Deşi lucrările de restaurare şi renovare ale clădirii în care se află Teatrul “George Ciprian” din Buzău sunt aproape gata, ediţia 2014 a Galei VedeTeatru – festival anual desfăşurat în acest oraş de unsprezece ani, va fi găzduită, ca şi în 2013, tot de sala de şedinţe a Consiliului judeţean. Şi chiar dacă se prevede intrarea în “casă nouă” spre toamnă, gala nu putea fi amânată, căci a devenit tradiţie ce trebuie respectată. Astfel selecţia spectacolelor pentru secţiunea oficială a fost din nou condiţionată de partea tehnică a scenei sălii respective, neadecvată unui spectacol creat pe o scenă profesionistă cu toate dotările.
E remarcabil faptul că acest eveniment nu s-a întrerupt şi nu s-a amânat din motivele descrise mai sus. Căci vorba aceea: nu se ţine o dată, nu se mai ţine niciodată! Aşa că s-a riscat şi s-a continuat. Iar conducerea teatrului spune că sala va fi dotată cu “o tehnică de vârf”.
Ediţia a XI-a este dedicată comediei, ceea ce înseamnă că Vedetă e comedia, şi va fi organizată în perioada 17-24 mai de Teatrul “George Ciprian” şi Consiliul judeţean, cu sprijinul Primăriei Buzău şi al UNITER. Deschiderea va avea loc sâmbătă, cu spectacolul Teatrului Evreiesc “Mazl -Tov...And Justice for All! (Hai noroc şi dreptate pentru toţi!)”.
În continuare vor fi producţii din repertoriul unor teatre subvenţionate şi ale independenţilor. Teatrul gazdă va avea o premieră: “Angajare de clovn” de Matei Vişniec.
Spectacolele din a doua secţiune a Galei – “Vedeta de mâine” (în parteneriat cu UNATC) – se vor juca în acelaşi spaţiu, ca în anii precedenţi, la Cafeneaua Artiştilor. Vor fi spectacole studenţeşti.
Publicului larg îi este destinată şi secţiunea “Evenimente în aer liber” (Parcul Crâng).
Secţiunea “Bucuria ochiului din ureche” (în parteneriat cu Teatrul Naţional Radiofonic) cuprinde “Audiţii radiofonice, biografii, memorii”, urmând să fie evocaţi mari actori precum Irina Petrescu, George Constantin Ştefan Iordache...
Două expoziţii vor bucura privirea: de păpuşi şi marionete; de fotografie de teatru.