„Turandot” şi „Opus 73 (Iubire nesfârşită)”, la Seri de Operă Online
Opera Naţională București, prima scenă lirică a țării, vine în întâmpinarea iubitorilor de operă și transmite săptămânal, online, câte două dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul instituţiei. Pentru săptămâna aceasta au fost alese spectacolele „Turandot”, de Giacomo Puccini, și „Opus 73 (Iubire nesfârșită)”, de Ludwig van Beethoven.
Înregistrarea spectacolului „Turandot”, în regia lui Mario De Carlo, un eveniment din 13 decembrie 2018, a fost difuzat aseară, începând cu ora 18.30, pe pagina oficială de Facebook a Operei Naţionale București și pe operanb.ro/operaonline. Opera lui Puccini a devenit cunoscută, în întreaga lume, pentru „Nessun dorma”, arie din actul final care a fost interpretată de-a lungul timpului de cei mai importanţi tenori ai lumii.
Joi, 14 mai 2020, de la aceeași oră, va fi difuzat spectacolul de balet „Opus 73 (Iubire nesfârșită)”, de Ludwig van Beethoven, în regia și coregrafia lui Renato Zanella, scenografia și luminile aparținându-i lui Octavian Neculei. Evenimentul datează din noiembrie 2017. „Opus 73 (Iubire Nesfârşită)” a fost ultimul concert pentru pian compus de Ludwig van Beethoven.

Ştiri din .ro
Teatrul Dramaturgilor Români. Programul evenimentelor din luna martie

HORIA ANDREESCU dirijează Haydn și Beethoven la SALA RADIO!

Teatrul EXCELSIOR lansează cea de-a șaptea ediție a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA
Colecția de sculpturi Guguianu, scoasă la licitație

„Femeia, eterna poveste” este titlul pe care Teatrul „Stela Popescu” îl dedică săptămânii femeii pe 7 martie

Recital cameral extraordinar CU PUBLIC. De Mărțișor
Expoziție virtuală: „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei“

Invitație la lectură

Vernisaj: Sensul Sculpturii, expoziția Kunsthalle Bega Timișoara, călătorește: din 4 martie 2021 devine Sensul Sculpturii la Galeria Sector 1

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu celebrează 101 ani de la nașterea scriitorului Radu Stanca cu o serie de recitaluri online în perioada 3 - 5 martie
Berlinale 2021: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, al lui Radu Jude, considerat de presa internațională stimulant și provocator, o usturătoare satiră socială

Cadouri muzicale de primăvară la Filarmonica Sibiu

Espacio femenino. Pioneras / Cinema feminin spaniol: cineastele – deschizătoare de drum, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Ana Ularu, colaborare cu Oigăn (Kumm), cu un clip de Alex Gâlmeanu: Meteorologie, „ceva magic atât de simplu spus, o stare de complicitate și complot”

Classix Festival va avea loc la Iași în martie 2021
