x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru "Leonce şi Lena" sau Frumuseţea lenei

"Leonce şi Lena" sau Frumuseţea lenei

de Maria Sârbu    |    02 Noi 2009   •   00:00
"Leonce şi Lena" sau Frumuseţea lenei

La Teatrul de Comedie s-a întâmplat un alt eveniment: premiera oficială a spectacolului "Leonce şi Lena" de Georg Büchner, în regia lui Horaţiu Mălăele. Succes mare, datorită unei echipe tinere şi datorită unui creator cu spirit tânăr.



Te captivează, te bucură plictiseala personajelor din "Leonce şi Lena", varianta Mălăele. Pentru că este teatru, iar lenea are frumuseţea ei doar în teatru. Este un spectacol născut din acurateţea gustului estetic pentru această artă. Atrag naivitatea şi candoarea desprinse din textul filosofic al lui Büchner, în care pesimismul este pronunţat intens. Umorul delicat se combină cu satira mânioasă, iar contemplarea în scenă îţi dă răgaz să înţelegi cum e cu această "atitudine" de meditaţie. Actorii au fost foarte bine "şlefuiţi". E un stil Mălăele care prinde la cei foarte tineri. Înseamnă că e şi "o şcoală" Mălăele la repetiţii. Se vede limpede în jocul rebel al interpreţilor. La premieră au fost în scenă Lari Giorgescu - Leonce, prinţul din regatul Popo; Crina Semciuc - prinţesa din regatul Pipi (au absolvit UNATC în 2008); minunata, ca de fiecare dată, Dorina Chiriac - guvernanta prinţesei; Bogdan Cotleţ - Valerio; Gheorghe Dănilă - regele regatului Popo, Şerban Georgevici - maestru de ceremonii, Meda Victor - Rosetta, dar şi echipa tuturor acestora: Aylin Cadîr, Ilinca Manolache, Silviu Bertalan, Dan Rădulescu, Andrei Runcanu şi Alexandru Suciu. Costumele le-a realizat Georgiana Savuţa, iar decorul, Vladimir Turturica. Au contribuit, de asemenea, Răzvan Mazilu (coregrafia) şi Călin Grigoriu (muzica). Întreaga contribuţie la spectacol echivalează cu sensibilitatea transmisă spectatorului în timpul consumării actului artistic, ceea ce este extraordinar. Comedia romantică "Leonce şi Lena" a fost scrisă de tânărul Georg Büchner în 1836, cu un an înainte de a muri. El s-a sfârşit la numai 24 de ani. Piesa a fost pusă în scenă pentru prima dată abia în 1895, la München. Inspirat de Shakespeare, dar şi de comedii romantice, textul "răstoarnă canoanele literare ale acelor vremuri", datorită inventivităţii stilistice. Se ţine cont de contextul istoric. Horaţiu Mălăele a adoptat în stilul său foarte fin şi adorabil acest text, iar actorii îl redau publicului cu verva şi talentul lor.

×
Subiecte în articol: teatru