x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru O nouă PREMIERĂ la Opera Națională Română Cluj-Napoca!

O nouă PREMIERĂ la Opera Națională Română Cluj-Napoca!

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Mai 2022   •   21:33
O nouă PREMIERĂ la Opera Națională Română Cluj-Napoca!

Opera Națională Română din Cluj-Napoca pregăteşte  o nouă premieră, un eveniment extraordinar ce reprezintă o bucurie deosebită pentru instituția noastră și aduce în fața publicului o producție spectaculoasă.

Întrucât situația pandemică a pus piedici în organizarea unei premiere în 2020 – An Centenar pentru instituția noastră – suntem încântați de această ocazie care ne aduce în fața unui moment atât de mult așteptat. Prin urmare, sâmbătă, 7 mai, ora 18:30, vă invităm să pătrundeți în atmosfera vestului american, la premiera spectacolului La Fanciulla del West de Giacomo Puccini, o poveste care lansează una dintre cele mai puternice întrebări: iubire sau lege?

Muzică inovatoare, situații dramatice și vivacitate a intrigii. Acesta este spectacolul de operă La Fanciulla del West. După succesul operei Madama Butterfly, Puccini căuta un nou libret, în cele din urmă alegând piesa The Girl of the Golden West a autorului american David Belasco. Libretul a fost finalizat în august 1909, iar Puccini a avut nevoie de aproape un an pentru a finaliza partitura. Având premiera mondială în anul 1910 la Metropolitan Opera, noua operă a arătat fascinația compozitorului pentru culturile exotice. În acest caz, el se îndreaptă spre California, pentru a explora epoca Goanei după aur.

Povestea te invită să pătrunzi în atmosfera vestului american și relatează întâmplările a doi îndrăgostiți, Minnie și Dick. Aflând că Dick este de fapt un bandit al unei trupe de hoți, căutat pe numele de Ramirez, Minnie, îndrăgostită profund, plănuiește salvarea lui. Șeriful locului o curtează pe Minnie, dar totul se întunecă atunci când descoperă că aceasta îl ascunde pe Ramirez. Poate tânărul bandit să-și lase trecutul în urmă și să înceapă totul din nou alături de Minnie? Aceasta este întrebarea care oferă suspansul întregii povești.

Distribuția personajelor principale o va titra în rolul Minnie pe soprana invitată Valentina Boi și pe tenorul Hector Lopez, în rolul banditului Dick Johnson. În completarea triunghiului amoros se va alătura șeriful Jack Rance, personaj pus în scenă de baritonul Florin Estefan.

Regia spectaculoasă ce aparține lui Rareș Trifan, completată de distribuția de excepție, promite un eveniment extraordinar!

Vă invităm, așadar, să luați parte la o premieră de neuitat!

×