Ştefan Mihăilescu-Brăila. Nu a fost niciodată mediocru

Ma gandesc la acest actor dintr-un aluat deosebit, acest POLICHINELE cu instinct rar, cu intuitie luata direct de la Dumnezeu, acest hailun care permanent isi perfectiona talentul covarsitor.

Poate ca nu era foarte invatat, dar stia ca nimeni altul ca talentul pe care-l ai ti-e dat si-l stapanesti doar ca mandatar si de aceea, ca sa nu pierzi contractul, ca sa nu-ti fie luat, trebuie sa-l mun­cesti continuu. L-am cu­noscut bine. Eram in acelasi teatru al Doamnei Deleanu. Domnul Braila era propietatea doamnei Deleanu cu trup si suflet.

Era dedicat acestei robii, o injura in gura mare, dar cred ca in adancul sufletului era mereu fascinant de dansa. Domnul Braila nu era plouat pe dinauntru, nu era grobian cum parea. Era rafinat. In rolurile sale era un teribil creator. Nu vulgariza, nu ingrasa, nu a fost niciodata mediocru.

Si, lucru rar, avea transfi­gurare, de aceea era credibil in orice. Era extrem de atent in munca pe care o impunea relatia cu regizorul si foarte atent la rostire, la firesc, la vocale, la consoane, la felul cum trebuia miscat maxilarul, la frazare. Avea un mare respect pentru limba romana. La radio era foarte cautat. Stia fara sa-l fi invatat nimeni re­guli si legi de tonalitate din prima clipa – povestea Ion Vova.

La radio trebuia sa respecti diversificarea vocilor. Stefan Mihailescu Braila avea dictie de radio. Ma gandesc acum la domnul Braila cum asculta vocile celelalte si si-o armoniza pe a lui. Avea stocate nenumarate voci.

Si apoi la el era vorba de frazare, de limba romana, de incantatia acestei limbi si de nobletea ei. Avea un respect pentru cuvant.

Mugur Avramescu imi povestea ca la o filmare cu marele actor George Constantin (ultimul sau film) vorbea despre domnul Braila, si cel mai mare actor de teatru, la care generatia mea se uita ca la Dumnezeu, a spus:

– El era cel mai mare.

– De ce?

– Era marele Histrion. Era ACTORUL. Putea face orice.

Si povestindu-mi, Mugur Avramescu mi-a mai spus:

– Ti-aduci aminte, la radio, cu ce admiratie se uita domnul Braila la George Constantin? Ce emotionat era ca joaca impreuna?

Intr-un interviu acordat Revistei TEATRUL, in anul 1963, Stefan Mihailescu Braila marturisea:

'Eu nu am studiat la Institutul de Teatru. Eu am inceput la «Teatrul popular», in provincie, unde am jucat multe roluri. Dar m-am straduit sa invat mereu. Am avut de luptat cu succesul care-ti face bine, dar si rau. Te eticheteaza, nu-ti mai da drumul, te inlantuie, iti dicteaza cum sa faci. A gasi linia unui rol inseamna studiu. Am jucat multe roluri mari si mici. Cand eram Arturo Ui al lui Brecht, cand aveam un rolisor in «Montanul incaltat». Reusita mea in meserie se datoreaza tuturor celor intalniti in anii mei de meserie. Eu de fiecare data intru in Teatru cu o mare emotie. Fiecare spectacol este pentru mine un fenomen. Mereu urc pe scena cu sufletul la gura, ca-n prima zi cand eram doar un actor amator. Cel mai mult imi place sa fac publicul sa rada. Dar cand el rade vreau sa-i fie limpede de ce rade, iar cand sunt Arturo Ui (Hitler) vreau ma urasca. Si stiu bine pentru ce. Aceasta este profesia mea. Eu stiu bine ca nu sunt de capul meu. Eu stiu ca am un rost pe lumea asta.

Sa-i fac pe oameni sa iubeasca, sa urasca, sa fie mandri, sa se-ntrebe, sa planga, sa se bucure, sa doreasca sa fie mai buni, sa lupte pentru ce-i minunat si sa se simta impliniti.'

Am sa scriu aici un citat despre teatru al actorului francez Jean Louis Barrault: 'Farmecul fara seaman al teatrului este: Sa traiesti cu ticalosii,/ Indragostit fiind de dreptate/ Sa te prabusesti cu smintii/ Pentru ca-n veci sa ai sanatate/ Sa te infiori cu torturatii/ Ca sa afli un pic de fericire/ Moartea necontenit s-o infrunti/ Fiindca doar viata ti-e draga/ Sa pleci mereu in mana c-o valiza/ Si-n spate c-o desaga/ Pentru a incerca s-o intelegi si de teama/ Ca-ntr-o zi vei ajunge…!'.

PS: Stefan Mihailescu-Braila s-a nascut la 3 februarie 1925, in Braila, a murit la 19 septembrie 1996, in Bucuresti.