x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Retrospectiva lunii DECEMBRIE 2022 la UNATC

Retrospectiva lunii DECEMBRIE 2022 la UNATC

de Magdalena Popa Buluc    |    09 Ian 2023   •   22:10
Retrospectiva lunii DECEMBRIE 2022 la UNATC

Cea de-a 26-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit s-a desfășurat între 6 - 10 decembrie, la Cinema Eforie București.

Festivalul a fost organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București (UNATC) și Fundația Cinemaiubit cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), DACIN SARA – Drepturi de autor în cinematografie și audiovizual și are ca parteneri principali Cinemateca EFORIE și platforma CINEPUB.RO.

 

 Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din UNATC „I.L. Caragiale” București și Arhiva Activă au prezentat pe 10 decembrie, la Cinemateca Eforie din București, un nou program de scurtmetraje de curând digitalizate și remasterizate din arhiva UNATC. Cele șapte filme ale programului au fost realizate între anii 1990 și 1993 de foști studenți ai ATF.

Din program au făcut parte filmele: Cameleonul (1991, regia: Alexandru Solomon), Vecini (1993, regia: Tudor Giurgiu), Ema (1992, regia: Bogdan-Cristian Drăgan), Ușa (1992, regia: Cristian Lăzărescu), Poate (1993, regia: Flavia Rotaru), Revederea (1990, regia: Doina Iacob), Hotel Cișmigiu (1992, regia Florin Iepan).

Proiecția a făcut parte din ediția din 2022 a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit.

 

 Pe data de 19 decembrie, Moș Crăciun a venit la UNATC pentru a aduce daruri copiilor personalului din UNATC. Datorită sprijinului acordat de către Compania de Librării București și Headsome Communication, copiii au primit o carte cu totul aparte, scrisă tot de către copii: „Super povești din București”.

A fost prezentat și un spectacol susținut de studenții secției de Păpuși-Marionete: Vlad Dragnea, Luca Drăghici, Florentina Bălan, Alina Alexandra, Radu Stăncescu, Iulia Drăgoiu. Urmăriți spectacolul, aici.

 

Activități conexe programei de studiu

 În 9 decembrie, a avut loc la UNATC (Sala Ileana Berlogea) conferința The Participation Effect. Perspective on Theatre in Education. Activitatea a fost înscrisă în proiectul „Caravana UNATC, artă pentru tineri creativi”, CNFIS-FDI-2022-0711.

 

 Tot pe data de 9 decembrie, a avut loc la UNATC conferința Advanced Interdisciplinary Art-Research, o platformă pentru schimb de experiență în cercetare interdisciplinară. Activitatea a făcut parte din proiectul CNFIS-FDI-2022-0709.

 

 Studenții masterului Art of Game Design i-au invitat pe toți studenții din UNATC, la Board Game Day - un eveniment în timpul căruia participanții au putut juca o parte dintre jocurile realizate în cadrul programului de master. Despre ce jocuri a fost vorba, aflați de aici.

 

 În 15 decembrie, a avut loc la UNATC, evenimentul „Sesiune de comunicări realizată de masteranzii Facultății de Film”, ediția a 2-a coordonat de conf. univ. dr. Laura Lazarescu-Thois, în cadrul proiectului „Centrul de învățare UNATC. Universitatea alTFel” (CNFIS-FDI-2021-0591), finanțat de M.E., prin FDI 2021.

 

 Departamentul Cercetare, Dezvoltare, Inovare din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, împreună cu Asociația Culturală MANEKINO și KAJET Journal au organizat în 14 decembrie, simpozionul „EU SUNT UN ALT TU – O CONFERINȚĂ DESPRE CORP. Medierea intimității și politicilor corpului”.

 

 Seria evenimentelor UNATC Masterclasses din anul 2022 a fost completată cu două intervenții notabile:

- Renumita regizoare și profesoară la Royal Holloway, University of London, Katie Mitchell, a susținut un workshop online despre arta și activitatea de regie de teatru (5 - 9 decembrie).

- Claire Bishop, istoric de artă, critic și profesor de istoria artei la The Graduate Center, CUNY, New York, a susținut prelegeri online despre forme de intervenție publică și experiențe spectatoriale hibride (13 - 15 decembrie).

 Din programul stagiunii UNATC au făcut parte în luna decembrie următoarele spectacole de teatru: „Banii n-aduc fericirea”, „Iubiri senile”, „Cosmic Latte”, Musicalul „BOLD”, „Geniul crimei”, „Prima dată”, „Cum să distrugi o piesă”.

 

 Pe 12 Decembrie, la Sala Atelier - UNATC, a avut loc un concert/performance creat de compozitori și producători veniți de pe Broadway în colaborare cu studenții UNATC, Departamentul Actorie.

 

Parteneriate și inițiative academice

 În paralel cu Festivalul CineMAiubit, la UNATC a avut loc și reuniunea SEECS (South-East European Cinema Schools), organizație care reunește școlile de film din regiune afiliate CILECT. Au participat rectori, decani și directori de universități de teatru și film din: Bulgaria, Croația, Albania, Grecia, Turcia.

 

 UNTAC PRESS, editura Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București și Editura Polirom au lansat la ediția din 2022 a Târgului de Carte Gaudeamus un text fundamental pentru estetica filmului: volumul al II-lea al proiectului „Ce este cinematograful?” de André Bazin.

Evenimentul a avut loc la standul Editurii Polirom, pe 11 decembrie, în prezența a trei dintre traducătorii volumului: Andrei Gorzo, coordonatorul proiectului de traducere, Gabriela Filippi și Andrei Rus; moderator: Adrian Șerban, director editorial Polirom. Lista traducătorilor acestui volum este completată de Andreea Chiper și Liri Chapelan.

 

 Studenți de la Master Pedagogie Teatrală, anul I (Bianca Nițu, Andrada Ionescu, Iasmina Crețoi, Victoraș Matei, Alexandra Pribeagu (anul II) și doctorandul Gabriel Hrițcu) au participat la ROSETHON, în 9 și 10 decembrie. Ei au lucrat în echipe mixte cu elevi din licee diferite și studenți din alte domenii, pentru a crea scurte prezentări care au avut ca temă configurarea și promovarea universității ideale.

Din echipa care a câștigat premiul al III-lea, a făcut parte și studenta Bianca Nițu.

 

 În perioada 11-15 decembrie, lector univ. dr. David Schwartz de la departamentul Regie Teatru, a participat la Conferința Internațională dedicată lui Brecht, cu prelegerea „”Re-Brechtianizing” Brecht in the Romanian Context”.

 

 Centrul de inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie în colaborare cu Universitatea din București și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” au organizat în 16 decembrie, primul workshop dedicat comunicării în medicină prin strategii de gândire critică.

La atelier, Anamaria Nicola - lector la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și expert în comunicare, a demonstrat practic ce și cum se comunică eficient și empatic în medicină.

Evenimentul s-a adresat studenților și cadrelor medicale, precum și studenților din medii conexe (jurnalism, artă teatrală și cinematografică).

 

Premii și distincții

 Printre câștigătorii de la cea de-a 26-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit (6 - 10 decembrie), s-au aflat și următorii studenți de la UNATC:

- Teona Galgoțiu - Premiul Lucian Pintilie pentru CEL MAI BUN FILM ROMÂNESC,

„Vreau să sparg sera”

- Alexandru Oiță - Premiul PREȘEDINTELUI UCIN, „Blocat în propriul film”

- Tiberiu Toth - Premiul CRITICII, „Ave Cezar”

- Andreea (Andy) Ștefănescu - Premiul Sorin Botoșeneanu pentru CEA MAI BUNĂ FOTOGRAFIE

- Alfredo Minea - Premiul Ion Bostan Pentru CEL MAI BUN DOCUMENTAR ROMÂNESC, „35A”

- Doina Moraru - Premiul de IMAGINE ÎN FILM ROMÂNESC, „Răpirea”

- Alexandra Diaconu - Premiul de MONTAJ PENTRU FILM ROMÂNESC, filmele „Vreau să sparg sera” și „Berliner Kindl”

- Ștefan Buculeasa - Premiul Andrei (Otto) Toncu pentru SOUND DESIGN ÎN FILM ROMÂNESC, „Iorgu”

- Ruxandra – Maria Socor - Premiul Ion Truică Pentru CEA MAI BUNĂ ANIMAȚIE ROMÂNEASCĂ, „Nu mă uita”

- Gabriel Stoiciu - Premiul pentru POSTER CINEMAIUBIT 2023

- Alexandru Oiță - Premiul Victor Iliu, „Blocat în propriul film”

- Alexandru Oiță - Premiul Nina Behar, „Blocat în propriul film”

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: unatc