x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul Apropo ridică pentru prima dată cortina, după o pauză de mai bine de un an

Teatrul Apropo ridică pentru prima dată cortina, după o pauză de mai bine de un an

de Magdalena Popa Buluc    |    11 Iun 2021   •   13:07
Teatrul Apropo ridică pentru prima dată cortina, după o pauză de mai bine de un an

Teatrul Apropo ridică pentru prima dată cortina, după o pauză de mai bine de un an. 

Pe 12 iunie, spectacolul 404 LOVE, jucat pentru prima oară cu public, deschide stagiunea din această vară la Teatrul Apropo. Alte 4 spectacole sunt programate în lunile iunie și iulie. 

404 LOVECadranul Plus PlusLO-LI-TA a LO-VE storyWhat is LOVE? (Baby don’t hurt me) și Dincolo de Oglindă compun un caleidoscop, ce readuce în lumina reflectoarelor teme precum iubirea și relația cu corpul, într-o reinterpretare contemporană, de teatru și teatru-dans, inspirate de tabuuri ale vremii, cutume sociale, obsesii, influența mass-media și chiar pandemia de Covid-19.

404 LOVE
12 IUNIE, 19:30, Teatrul Apropo

404 LOVE este o adaptare după „La Ronde” de Arthur Schnitzler, piesă care la începutul secolului XX a produs un scandal de proporții în rândul societății vieneze, fiind interzisă imediat după premieră. 

6 personaje formează 6 cupluri într-o cursă după pofte carnale, escapade extraconjugale, confirmări individuale, accederi în alte clase sociale, ieșiri din banalitatea rutinei zilnice.

Dorința este motorul acestui mecanism care se închide la final și expune nesiguranțe personale, secrete, dar și accente de sinceritate pură, care apar doar în momentul conexiunii cu o altă persoană. 6 personaje în căutarea... Error: love not found.

Cadranul Plus Plus
  
17 IUNIE, 20:30, Teatrul Godot, Palatul Bragadiru

Spectacol distins cu marele Premiu de Dramaturgie „Valentin Nicolau” (Yorick), 2015

Ramona și Mircea sunt absolvenți de Litere. Andra este fotomodel. Nick are bani. Mircea visează să devină scriitor. Ramona vrea siguranță financiară. Andra este iubita lui Nick. Ramona și Mircea sunt căsătoriți de opt ani. Toți sunt la all-inclusive în Bulgaria, pe marginea unei piscine. Nick are o idee. Fixă. Ramona are și ea o idee. Ce-o să iasă din asta?

„Cadranul Plus Plus” este o comedie a timpului nostru. Spectacolul pune în discuție următoarea situație: cum putem să avem și BANI și TIMP la un loc? Răspunsul nu este atât de simplu, dar îl puteți afla de la Ramona...
 

What is LOVE? (Baby don’t hurt me)
19 IUNIE, 19:30, Teatrul Apropo 

What is LOVE? (Baby don’t hurt me) are ca temă nevoia de definire a iubirii. Fiecare scenă prezintă relația unui cuplu și felul în care se raportează la iubire, uneori, dornici să o trăiască cum simt, alteori, influențați de societate. 

Spectacolul încearcă să răspundă la întrebarea ce este, cu adevărat, iubirea într-o lume aflată mereu în mișcare, ce e iubirea când doar este simțită, dar nu se încadrează în nimic din ce te-au învățat ceilalți că e.

Zilnic suntem bombardați cu idei despre iubire care nu ne aparțin. Mass-media și filmele americane ne fac să credem că iubirea se bifează doar dacă ai trecut de „cele 10 semne că te iubește cu adevărat”. Gesturile care însoțesc iubirea ne aparțin sau sunt doar invenții ale unei lumi în care iubirea este doar un alt fel de produs de consum?

×