Actorul Toma Dănilă i-a impresionat pe mulţi critici de teatru români, deşi el este mai aproape de zona independentă pe care au tot ocolit-o aceşti specialişti în domeniu. Dacă te uiţi pe lista cu spectacolele în care el a fost distribuit, vezi că prima scenă care l-a apropiat e Teatrul LUNI. Aici juca în 2003 în “Arăt bine azi?”, în regia Anei Mărgineanu. Aici au urmat “Born Guilty”, “România 21”, “G.O.D.”, “Deformaţii” - montări în care i s-au oferit roluri.
Una dintre producţiile Teatrului LUNI, cu Toma Dănilă protagonist, poate fi văzută vineri, 4 iulie, de la ora 20:00, la B52 din Strada 11 iunie nr. 50. Este vorba de one-man-show-ul “G.O.D.”, regizat în 2008, după texte de Eric Bogosian, de Marcel Ţop. Există şi o bugată dintr-un text de William Shakespeare. Spectacolul rezistă în primul rând datorită celui care e pe scenă – Toma Dănilă. E şi cu participarea video a actorului Marius Bodochi. Scenografia o semnează Anca Cernea.
Marcel Ţop spunea despre “G.O.D.” că este "un spectacol decalogic despre putere, despre cei care o deţin şi despre cei care o suportă, despre ceea ce suntem în stare să facem pentru a deţine puterea”, dar şi despre “implicaţiile tragice, comice, dar mai ales grotesc-burleşti...”, despre “prejudecăţi existenţiale, artistice, mai ales artistice...”.
Toma Dănilă joacă şi în spectacole regizate de Gianina Cărbunariu - “Tigrul Sibian” (Teatrul Odeon, în parteneriat cu Asociaţia DramAcum), “X mm din Y km” (Asociaţia Colectiv A din Cluj-Napoca), dar şi de Peca Ştefan, Lavinia Jemna. Cel mai nou titlu (2014) în care este distribuit se intitulează “Inside”, regia Ana Mărgineanu, Radu Apostol şi Tamila Woodard – producţie PopUP Theatrics şi Doctor's Studio, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţaranului Român. (Maria Sârbu)