x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Marii regizori de operă Andrei Şerban, Silviu Purcărete şi Tompa Gábor prezenţi cu patru producţii pe scena Bucharest Opera Festival, între 24 iunie şi 2 iulie

Marii regizori de operă Andrei Şerban, Silviu Purcărete şi Tompa Gábor prezenţi cu patru producţii pe scena Bucharest Opera Festival, între 24 iunie şi 2 iulie

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Iun 2022   •   11:37
Marii regizori de operă Andrei Şerban, Silviu Purcărete şi Tompa Gábor  prezenţi cu patru producţii pe scena Bucharest Opera Festival, între 24 iunie şi 2 iulie

Stagiunea Centenară a Operei Naționale București se încheie cu un eveniment unic programat în perioada 24 iunie – 2 iulie.

Bucharest Opera Festival este primul festival ce invită în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

            În programul celor nouă seri de operă, operetă şi balet găzduite de scena bucureşteană se găsesc nu mai puţin de patru producţii semnate de cei mai mari regizori de operă din România – Andrei Şerban, Silviu Purcărete şi Tompa Gábor – prezentate de companiile Operei Naţionale din Bucureşti - Don Giovanni de Mozart (regia Andrei Şerban), Operei Maghiare din Cluj-Napoca – Ora spaniolă şi Copilul şi vrăjile de Ravel (regia Tompa Gábor), Operei Naționale Române din Timişoara La serva padrona de Pergolesi (regia Silviu Purcărete) şi Operei Naționale Române din Iaşi – Indiile galante de Rameau (regia Andrei Şerban).

            Publicul este așteptat, la încheierea stagiunii centenare, cu o desfășurare de forțe ce va include 9 spectacole de operă, operetă şi balet programate în 9 seri consecutive, aducând în prim plan 9 orchestre, 7 coruri mixte, 1 cor de copii, 2 companii de balet, zeci de soliști și dirijori de top ai scenei muzicale actuale, în total aproape 1500 de muzicieni, balerini şi personal artistic şi tehnic prezenți pe scenă, în fosă şi în culise pentru un regal artistic fără precedent.

            Bucharest Opera Festival va aduce pe scena Operei Naționale București titluri de referință ale celor mai importante teatre lirice din România și Republica Modlova: Opera Națională Română Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera Națională Română Iaşi, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca şi Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, cărora li se alătură Opera Română Craiova şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.

            Bucharest Opera Festival îşi doreşte să contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, devenind un excelent promotor al turismului cultural.

            Bucharest Opera Festival urmăreşte consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de operă şi balet din ţară, care să încurajeze schimburile culturale şi să promoveze proiectele muzicale şi culturale ale acestora.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Programul festivalului:

  • Vineri, 24 iunie, ora 19:00 – „Don Giovanni” de W.A. Mozart, regia Andrei Șerban, dirijor Tiberiu Soare (Opera Națională București)

Dirijor: Tiberiu Soare

Regie, decor şi lumini: Andrei Şerban

Regizor asociat: Daniela Dima

Costume: Corina Grămoşteanu

Maeștri de cor: Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Asistent regie: Paula Stoica

 

Distribuția:

Don Giovanni – Adrian Mărcan

Leporello – Leonard Bernad

Donna Anna – Veronica Anușca

Donna Elvira – Daniela Pădurariu

Don Ottavio – Bogdan Mihai – invitat

Zerlina – Mădălina Barbu – invitată

Masetto – Damian Vlad

Comandorul – Marius Boloș

 

Orchestra și Corul Operei Naționale București

  • Sâmbătă, 25 iunie, ora 19:00 – „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski (Teatrul Național de Operă și Balet „ Maria Bieșu” din Chișinău)

Dirijor:  Svetlana Popov

Coregrafia: Marius Petipa şi Lev Ivanov

Redacţia: Constantin Sergheev, Rusia

Scenografia: Veceslav Ocunev

Costume: Irina Press, Maestru în Artă

 

Distribuția:

Odetta,Odillia – Iana Salenko

Prinţul Siegfried – Dinu Tamazlacaru

Bufonul – Jun Ishii

 

Orchestra și Compania de Balet a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău

 

  • Duminică, 26 iunie, ora 19:00 – „Ora spaniolă (L’heure espagnole) & Copilul și vrăjile (L’enfant et les sortileges)” (Opera Maghiară din Cluj Napoca)

Dirijor: Selmeczi György

Regia: Tompa Gábor

Scenografia și costumele: Carmencita Brojboiu

Concertmaestru: Barabás Sándor, Ferenczi Endre

Maestru de cor: Kulcsár Szabolcs

Pregătirea muzicală a Corului de Copii - Kálló Krisztián

Corepetitor: Incze G. Katalin, Horváth Zoltán

Coregraf: Jakab Melinda

Regia tehnică: Lőrincz Norbert

Sufleur: Kostyák Júlia

Light design: Maier Sándor

Pirotehnică: Ledniczky Béla

Asistent regizor: Venczel Péter

 

  •  

L’heure espagnole

Concepcion – Covacinschi Yolanda

Torquemada – Bardon Tony

Ramiro – Peti Tamás Ottó

Gonzalve – Pataki Adorján

Don Inigo Gomez – Laczkó Vass Róbert

 

L’enfant et les sortilèges

Maman – CovacinschiYolanda

L’Enfant – Veress Orsolya

Le fauteuil; L’arbre – Sándor Árpád

La bergere; Une chouette; Une pastourelle – Pataki Enikő

L’horloge – Peti Tamás Ottó

La théiere – Szabó Levente

La tasse chinoise; La libellulle – Székely Zsejke

Le feu – Kolcśar Katalin

La princesse – Antal Livia

Le petit vieillard; La rainette – Rétyi Zsombor

La chatte; L écureuil – Hary Judit

La chauve-souris – Barabás Zsuzsa

Le rossignol – Vigh Ibolya

Le chat; Un patre – Laczkó Vass Róbert

 

Orchestra, Corul și Corul de Copii al Operei Maghiare de Stat din Cluj Napoca

 

  • Luni, 27 iunie, ora 19:00 – „Zorba” de Mikis Theodorakis (Opera Națională Română Cluj-Napoca)

Dirijor: Vladimir Lungu

Coregrafia și libretul, conceptul scenografic: Lorca Massine (invitat)

Pregătirea coregrafică: Dan Haja

Dirijor cor: Corneliu Felecan

Consultant lingvistic: Pr. Florin Cătălin Ghiț (invitat)

Regie scenă culise: Dan Lupea

 

  •  

Zorba – Dan Haja

John – Mircea Munteanu

Marina – Andreea Jura

Manolio – Augustin Gribincea

Madam Hortance – Gabriela Sima

Ansamblul de Balet al Operei Naționale Române Cluj-Napoca

 

Marina – Iulia Merca

Cu participarea Orchestrei și Corului Operei Naționale Române Cluj-Napoca

 

  • Marți, 28 iunie, ora 19:00 – „Mefistofele” de Arrigo Boito (Opera Română Craiova)

Dirijor: Dumitru Cârciumaru

Regie artistică: Peter P. Pachl (Germania)

Scenografie: Răsvan Drăgănescu

Coregrafie: Laurențiu Nicu

Light design: Silvia Ioana Horobeanu

Asistent regie artistică: Arabela Tănase

Concert-maestru: Dan Bozgan

Maestru de cor: Lelia Candoi

Pregătire muzicală: Corina Stănescu

Sufleur: Viorica Tomuș

Regie tehnică: Mihaela Grama

Sonorizare: Sorin Tican

Maestru de lumini: Roberto Bujor

Machiaj: Andra Stanciu

Coafură: Ioana Boicea

 

  •  

Mefistofele – Askar Abdrazakov

Faust – David Baños

Margareta – Barbara Frittoli

Martha/Pantalis – Laura Vila

Wagner – Fabio Serani

Elena – Cellia Costea

Nereus – Petrișor Efrem

 

Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova

 

  • Miercuri, 29 iunie, ora 19:00 – „La Serva Padrona” de Giovanni Battista Pergolesi (Opera Națională Română din Timișoara)

Dirijor: Mihnea Ignat

Regia: Silviu Purcărete

Scenografia: Dragoș Buhagiar

 

Distribuție:

Serpina – Narcisa Brumar

Uberto – George Proca

Vespone – Cristian Rudic

 

Cu participarea Orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara

 

  • Joi, 30 iunie, ora 19:00 – „Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach (Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”)

Dirijor: Adrian Stanache

Regia artistică, decoruri și light design: Ștefan Munteanu

Libret: Michel Carre si Jules Barbier

  •  

 

  •  

Olympia – Silvia Simionescu

Giulietta – Anda Pop- Brasov

Antonia – Nicoleta Ardelean

Nicklausse – Lucia Mihalache

Muza – Ana Maria Mladinovici

Hoffmann – Doru Iftene

Spallanzani – Mădălin Băldău

Nathanael – Marius Turtoi

Crespel – Iulian Bratu

Luther – Adrian Pîrlea

Cochenille – Silviu Vizan

  •  

Lindorf – Marius Eftimie

Coppelius – Marius Eftimie

Dapertutto – Marius Eftimie

Dr. Miracle – Marius Eftimie

Hermann – Cristian Caragea

Schlemihl – Adrian Pîrlea

 

  • Vineri, 1 iulie, ora 19:00 – „Indiile galante” de Jean-Philippe Rameau (Opera Națională Română Iași)

Regia: Andrei Șerban

Dirijor: Adrian Morar – invitat

 

  •  
  •  

Hébé – Ana Maria Donose

L'amour – Mădălina Barbu

Bellone – Lucian Dolhăscu

 

LES INCAS DU PÉROU

Phani – Manuela Barna-Ipate

Huascar – Andrei Yvan

Don Carlos – Olivian Andrișoae

 

LE TURC GÉNÉREUX

Émilie – Nicoleta Maier

Valère – Andrei Fermeşanu

Osman – Daniel Mateianu

 

LES FLEURS

Zaïre, Fatime – Cristina Grigoraș

Tacmas – Ovidiu Manolache

 

LES SAUVAGES

Zima – Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată

Adario – Alexandru Constantin

Damon – Alexandru Savin

Don Alvar – Victor Zaharia

 

  • Sâmbătă, 2 iulie, ora 19:00 – „Candide” de L. Bernstein (Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian”)

Regia: Andrei Munteanu

Conducerea muzicală: Alexandru Ilie

 

Distribuția:

Voltaire – Valentino Tiron

Pangloss – Marius Mitrofan

Candid – George Vîrban

Cunegonda – Daniela Bucșan

Maximilian – Cristian Ruja

Paquette – Tina Munteanu

Bătrâna Doamnă – Cristina Trandafir

Cacambo – Andrei Pleșca

Martin – Stefan Popov

Guvernatorul – Florin Budnaru

Vanderdendur – Mihai Urzicana

Baronul Thunder-Den-Tronck – Arnold Mack

Baroneasa Thunder-Den-Tronck – Ioana Băiașu

Caporalul – Mihăiță Radu

Căpitanul – Alin Țintea

Sergentul – Alexandru Vasile

Pastorul Olandez – Alexandru Onea

Soția Pastorului – Irina Onea

Iacob Anababtistul – Victor Bucur

Ofițerul Francez – Marian Chirazi

Ambasadorul Vienz – Relu Dobrin

Don Issacar – Marius Meragiu

Marele Inchizitor – Daniel Andrei Găină

Marinarul Portughez – Alois Doboș

Inchizitorii – Răzvan Rusu, Mihăiță Radu, Bogdan Ardeleanu

Agenții Inchiziției – Lorendi Rădulescu, Octavian Ștefănescu, Cătălin Cocheș

Aghiotant – Mircea Crăciun

Regele din Eldorado – Cătălin Petrescu

Regina din Eldorado – Raluca Ciocă

Sclavul din Surinam – Daniel Andrei Găină

Regele Stanislaus – Anton Zidaru

Țarul Ivan – Florin Ganea

Charles Edward Stewart – Andrei Pleșca

Marele Sultan Ahmet – Alexandru Vasile

Regele Hermann Augustus – Stefan Popov

Regele Theodor – Mihai Urzicana

 

Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”

 

×