Instituirea Zilei Limbii şi Teatrului Idiș reprezintă o contribuţie esenţială la păstrarea tradiţiei şi a valorilor specifice culturii evreiești din țara noastră, la combaterea xenofobiei şi antisemitismului, a clişeelor şi percepţiilor eronate, la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale a ţării noastre, dar şi la promovarea aportului cultural al vieţii evreieşti din România la viaţa culturală românească.
30 mai a fost instituită ca Ziua Limbii și Teatrului Idiș la inițiativa deputatului Silviu Vexler și adoptată în unanimitate de către Parlamentul României, fapt ce reprezintă o recunoaștere a contribuției evreilor la dezvoltarea României și un simbol al legăturii esențiale dintre limba idiș și Teatrul Evreiesc de Stat din București.
Faptul că tradiția teatrului de limbă idiș s-a menținut pentru a bucura generații de spectatori nu și-au putut-o închipui nici cei mai temerari visători. Legământul lui Goldfaden cu publicul său a trecut prin timp și s-a întărit prin dragostea statornică a publicului pentru teatru. (Israil Bercovici)