x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Începe UNFINISHED: patru zile de workshopuri, conversații, instalații și performance-uri susținute de 40 de invitați din întreaga lume

Începe UNFINISHED: patru zile de workshopuri, conversații, instalații și performance-uri susținute de 40 de invitați din întreaga lume

de Magdalena Popa Buluc    |    29 Sep 2022   •   17:20
Începe UNFINISHED: patru zile de workshopuri, conversații, instalații și  performance-uri susținute de 40 de invitați din întreaga lume

UNFINISHED, unicul festival multidisciplinar din România, începe astăzi, 29 septembrie, în București, unde sunt așteptați peste 3000 de oameni din 71 de țări din întreaga lume. Cei 40 de speakeri invitați, oameni de știință, arhitecți, urbaniști, artiști, muzicieni, filosofi, designeri de experiențe, jurnaliști și nu numai vor explora, timp de patru zile, conceptul OFF-CENTER prin prisma profesiei lor.

Dintre mii de oameni care au aplicat, au fost selectați 3141 de oameni pentru a participa în persoană la evenimentele din cadrul festivalului ce vor avea loc în clădirea monument Casa Universitarilor, grădina și serele sale istorice proaspăt revitalizate, dar și Teatrul Bulandra și Sala Radio. Cu câteva excepții, momentele se vor putea urmări și pe platforma digitală Sessions ​- https://app.unfinished.ro/ - însă doar pe bază de aplicație.

 

Organizatorii au pregătit conversații, instalații, experiențe și performance-uri ce vor invita publicul să exploreze multidisciplinar tema ediției, să iasă din zona de confort și să se conecteze cu oameni total diferiți, dar cu aceeași dorință de a evolua și de a învăța continuu.

 

EXPERIENȚE - În grădina Casei Universitarilor vor avea loc zeci de workshopuri - de la ceremonia de servire a ceaiului cu Gabriel Căciulă, sesiuni de degustare a primului whisky românesc - Carpathian Single Malt și workshop de împrietenit copiii cu legumele susținut de food-designerul Marije Vigelzang, până la workshop de scriere creativa și design thinking pentru cei mici cu arhitecții Eliza Yokina și Ana Irina Lupu și scriitorul Iulian Tănase.

Însă, poate una dintre cele mai așteptate experiențe din festival este „The Story Room” - un spațiu special amenajat în Casa Universitarilor unde se va putea juca în exclusivitate jocul Where should we begin - realizat de una dintre cele mai cunoscute terapeute de cuplu din lume, Esther Perel.

 

CONVERSAȚII - În conversațiile de anul acesta, zeci de speakeri vor adresa conceptul de off-center într-un sens cât mai larg și din perspective cât mai diverse, într-un format departe de cel clasic. Exploratorii Alexander și Sonia Poussin își vor susține prezentarea într-o plimbare pe străzile capitalei, consilierul tech Jerry Michalski va susține o prezentare, dar va oferi și consiliere 1 la 1 pe parcursul festivalului

Alături de aceștia, vor mai susține prezentări și dezbateri specialistul în neuroștiințe Anil Seth, jurnalista Patricia Cohen, corespondent The New York Times, fondatorul Readocracy, Mario Vasilescu și mulți alții.

 

PERFORMANCE-URI - Muzica, dansul, teatrul vor fi și ele off-center, iar în cele 4 zile de festival nu vor lipsi nici aceste forme de exprimare artistică. Taraf de Caliu, Macul, Matheus Leston, Jurgis Didžiulis și mulți alții se vor asigura că festivalul are o coloană sonoră greu de uitat. UNFINISHED22 va aduce și primul „dance battle” din istoria festivalului între Issue Park, care mixează breakdance cu arte marțiale, dans contemporan, dans korean și street dance și dansatorul Louis Gillard.

Unul dintre cele mai așteptate momente din festival este interpretarea poveștilor de dragoste din proiectul Unfinished Love Stories de către actorii Corneliu Ulici, Ioana Bugarin și Ana Popescu. Poveștile sunt scrise chiar de comunitatea UNFINISHED și selectate de către Daniel Jones, redactorul celebrei rubrici Modern Love din The New York Times.

 

INSTALAȚII - Ca în fiecare an, participantii vor putea explora instalații care să-i scoată din zona de confort sau să le ofere o altă perspectivă asupra temei ediției. Artistul italian, Luca Zamoc, va realiza un mural inspirat din peisajul urban al Bucureștiului, Niklaus Troxler va aduce în festival o selecție de afișe emblematice, dar pe care o va completa cu o lucrare realizată la fața locului, iar artistul Masahito Ono va expune o instalație care va începe să funcționeze în București, ca mai apoi să călătorească în jurul lumii, în țările afectate de război.

×
Subiecte în articol: UNFINISHED