x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Mansarda”, primul spectacol-lectură al stagiunii Naționalului ieșean

„Mansarda”, primul spectacol-lectură al stagiunii Naționalului ieșean

de Magdalena Popa Buluc    |    18 Oct 2022   •   21:30
„Mansarda”, primul spectacol-lectură al stagiunii Naționalului ieșean

Primul spectacol-lectură din noua stagiune a Teatrului Național Iași, „Mansarda” , va avea loc pe 20 octombrie, ora 17:00, la Teatru³, în cadrul FILIT. Textul propus spre lectură, desemnat câștigător de juriul Lecturi³ luna aceasta, îi aparține lui Andrei Cotarcea, iar regia este semnată de Tatiana Ionesi. O lectură oferită de actorii: Dumitru Georgescu, Mălina Lazăr, Răzvan Conțu, Brândușa Aciobăniței, Dumitru Năstrușnicu, Daniel Busuioc.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.  

„Nadia, Manuel și Boby sunt trei personaje aparent fără nicio legătură între ele, eșuate într-o mansardă, într-o țară străină, departe de casă, ca pe o insulă urbană care nici măcar nu e pustie. Ducându-și traiul de pe o zi pe alta, ei sunt forțați să găsească soluții pentru supraviețuire. Prinși în mijlocul unui conflict pe care nu îl înțeleg și nu le aparține, aproape că și-au pierdut speranța că vor reuși să scape. Până în ziua în care un necunoscut apare în viața lor oferindu-le șansa de a se întoarce în siguranță acasă. Însă doar doi dintre ei pot pleca. Nu e loc pentru mai mulți. Cine pleacă? Cine rămâne? Conștiința, sentimentul datoriei, dragostea sau obișnuința? Care dintre acestea contează când iei o hotărâre? Omul se poate obișnui cu orice, așa cum spune Nadia. Dată cu lingurița, otrava ajunge să-i placă. Oprind-o, crezând că-l vindeci, ajunge să-i lipsească. Ajunși în acest punct, își mai doresc, oare, cei trei să se întoarcă acasă?”  (Andrei Cotarcea)

Dramaturgul Andrei Cotarcea s-a născut în 1965, la București; este absolvent al Institutului Politehnic București în 1989 și licențiat  în regie, în 2016, la Universitatea Hyperion.

 

Piese de teatru:

2017 - Ketchup- scenariu și regie,

2017 – Între două femei – regie

2019 – Cerere în căsătorie - regie

 

Filme realizate în calitate de regizor și scenarist:

Balerina - scurtmetraj - 2013 (cu Anca Tudor, Maria Izabela)

Negustorul de cafea - reportaj-2014

Depanatorul de amintiri - reportaj-2014

Înstrăinare - scurtmetraj-2014

În familie - scurtmetraj-2015 (cu Vlad Radescu, Dana Dembinski-Medeleanu)

film  prezent în selecția oficială a festivalului DaKino 24. (26-29 martie 2015)

film premiat în cadrul Festivalului de film Modern Movie - Galați - 2015

Premiul pentru cel mai bun film și Trofeul Hyperion StudFest în cadrul Festivalului  Hyperion StudFest – decembrie, 2015

Liber - scurtmetraj-2015 (cu Adriana Guluțanu, Cristi Martin, Iulian Ilinca)

Bona - scurtmetraj-2015 (cu Laura Vasiliu, Sorin Cocis) Film prezent în selecția oficială a festivalului DaKino 25 (13-17 aprilie 2016)

Mergi înainte - 2016

 

Scenarii: (scurtmetraj) Chiar; Magdalena; Liber; Balerina; Confesiunea; Calculatorul; Smiley face; Nepotu'; Instrăinare; In  familie, Liber, Bona, Surorile, Mergi înainte.

Grădinarul Pătrunjel  (animație)  

×