"O poveste cu Horaţiu" e pe piaţa cărţii

Mălăele – personajul volumului semnat de Doina Papp.
"Actorul-spectacol", aşa îl defineşte pe Horaţiu Mălăele criticul şi istoricul de teatru Doina Papp, autoarea proaspătului volum "O poveste cu Horaţiu" (Editura Allfa), apărut pe piaţa cărţii . Acesta este şi titlul eseului ce ţine parcă loc de prefaţă, cu un motto  reprezentând gândul spus chiar de personaj: "Aş vrea să fiu o scenă". În jurul formidabilei sintagme, Doina Papp începe să ţese "povestea cu Horaţiu", pe care cititorul o poate adulmeca, aflând multe şi de toate despre artistul a cărui viaţă este într-adevăr o scenă.

La capătul muncii de mai multe luni la această carte, în care sunt cuprinse mici eseuri închegate într-un portret, fotografii, fragmente din cronici la spectacolele cu sau de Horaţiu Mălăele, o teatrografie, o filmografie, dar şi nişte "Panseuri ŕ la Horaţiu" (căci el a scris şi cărţi), am întrebat-o pe Doina Papp despre ideea lucrării de faţă, şi ea ne-a spus: "Cine nu-l iubeşte pe Horaţiu Mălăele! Dar puţini au avut şansa să-i stea în preajmă cum mi s-a întâmplat mie, mai ales când am fost colegi la Teatrul Nottara şi el devenea vedetă. Privind în urmă acum, pot spune şi eu, ceea ce atât de frumos exprimă Irina Petrescu în carte: «De câte ori caut în jur un Om mă gândesc la Horaţiu». Dincolo de asta, în calitate de critic mi-am făcut datoria faţă de uriaşa sa personalitate artistică, faţă de fenomenul Mălăele, cu tot ce reprezintă el pentru scena românească, pentru celelalte arte în care se manifestă, lăsând această mărturie de care memoria teatrului avea cred nevoie. L-am povestit aşadar pe Horaţiu, călătorind înapoi împreună în timp, retrăind momente istorice din cariera lui fabuloasă sau altele doar emoţionante dintr-o viaţă agitată, trăită intens cu risipă de farmec şi bucurii. Nu degeaba publicul îl adoră. Alături de colegi actori, regizori, fotografi, care contribuie aici cu fărâme la închegarea unui portret din linii frânte, îi fac acest dar de suflet în al 60-lea an de viaţă, când a fost mai ocupat ca oricând. La ediţia a doua sper să putem avea mai mult timp de stat la vorbă".

În carte nu vorbeşte Mălăele despre Mălăele, ci vorbeşte Doina Papp despre Mălăele şi personajele întruchipate, vorbesc, prin cronici, critici şi jurnalişti. Autoarea ne prezintă un puzzle şi, dincolo de imaginile ce ilustrează cei 60 de ani de viaţă ai artistului, ne imaginăm, datorită fasciculelor ce zbucnesc din cuvântul pus pe hârtie, chipul unui actor ieşit din comun, chipul unui regizor care actor fiind a vrut să creeze, chipul unui artist plastic deosebit de artiştii plastici şi, nu în ultimul rând, chipul omului născut să trăiască arta. Mălăele poate fi numit şi un artist al cuvântului scris. A scris şi despre maeştrii săi, despre unul vorbind astfel: "Pe vremea Incertitudinii, când el nu ştia nimic despre mine, iar eu nu aflasem totul despre el, Ştefan Iordache era visul bărbaţilor şi dorinţa nemărturisită a femeilor. Apoi el a devenit pe rând dom’ Ştefan, apoi nea Ştefan, apoi nea Fane, iar epigonismul nostru şi-a atins limita, în cele din urmă, cu «bă, Fane»".