio România Cultural și pe www.eteatru.ro, în colecția FNT 2022

 

Liliom” – de Ferenc Molnár

(producător: Teatrul Naţional Radiofonic, 1989)

Adaptarea și regia artistică: Elena Negreanu

Spectacol în cadrul secţiunii Intersecții în FNT: FNT ON AIR. În memoriam Valeria Seciu

Ora 23.05 – Radio România Actualități  și pe www.eteatru.ro, în colecția FNT 2022

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×