x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatru: “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, la TVR 2

Teatru: “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, la TVR 2

17 Aug 2014   •   14:50
Teatru: “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, la TVR 2

 Casa de Producţie TVR a programat luni, 18 august, de la ora 21:10, la TVR 2, un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, în regia artistică a lui Dominic Dembinski. Astfel, Teatrul Naţional de Televiziune prezintă luni, la TVR 2, spectacolul “Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale (premiera tv: 1992). Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la premiera spectacolului “Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale la Teatrul Dramatic din Constanţa. Această montare nu a fost ferită de presiunile vremii – în acelaşi an, 1984, spectacolul în regia lui Dominic Dembinski a fost premiat la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, însă, a fost ulterior interzis. Dramatizarea îi are în distribuţie pe Virgil Andriescu, Vasile Cojocaru şi Ruxandra  Sireteanu. Scenografia este semnată Constantin  Ciubotariu şi Anton  Stelian. Regia  artistică şi adaptarea TV:  Dominic Dembinski. (S.S.E.)

×